Intrare în Sala Tronului (2)

Cel ce şi-a pus cortul între noi (Ioan 1:14)

Revenind la Evanghelia după Ioan, în Ioan 13-16 Îl vedem pe Isus Hristos în camera de sus, retras cu ucenicii Săi, descoperindu-le planul de mântuire, încurajându-i şi promiţându-le pogorârea Duhului Sfânt. La un moment dat, El le spune acestora:

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu  (Ioan 15:15, s. m., M. C.).

După înviere, Acelaşi Isus Hristos îi declară Mariei :

“Nu Mă ţinea”, i-a zis Isus; „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17, s. m., M. C.).

Cuvântul care era de la început cu Dumnezeu a ales să fie cu oamenii, să se întrupeze într-o secvenţă istorică (Ioan mărturiseşte că  “Cel ce vine după mine este înaintea mea pentru că era înainte de mine“- Ioan 1:15) pentru a ne redeschide perspectiva veşniciei lui Dumnezeu Tatăl. De aceea El şi-a pus cortul printre noi (Ioan 1:14a) şi a adus harul şi adevărul pe care Legea lui Moise doar le prefigura (Ioan 1:17). El a împlinit ca realitate umbra din Vechiul Testament.

În această perspectivă, a intrării în Cort, putem găsi justificarea pentru următoarea structură a  Evangheliei după Ioan:

“În mijlocul vostru stă Unul…” (Ioan 1:26), care ne invită să păşim cu El prin:

1:19-12:50                         13:1-19:42                        20:1-21:25

Robi                                         Prieteni                                Fraţi

Curtea cortului               Locul Sfânt                 Locul Prea Sfânt

Prima parte a Evangheliei îl înfăţişează pe Isus în relaţia cu mulţimea, iar evenimentele par să reprezinte anumite semne. A doua secţiune se referă la „ceasul” ce urma să vină şi la relaţia lui Isus cu ucenicii Săi [1].

a) În capitolele 1:19-12:50 Isus, ca unul care stă în mijlocul oamenilor (Ioan 1:26), arată celor din popor cum pot veni spre Dumnezeu, definindu-se în raport cu ceea ce ţinea de obiectele Cortului care se aflau în curte (uşă, miel, altar, trupul, sângele, apa) precum şi elementele din Locul Sfânt pe care preoţii le rosteau poporului conform binecuvântării din Numeri 6:22-27 (pâinea şi lumina). În această secţiune majoră a cărţii, toţi oamenii care se relaţionează cu Isus se definesc ca robi (15:15a), ca cei ce nu–L  cunosc, dar vin la El pentru că au nevoie de ceea ce le-ar putea oferi El (Nicodim – cap. 3, femeia samariteană, samaritenii din cetatea ei şi slujbaşul împărătesc – cap. 4, slăbănogul de 38 de ani – cap. 5, mulţimea de la marea Galileii – cap. 6, cei de la praznicul Corturilor – cap. 7, cei de la sărbătoarea luminii şi femeia prinsă în preacurvie – cap. 8, orbul din naştere – cap. 9, cei de la praznicul înnoirii Templului – cap. 10, Lazăr, martorii învierii lui şi cei ce s-au suit la Ierusalim de praznicul Paştelor – cap. 11, gloata care Îl primeşte pe Isus de Florii şi grecii care Îl caută în Ierusalim – cap. 12).

b) În capitolele 13:1-16:33, Isus îi ia deoparte pe ucenicii Săi, ca fiind “preoţii“ care vor face de cunoscut lucrarea Lui după ce Isus Se va duce la Tatăl, şi îi pune în cunoştinţă de cauză de plecarea Lui la Tatăl dar şi de venirea Mijlocitorului care îi va lumina şi veghea. Avem deja imaginea Locului Sfânt unde lumina sfeşnicului lui Dumnezeu (Duhul lui Dumnezeu) veghează asupra celor 12 pâini – simbol a poporului lui Dumnezeu. Isus se relaţionează acum cu ucenicii ca şi cu nişte prieteni (15:15b).

c) Capitolul 17 aduce în scenă atmosfera rugăciunii Marelui Preot, a trecerii Sale pe la altarul tămâierii înainte de a aduce jertfa de Yom Kippur.

d) Capitolele  18:1-21:25 relevă aducerea lui Isus ca Miel de Paşte şi ca jertfă de Yom Kippur în Locul Prea Sfânt în faţa Domnului, precum şi ca Miel junghiat dar în slavă care împarte responsabilităţi celor care au crezut în El. De abia acum, după aducerea Sa ca jertfă, ne-a împăcat prin sângele Lui şi ne poate spune cu toată încredinţarea şi pe bună dreptate  fraţii Mei şi că avem acelaşi Tată (20:17).

În seria pasajelor ioanine relevante pentru perspectiva discutată, am publicat deja, ca o prefigurare, articolele despre  Noul Templu al lui Dumnezeu – Ioan 2:13-22.

---

[1] Aceste două secţiuni au fost intitulate Cartea semnelor şi respectiv Cartea proslăvirii (Brown, Raymond E., The Gospel according to John, New York, Garden City, Doubleday, 1966-70, vol. I, p. cxxxviii – cxxxviv şi vol. II, p. 541).