Teză (şi consecinţele ei) de discutat:
prima şi cea mai decentă proprietate a raţiunii este să îşi recunoască propriile limite.
Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.
Teză (şi consecinţele ei) de discutat:
prima şi cea mai decentă proprietate a raţiunii este să îşi recunoască propriile limite.
Alonewithothers's Blog 
Capitolul despre maniac din Ortodoxia (Chesterton) dezbate foarte bine problema ratiunii si a exagerarilor ei. “nebunul nu este omul care si-a pierdut ratiunea. Nebunul este cel care a pierdut tot in afara de ratiune” . “semnul si elementul principal al nebuniei…este ratiunea fara fundament, ratiunea in vid […] daca acest lucru ii face pe oameni sa innebuneasca, oare ce-i face sa ramana sanatosi? […] pot sa ofer un raspuns general cu privire la ceea ce, in istoria reala a omenirii, ii face pe oameni sa-si pastreze sanatatea mintii. Este vorba despre mistica. Atata vreme cat ai parte de mister, ai parte de sanatate; cand distrugi misterul, creezi maladia. Omul obisnuit a fost dintotdeauna sanatos la minte, fiindca a fost intotdeauna un mistic. A acceptat penumbra. A avut intotdeauna un picior pe pamant si celalalt pe taramul basmelor…” Ia uite ce mult am citat! 🙂 Mi-am zis cand am inceput cartea ca trebuie neaparat sa notez ceva citate, si am inceput, dar m-am lasat imediat ce mi-am dat seama ca as ajunge sa copiez aproape toata cartea!! 🙂 Ti-o recomand, Marius!
Să înţeleg că, în “dogmatismul” tău, eşti sceptic faţă de o dogmă de căpătâi a scientismului:”ceea ce este neexplicat nu e inexplicabil”? Nu crezi în valoarea progresului permanent , total, al cunoaşterii ( de tip ştiinţific, care e limbajul universal al omenirii de astăzi), aceea de a explica ceea ce noi numim acum mister? Dar, pentru că ne plac reducţiile comode, nu cumva suntem instruiţi, educaţi să fim puşi în situaţia de a accepta ori “mitul” misterului ori cel al progresului ştiinţific? Ce şi cum putem alege: o dihotomie clară între cele două sau un teritoriu comun, în care cunoaşterea e însoţită în permanenţă de o umbră de mister?
În Fascinaţii copilăreşti, dar nu numai scriam: