Normalitatea este realitatea pe care omul postmodern o neagă prin toți porii doar pentru că îl incomodează și îi aduce aminte cât de bolnav este. Ea este prezența lipsă și tăcută în vacarmul iluziilor gălăgioase, autenticitatea modestă sufocată de mimetisme vanitoase. Normalitatea este mai obositoare decât leneveala facilă a anormalității (prin excelență reducționistă, a unei exacerbări a minorului/ instrumentalului) tocmai pentru că vizează complexitatea armonioasă a ființei umane. Ori postmodernul capitulează nervos in fața complexității dacă nu-și plimbă repede degetuțele pe spinarea “device”-urilor. Etalonul normalității este cerută/intuită/camuflată tocmai de măsura negațiilor ce își acoperă sărăcia ontologică prin inflația autoflagelări/victimizariii și a sloganurilor compensatorii. Toți propagandiștii anormalității sunt de fapt eroi eșuați în lupta salvării de sine dar care și-au descoperit o nouă vocație, cea a “mântuirii” celorlalți!
Azi e atât de normal să fii anormal… S-ar părea că tipologia anumitor discursuri din media a rămas la faza revoluționară a anilor ’60-70. Am destule dovezi să cred că revoluțiile perpetue sunt de fapt veritabile dictaturi!
Să iubești, să ai copii, să admiri natura, să te bucuri de plinătatea actelor cotidiene e ceva normal, dar nicidecum banal, lipsit de măreție, bucurie, chiar magie. Desigur, o viață cotidiană egocentrică, repetitivă, apteră, golită de semnificații, de sens, de adevăr, de credință, de deschidere către alții, etc., se cere compensată prin îndoparea nervilor de tot felul cu ceea ce este numit senzațional, original, inspirațional, ruptură a limitei pentru o desfătare demiurgică a noului. E uimitor însă cu câtă ușurință se poate ”crea” noul care mărește și mai mult afundarea în patologic, în desfigurare, dezmembrare, distrugere. Și, între noi fie vorba, acest nou nihilist e convențional și dogmatic de cel puțin două sute de ani. Arta și psihiatria sunt mult mai strâns legate decât vrem noi să recunoaștem…
Interesant însă e faptul că astfel de predicuțe ”inspiraționale” afișează enunțuri de genul ”Do Not Attempt. Professional driver on a closed course/Always Drive On Roads, Never On People/Do Not Attempt. Professional idiots/Dramatization. Do Not Attempt/This is done under the guidance of masters. It’s dangerous. Never ever should you attempt this/Closed airspace. Professional pilot. Seriously, cars cannot fly!, etc.” Dincolo de respectarea normelor birocratice ale communicării publicitare, se știe că aceste bombonele de genul ”free your mind!” sunt de obicei consumate prea docil/dogmatic de către cei care caută originalitatea creată de alții. Vorba lui Fred Allen, “imitation is the sincerest form of television.”
Pe lângă niște idioți profesioniști ce mai contează mulțimea celor amatori atâta vreme cât corporațiile își feacă mâinile pentru succesul afacerii vinderii anormalului?
Source: Goser Street Art SF
Alonewithothers's Blog 