O nouă invitație la film: Miral (2010), în regia lui Julian Schnabel.
Miral este povestea dramatică a unei orfane palestiniene (Rula Jabreal în viața reală, Miral în filmul nostru) care prin 1988, la 17 ani, este prinsă în caruselul violenței Intifadei și al represiunilor evreiești, între iubire, identitate națională și calea spre înțelegere și pace prin educație.
Nimeni nu are monopolul suferinței – nici palestinienii, unii criminali înnebuniți de răzbunare, alții victime ale abuzurilor co-naționalilor sau ale autorităților evreiești, nici evreii din ziua de astăzi, victime ale atacurilor criminale ale tot felul de demenți antisemiți, dar și privilegiați ce își umflă conturile și stima de sine, comercializând suferințele părinților lor din timpul Holocaustului. Aceștia uită de perfidul joc al instanțierii victimei în criminal, uitând de discriminările rasiale și de jocurile lor de torționari prin Palestina.
Hristos ne-a învățat să nu mai ne închinăm etichetelor prin care ne reclamăm identitatea umană și nici să nu-i judecăm pe ceilalți prin filtrul acestor etichete. Dar atunci când nu ești plin de Dumnezeu, te vei umple de surogate care să îți ofere stabilitate într-o fluctuație continuă de sensuri.
Tocmai de accea sunt șocat când văd cum mulți creștini susțin necondiționat sionismul revizionist, care de prea multe ori încalcă flagrant principiile Noului Testament. Să minimalizezi crimele războaielor din Liban, Gaza, etc., spunând că sunt neglijabile și nesemnificative atâta timp cât nu moare nimeni din ”poporul lui Dumnzeu”, mi se pare o pervertire grosolană a afectivității și simțului christic, pe care ar trebui să le aibă orice urmaș al lui Hristos! Din câte se vede, este destul de greu să păstrăm o dreaptă măsură între așteptarea împlinirii profețiilor biblice cu privire la Israel (nu statul laic, ci poporul care trebuie să se întoarcă la Dumnezeul pe care L-au îngropat în cenușa de la Auschwitz) și cuprinderea nedescriminatorie a umanității fiecărui om, indiferent de ceea ce îl diferențiază – sex, religie, statut social, etnie. E mare păcat și o reală dezonoare pentru mulți dintre noi, creștinii, că nu ne oferim ca modele ale dragostei și rostirii adevărului în societate, lăsând tot felul de scamatori să monopolizeze mesajul dragostei și al acceptării celuilalt într-un mix de ipocrizie, falsă eliberare și adicții de tot felul (a se vedea parada dizgratioasa a tot felul de ”umaniști” și ”apărători ai drepturilor minorităților” cu mitologia purității doctinare pe care o implementează în spațiul public). Mulți dintre creștini rămân într-un tribalism religios, etnic, social, într-o fragmentare și identificare națională care par să fie consecințele unei modernități deja învechite, față de care prescripțiile lui Isus și ale Apostolului Pavel sunt incomparabil progresiste. Păcat că prea mulți dintre noi nu înțelegem că doar în Hristos (nu în umanismul laic care continuă fragmentarea și ghetoizarea umanității prin centralizarea perifericului, favorizarea minorității și prin marginalizarea/discriminarea a ceea ce a fost/este încă central, majoritar, tradițional) putem recupera adevărata valoare a ființei umane, a sinelui și a semenului.
Poate că vom învăța ceva dintr-o replică simplă, dar plină de forță a filmului, replică care are loc între Miral și o prietenă israeliană:
(Miral) -How can you love an Arab man?
(Lisa) – How can I not?
Alonewithothers's Blog 