Dumnezeu nu este creștin

Având o reală admirație pentru exemplul de viață și puterea morală ale lui Desmond Tutu, am citit God is not a Christian and other provocations (Harper Collins, 2011) cu intuiția schimbării de discurs, de semantică și chiar de corp doctrinal pe care o observ în anumite zone “rafinate” ale creștinismului contemporan. Plămădeala suferințelor crude dintr-o anumită viață întotdeauna dau naștere unor accente filosofice. Aceste accente se aplică apoi întregului corp doctrinal/viziunii asupra vieții al acelei persoane. Istoria este plină de astfel de cazuri. Nu trebuie să ne situăm acum în rolul de judecători obiectivi ai acestor evoluții/deraieri, dar cred că avem libertatea de a face câteva note marginale cu privire la evoluția Weltanschauung-ului unor astfel de persoane publice.

Printre rândurile prelegerii ce dă numele acestei culegeri de articole/prelegeri (God is clearly not a Christian), pot culege roade dătătoare de viață dar și mici semințe de neghină:

We should in humility and joyfulness acknowledge that the supernatural and divine reality we all worship in some form or other transcends all our particular categories of thought and imagining, and that because the divine—however named, however apprehended or conceived—is infinite and we are forever finite, we shall never comprehend the divine completely. So we should seek to share all insights we can and be ready to learn, for instance, from the techniques of the spiritual life that are available in religions other than our own. It is interesting that most religions have a transcendent reference point, a mysterium tremendum, that comes to be known by deigning to reveal itself, himself, herself, to humanity; that the transcendent reality is compassionate and concerned; that human beings are creatures of this supreme, supra-mundane reality in some way, with a high destiny that hopes for an everlasting life lived in close association with the divine, either as absorbed without distinction between creature and creator, between the divine and human, or in a wonderful intimacy which still retains the distinctions between these two orders of reality. (op. citată, p. 6-7)

God is clearly not a Christian. His concern is for all his children. (p. 12)

To claim God exclusively for Christians is to make God too small and in a real sense is blasphemous. God is bigger than Christianity and cares for more than Christians only. He has to, if only for the simple reason that Christians are quite late arrivals on the world scene. God has been around since even before creation, and that is a very long time. (p. 14)

My God and, I hope, your God is not sitting around apprehensive that a profound religious truth or major scientific discovery is going to be made by a non-Christian. God rejoices that his human creatures, irrespective of race, culture, gender, or religious faith, are making exhilarating advances in science, art, music, ethics, philosophy, and law, apprehending with increasing ability the truth, the beauty, the goodness that emanate from him. And we should also join in the divine exultation, rejoicing that there have been wonderful people such as Socrates, Aristotle, Herodotus, Hippocrates, Confucius, and others. Isn’t it obvious that Christians do not have a monopoly on virtue, on intellectual capacity, on aesthetic know-how? And wonderfully, it does not matter. Is God dishonored that Mahatma Gandhi was a Hindu? Shouldn’t we be glad that there was a great soul who inspired others with his teachings of satyagraha, who inspired the Christian Martin Luther King Jr. in his civil rights campaign? Do we really have to be so ridiculous as to assert that what Mahatma Gandhi did was good, but it would have been better had he been a Christian? What evidence do we have that Christians are better? Isn’t the evidence often overwhelming in the opposite direction? (p. 15-16)

We must not make the mistake of judging other faiths by their least attractive features or adherents. It is possible to demolish the case for Christians by, for instance, quoting the Crusades, or the atrocities of the Holocaust, or the excesses of apartheid. But we know that that would be unfair in the extreme, since we claim them to be aberrations, distortions, and deviations. What about Francis of Assisi, Mother Teresa, Albert Schweitzer, and all the other wonderful and beautiful people and things that belong to Christianity? We should want to deal with other faiths at their best and highest, as they define themselves, and not shoot down the caricatures that we want to put up. Many Christians would be amazed to learn of the sublime levels of spirituality that are attained in other religions, as in the best examples of Sufism and its mysticism, or the profound knowledge of meditation and stillness found in Buddhism.  (p. 16)

Oare nu cumva îți încalci propriul principiu atunci când vrei să te împrietenești atît de mult cu străinul, încât cei din propria casă îți devin cu adevărat străini…?

Nimeni nu poate contesta faptul că Dumnezeu nu este creștin, din simplul motiv că creștinismul a luat naștere tocmai ca o culminare a revelației Sale, dar aceasta nu este definitivă (în sensul că sunt multe lucruri pe care le vom afla atunci când Îl vom întâlni pe Dumnezeu, în noul ev). Recunoaștem toate greșelile trecutului, făcute de un creștinism autocrat, politicizat, flămând de vînătoare de vrăjitoare. Însă a valoriza democratic toate experiențele religioase înseamnă a extinde epistema regimurilor forțate ale egalității, ale stângii politice, nu numai în domeniul social, cultural, moral, ci și în cel al lui Dumnezeu. Un Dumnezeu accesibil tuturor oricum este exact la fel ca un Dumnezeu care nu există pentru nimeni și nu poate fi cunoscut nicidecum! Și, ca să fim egalitariști până la capăt, de ce nu l-am ridica pe Satana la statutul de egal al lui Dumnezeu (narațiunile gnosticismului antic, revitalizat în producții literare și cinematografice de succes au realizat deja această egalizare)? Revolta noastră împotriva oricărei structurii ierarhice/de autoritate ar fi atunci completă!  Poate că acum culegem din plin roadele protestantismului dus până la ultimile sale consecințe…

Cum se împacă corectitudinea politică cu mandatul pe care l-a lăsat Isus ucenicilor, de a vesti mântuirea pe care a adus-o El? Cred că mai batjocoritoare decât călcarea în picioare a revelației naturale/universale este desconsiderarea revelației lui Dummnezeu prin Fiul Său! Ce facem cu învățătura lui Isus, pe care ni se cere să o ținem “până la capăt”? O filtrăm ideologic, o curățim de hermeneutica “totalitară, revanșardă, crudă, violentă”, etc., a lui Pavel?

Recunoașterea diversității și compasiunea creștină își pierd orice valoare dacă nivelăm forțat orice tip de comportament moral, religios. Un gay care intră în cerurile creștinismului liberal sau progresist s-ar putea să nu Îl mai întâlnească acolo pe Dumnezeu. Între noi fie vorba, aș jigni un gay dacă aș coborî atât de mult etalonul încît ca să poată intra și el! Și să fim sinceri până la capăt: i-aș pângări sanctitatea și valoarea vieții lui dacă aș mima la comandă dragostea lălâie și “democratică” a corectitudinii politice care-l “apără”.

Cred că valoarea alterității, a diversității, este cu adevărat apreciată doar într-o ontologie ierarhică, verticală, tare, a unui Dumnzeu Viu, dispus să ierte dacă păcătosul se căiește de păcat. Dar atunci când îl limităm pe Dumnezeu de dragul semenului, doar pentru simplu fapt că alții înainte l-au limitat pe semen de dragul lui Dumnezeu, atunci suntem într-o eroare fundamentală. Oricum, într-o societate a comfortului păcatul și iertarea devin simple relicve ale unui vocabular al totalitarismului ideologic, al “homofobiei”. Toată lumea să fie fericită sub curcubeul atotcuprinzător al oricăror adicții “liberatoare”! Proletari din toate țările uniți-vă! și-a găsit ecoul în minunata lume de azi!

De altfel mă contrariază incosnistența flagrantă a relativismului postmodern atunci când se analizează subteranele “conspirațiilor” care au dat naștere creștinismului și a nedreptăților flagrante făcute în numele lui Hristos. Acești deconstructiviști refuză sistematic aplicarea proprilor principii hermeneutice la propriul discurs. În demența filosofiilor intențiilor de putere, a totalitarismelor absolutiviste, este respinsă imediat orice încercare de analiză tocmai a motivațiilor și dinamicii motivaționale care determină aceste discursuri postmoderne. Cum ar fi să ducem până la capăt autoreferențialitatea, discursul puterii și al relațiilor de structuri ale puterii, să relativizăm pretențiile absolutiste ale relativismului, etc.?

Departe de a (mai) fi o provocare, eseul discurs care dă titlul acestei culegeri (God is clearly not a Christian) dă seamă de schimbările radicale despre care auziserăm când eram în România, dar pe care le văd implementate sistematic aici, în Vestul (sălbatic) al corectitudinii politice. Vinovația omului alb, creștin, îmbătat odinioară de propria sa superioritate, se simte acum în toate discursurile și politicile culturale ale academiei de astăzi, iar această vinovăție trebuie răscumpărată cu penitențe cât mai drastice. Privind zâmbetul trist și batjocoritor/ironic al realității de azi, mi-am dat seama că odată cu apariția variantelor de creștinism “progresist” (Progressive Christianity), mulate pe cerințele comandamentelor sociale/culturale actuale, avem de a face cu o altă cădere în ritual, opusă/inversată față de cea a fundamentalismului pe care îl respinge categoric. Am văzut suficienți aroganți care condamnă aroganța creștinilor și a căii lor exclusiviste. Am întâlnit de asemenea destui liberali “toleranți” care sunt teribili de alergici și dau naștere unor vituperări absolutiste împotriva “absolutismelor fundamentaliste”. Din câte observ în practica socială, logica integralismului, a plurivalenței, așa cum o definim noi, nu va ieși de sub zodia noncontradicției, a respingerii. Până și emancipatoare mișcare de nivelare a tuturor epistemelor posibile va păcătui împotriva propriei viziuni, excluzând și operând cu diferențieri și minimizări, fie și numai față de ceea ce este numit fundamentalism.

Într-un articol despre desecularizarea lumii, ridicam câteva probleme legate de relaţia individ-comunitate religioasă – societate secularizată. Iată doar câteva dintre acestea:

– cum poate credinciosul să îşi păstreze vitalitatea credinţei personale, fără însă să o privativeze, să o transforme într-o ciudăţenie sectară/subculturală, ci s-o comunice spaţiului său cotidian? Doar văzând faptele bune, făcute aici, pe pământ, oamenii vor slăvi pe Dumnezeu din ceruri! Să nu uităm şi viceversa: din imprudenţele şi eşecurile devoţionale ale creştinilor se vor hrăni hienele blasfemiilor!

– cum poţi fi relevant cultural, “modern”, fără însă a altera corpul revelaţiei, liberalizând-o în funcţie de preţul pieţii?

– cum poate fi cultivat angajamentul religios al individului şi al comunităţii religioase în imanentul societal, fără a contopi religia în politică şi politica în religie? Marea problemă a creştinismului este modul în care şi-a administrat succesul său istoric. Odată ajunşi majoritari, ne-am relaxat la butoanele puterii. Instaurarea teocraţiei este o ispită prea mare pentru orgoliul unei naturi umane slabe dar flămândă de putere şi prestigiu! Cred că într-o lume pluralistă, creştinii au toate şansele să îşi ia mandatul în serios şi să fie ceea ce proclamă. Într-un anumit sens, Isus a fost un secular: a încapsulat trăirea credinţei şi ascultării de Dumnezeu în actele cotidiene.

În fragilitatea răspunsurilor la aceste întrebări va sta forţa de a trăi o Evanghelie curată, dar reală, făcându-L vizibil pe Dumnezeu. Sau, dimpotrivă, vom eşua în letargii mentale sau pur caritabile, poate fasonate cultural dar orfane de Duhul Celui Viu.

Un filosof (ateu) care a înțeles foarte bine matca negăsirii de sine a omului aruncat într-o lume fără Dumnezeu, în care trebuie să-și construiască cultural sensul ființării, lasă ca testament strigătul: Only a God can save us! (M. Heidegger în interviul Der Spegel din 1966). Mulți teologi, după îndelungi războiaie ale absolutismelor necruțătoare, purtate în numele lui Dumnezeu, ajung să spună astăzi: numai umanitatea ne mai poate salva! Pe cine să credem?

Este adevărat că este periculoasă orice religie care te face mai puțin uman. Dar totodată mă tem că atunci când îl pierdem pe Dumnezeu, îl pierdem și pe semenul de dragul căruia L-am lepădat pe Dumnezeu…

  4 comments for “Dumnezeu nu este creștin

  1. octi
    May 18, 2011 at 12:41 pm

    Excelent articol! Multumesc mult. Cind am vazut poza lui Tutu si am citit prima fraza din articol m-am speriat si am crezut ca Marius a trecut la crestinismul liberal postmodernist. Dar mi-am revenit repede.

    “Vinovația omului alb, creștin, îmbătat odinioară de propria sa superioritate,……iar această vinovăție trebuie răscumpărată cu penitențe cât mai drastice………”‘ as putea spune ca exemlul cel mai clar al acestei stari de fapt in USA este alegerea lui Hussein ca presedinte al Americii.

    Tutu este un sustinator al “Liberation theology” care de fapt este un fel de crestinism Marxist.

    • manuintrigatu
      May 19, 2011 at 4:04 am

      “Liberation theology” ~ crestinism marxist? Nu se poate descalifica doar pt ca Marx l-a secularizat s-au profanat. Citindu-l pe Gutiérrez vei intelege la ce ma refer. Iti miroase a ceva aceasta expresie: “Într-un anumit sens, Isus a fost un secular: a încapsulat trăirea credinţei şi ascultării de Dumnezeu în actele cotidiene.”? In rest …felicitari pt articol Marius si blog.

  2. June 7, 2011 at 2:52 am

    God may not be a Christian, but he surely sympathizes with Christians more than Tutu seems to allow. 🙂
    .
    Micile seminţe de neghină din carte s-ar putea să-i atragă lui Tutu porecla de “Neghiniţă”. 🙂

Leave a Reply to Vaisamar Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: