Ochiul narcisist și nihilist

Fluxul de imagini pe care le producem și reproducem într-o mișcare continuă, neobosită (a se vedea industria imaginilor ”homemade” de pe Facebook), trădează ceva din temerile noastre cele mai intime: vrem să fim vizibili pentru că altfel nimeni nu știe de existența noastră. Ochiul nostru devine un instrument de relaționare socială, filtru igienic sau nu al codurilor culturale pe care le învățăm și apoi le folosim. Ochiul este cel care ne conduce, ne trezește pulsiuni, ne modelează corpul, ne filtrează visele, ne mișcă membrele. În apetența cu care apărem altora se stinge nevoia de căutare a sinelui! Credulitatea celor văzute suprimă semnificațiile mai ascunse, a căror descoperire necesită timp și efort. Totul trebuie să fie dat acum în suprafață, expus, nud. Transparența celor văzute ascunde însă o realitate subterană/subepidermală, cele mai multe ori nu chiar atât de plăcută pe cât o dorim.

Zvâcnirile sau transa ochiului sunt manipulate de imagini ce ne dau senzația că suntem contemporani cu eternitatea. Intensitatea momentului, a vitezei și simultaneității ne configurează o realitate perceptuală a unei permanente tinereți, a unei vitalități fără de sfârșit. Expuși derulării continue de imagini, ochiul devine instrumentul trăirii aici și acum al nemuririi comode. Dar oare ce se ascunde dincolo de nervii continuu excitați ai ochiului?

The hegemonic eye seeks domination over all fields of cultural production, and it seems to weaken our capacity for empathy, compassion and participation with the world. The narcissistic eye views architecture solely as means of self-expression and as an intellectual-artistic game detached from essential mental and societal connections, whereas the nihilistic eye deliberately advances sensory and mental detachment and alienation. Instead of reinforcing one’s body-centred and integrated experience of the world, nihilistic architecture disengages and isolates the body, and instead of attempting to reconstruct cultural order, it makes a reading of collective signification impossible. The world becomes a hedonistic but meaningless visual journey. It is clear that only distancing and detaching sense of vision is capable of a nihilistic attitude; it is impossible to think of a nihilistic sense of touch, for instance, because of the unavoidable nearness, intimacy, veracity and identification that the sense of touch carries. A sadistic as well as a masochistic eye also exists, and their instruments in the fields of contemporary arts and architecture can also be identified.

The current industrial mass production of visual imagery tends to alienate vision from emotional involvement and identification, and to turn imagery into a mesmerizing flow without focus or participation. (Juhani Pallasmaa, The Eyes of the Skin. Architecture and the Senses, John Willey, 2005, p. 22, emphasis mine)

Necredința sfântului Toma, Caravaggio

În testarea a ceea ce apărea ochilor săi, Toma apelează la atingere. Cu alte cuvinte, ochiul narcisist (autocentrat, cenzor absolut) dar și nihilist (cinic, distant, neparticipativ) își găsește remediul în atingere, în relegarea cu celălalt prin deschiderea perceptuală. Ferice însă de cei care nu trebuie să treacă prin tot acest calvar al purificării ochiului!

Cât de actuale sunt cuvintele rostite acum 2000 de ani:

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! (Matei 6:22-23)