Noul ca ”pharmakon”

Noul/inovația este vitaminizant(ă) dacă se ia în cantități rezonabile, potrivit constituției fiecăruia. Substanța noului dă forța care face un corp să fie viu și nu un cadavru. Noul poate fi fugă (pentru cei răniți de trecut) și odihnă (pentru cei obosiți de prezent).

Noul e culoarea care topește cenușiul unui banal sufocant dar tocmai aici e și paradoxul: nu societățile ”arhaice”, integrate în  natură, ”învechite” într-o ciclicitate armonioasă, ci cele moderne, urbanizate, tehnologizate, dominate de tentația puterii ce venea din mirajul noului, sunt cele care au adus cenușiul banalității, al serialității, automatismului delirant, nevrotic. Odată intrat în spirala consumării noului ca drog (pharmakon), devii tot mai dependent de noul care să te scape de ”vechiul” nou ce te împovărează, e bun de aruncat la gunoi, un alt nou va trebui să fie consumat ca doză de imunizare la noul obosit deja, dar care își clamează sufocant gelozia față de orice alt nou…

Când fuga după nou e patologică, lipsită astfel de capacitățile de evaluare/cenzurare, atunci s-ar prea putea să asistăm la efecte răsturnate/perverse.

Trăim într-o cultură ce exhibă dorința de nou. Dar e tot mai mult vorba de un nou paricid, nevrotic, patologic, nervos pe trecut și obraznic cu viitorul. Noul ca modă este sufocant în pretențiile sale conformiste, pretins eliberatoare. Industria noului este ucigașul noului ca originalitate și expresie a umanității, este în ultimă instanță o formă de control social.

Să fie prea ”primitivă”/inactuală scriitura care relatează strategia lui faraon din Exod 5:9 ”Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.”?

Marshall McLuhan vorbea de ”electric speed” ca o formă de control a/prin mass-media (prin asumare, ”love machine”):

Our new electric technology now extends instant processing of knowledge by interrelation that has long occurred within our central nervous system. It is that same speed that constitutes “organic unity” and ends the mechanical age that had gone into high gear with Gutenberg. Automation brings in real “mass production,” not in terms of size, but of instant inclusive embrace. (Marshall McLuhan, Understanding media: The extensions of man, McGraw-Hill, New York, 1964, p. 303)

Paul Virilio constata o caractistică definitorie a vremurilor noastre – ”inevitable technological vitalism” asumat azi prin ”dromologie” (știinta vitezei). Bombardamentul informațional la care suntem martori, logistica percepției prin abundența mașinilor și rapiditatea utilizării lor sunt forme de control menite ”to carve and guide masses”. (Paul Virilio, Speed and Politics, Semiotext(e), 2nd edition,  Los Angeles, 2006, p. 68)

Poate că accelerarea (în accesarea și consumarea bunurilor de orice fel) e o formă ”democratică” de control bazată pe un principiu psihic simplu, remarcat de istoricul american James Truslow Adams încă de prin 1931:

“[A]s the number of sensations increase, the time we have for reacting to and digesting them becomes less.” (James Truslow Adams, The Tempo of Modern Lift, Albert and Charles Boni, Boston, 1931, p. 85)

Prea mult ”nou” de pe canalele de comunicare se conjugă azi, de obicei, cu instanțierea aparentului ca absolut, estetizarea patologicului, accelerarea gregarității, lipsa vieții private, o falsă proximinate relațională/umană, ruperea/condensarea timpului pentru familie în favoarea relațiilor instant/accidentale, transformarea comunicării în mediatizare, adică serializarea aparentului, etc.

Când nu ai control ajungi să fii controlat! Iată dar că dincolo de aparențele mai mult sau puțin colorate, zgomotoase

ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!” de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. (Eclesiastul 1:9-10)