Coincidentia oppositorum

Filosofii vorbeau în antichitate despre ”apeiron” sau indefinitul din care și în care se topesc lucrurile opuse care dau consistență lumii noastre fizice.  În acest proces ”urcușul și coborâșul sunt unul și același lucru”, spunea Heraclit.

Modernii au valorizat tensiunea opozițiilor ca fiind secretul progresului, ca ceea ce ține nu atât de natura fizică cât de cea rațională. Antinomiile rațiunii lui Kant s-au schimbat în opoziția determinanților care stă la baza procesului dialectic, teoretizată abstract de Hegel și aplicată apoi de Marx în câmpul științelor sociale.

Modernitatea târzie ne ademenește cu fascinația dreptului de a avea dreptate nediferențiat, egalitarist. Orice inepție veselă e acum vecină valoric cu verbul bine gândit. Opozițiile vecine sunt mai mult la nivelul psihicului, al imaginației. Simetriile și asimetriile cu tot felul de opoziții, de însușiri contradictorii, se impun ca expresii ale abisului psihologic, ale acelui mănunchi de euri destructurate de filosofii postmoderni. Estetica întrepătrunderilor dintre opoziții se dorește a fi acum resursa de creativitate care dă culoare unei realități marcată de istoriile trecute, prea cenușii și dogmatice pentru noul gust. Lichiditatea vremurilor noastre permite orice permutare, orice ”efect vizual”, orice colaj cu pretenție de originalitate.

Ca o ilustrare a comicului/parodiei în care lucrurile serioase ale filosofiei au fost topite în demență imagologică, gonflabilitate vizuală care precede și determină ceea ce este cu adevărat important, vă ofer mai jos două expresii ale ceea ce teoretic ar trebui să fie ”coincidentia oppositorum” în domeniul filosofiilor politice. (La rece vorbind, atât fascismul cât și comunismul aparțin  socialismului, deci nu ar fi chiar atât de antagonice  așa cum ne lasă unii istorici și politicieni să credem).

1. ”Prin noi înșine” liberal reloaded!

(via Politeia)

2. Revoluționarul dandy, privat de procesul dialectic al revoluției (nu are nici teză, nici antiteză, deci nici sinteză)

(via Kamikaze)

Poate că Heraclit avea dreptate: ”urcușul și coborâșul sunt unul și același lucru!” Doar că energiile manifestate în cele două momente sunt de polarități diferite!