Despre tăcere (4. Pedagogia tăcerii – partea a treia)

Bucuria regăsirii Cuvântului

Este greu să ne punem în “papucii” lui Petru în zilele în care Isus a fost mort, îngropat. Putem doar intui posibile manifestări ale apostolului luând în calcul alchimia sufletului nostru.

Vidul sufletesc al trădării l-a atras pe Petru în propria disperare, o disperare care i-a “topit” oasele, inima şi speranţele, dar care nu l-a dus la ştreang. Şi-ar fi iertat propria nechibzuinţă de a declara ceva ce nu va putea duce la îndeplinire? Oare nu ar fi regretat el curajul rostirii unor cuvinte puternice în contexte favorabile, dar tăcute şi dezbrăcate de putere în contexte ostile?

Dar iată că imperiul gândurilor lui Petru este tulburat de cuvintele ciudate ale unor femei care tocmai veniseră de la mormântul lui Isus. Cică ar fi înviat şi le-ar fi spus  să mărturisească vestea învierii ucenicilor şi lui Petru (Marcu 16:7). Sufletul lui Petru,  amorţit de atâta tăcere a regretelor, pare a se trezi la viaţă. Poate că şi-ar fi adus aminte de mirosul peştilor prinşi la cuvântul lui Isus, de imaginea mirifică a mersului pe valurile spumegânde de sub picioarele lui, de realitatea miraculoasă a învierii lui Lazăr. Este posibil! Dacă celorlalţi ucenici vorbele femeilor li s-au părut a fi basme, Petru îl ia pe Ioan şi fuge la mormânt.  Goliciunea mormântului rezona cu licărirea de speranţă din sufletul lui. “Petru a plecat acasă, mirat de cele întâmplate” (Luca 24:12). S-ar părea că  ceea ce a văzut la mormânt a fost suficient pentru Ioan ca să creadă (Ioan 20:8). Cred însă că la auzul noilor veşti inima lui Petru vibra mai tare ca a oricăruia dintre ucenici şi ar fi vrut să creadă mai mult decât ceilalţi că Domnul este viu.

Putem să amintim aici, în procesul miraculos al renaşterii lui Petru, că Scripturile tac asupra unui lucru absolut uimitor. Primul dintre ucenici căreia i s-ar fi arătat Isus înviat ar fi fost Petru. Ne-o spune Apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:4-5 şi evanghelistul Luca în Luca 24:34. Însă în toate celelalte scrieri care ar fi putut relata acest eveniment nu găsim nimic, mai cu seamă în Evanghelia după Marcu, cea care a avut drept sursă mărturiile lui Petru. Această tăcere a omisiunii poate fi asurzitoare pentru curiozitatea nostră, dar poate fi, în acelaşi timp, o confidenţă care ţine de relaţia tainică între doi prieteni care au ceva de iertat în relaţia lor, fără privirile indiscrete ale celorlalţi.

Scriptura relatează episoade ale întâlnirii lui Isus, înviat, cu apostolii fricoşi, cei care l-au trădat şi părăsit. Dacă în Evanghelia după Luca avem prima pescuire minunată, în Evanghelia după Ioan avem o altă pescuire minunată, dar după aproximativ trei ani. S-ar părea că între timp Petru a învăţat ceva. Din reacţia lui Petru pot citi dorinţa fierbinte de a nu-L mai pierde pe Cel care i-a iertat eşecul spiritual. După şcoala tăcerii, Petru, în a doua întâlnire cu Isus Cel înviat, se va arunca în apele mării şi va înota spre a-L întâmpina şi a fi aproape de El (Ioan 21:7). Întrebat de Isus dacă Îl iubeşte mai mult decât ceilalţi, Petru îşi priveşte inima readusă la viaţă şi, gândindu-se  mai mult la experienţa sa decât la competiţia/comparaţia cu ceilalţi,  îşi asumă sincer starea interioară, declarând-o. Iar Mântuitorul, prin cele trei întrebări referitoare la  dragostea faţă de El, îi îndreaptă atenţia lui Petru spre misiunea pe care i-a dat-o cu ocazia primei pescuiri minunate, aceea de a fi pescar de oameni. Tocmai ca un ecou al celor trei lepădări, cele trei invitaţii de a păstori turma de credincioşi par a fi un veritabil câştig al restaurării sufleteşti a lui Petru. Dumnezeu lucrase la inima lui prin tăcerea Lui în faţa plânsetului de după trădarea ruşinoasă.

Acum însă, Petru era pregătit să facă faţă responsabilităţilor de păstor. Petru nu va putea ierta dacă nu va învăţa mai întâi să primească iertarea. Tocmai de aceea, ceea ce pare a fi redeschiderea unei răni adânci este de fapt terapia prin care Petru primeşte iertarea cea mai mare. Tocmai de aceea, celui care a păcătuit mult i s-a iertat mult. Într-adevăr, iubirea lui Petru era mai mare decât a celorlalţi (chiar dacă Ioan era iubit mai mult ca alţii de Isus).

Dar nimic din această exuberanţă şi bucurie renăscută a lui Petru nu ar fi fost posibilă dacă Isus nu ar fi înviat. Învierea lui Isus este premisa oricărei iertări, a restaurării oricărui suflet zdrobit.

Roadele pedagogiei tăcerii

Schimbarea care s-a produs în inima lui Petru odată cu tăcerea încadrată de plânsetul vinovăţiei trădării şi întâlnirea cu Cel înviat, această schimbare are rolul ei în  economia vieţii şi misiunii sale ulterioare. Bogăţia plinătăţii lui Dumnezeu a inundat inima lui Petru doar după ce acesta s-a deşertat, într-o liniştire a sufletului, de propria sa bogăţie. Iar această tăcere este o precondiţie a revelaţiei lui Dumnezeu.

Peste ani, conştient de lecţia pe care a învăţat-o pe propria sa piele, bătrânul păstor Petru îşi îndeamnă ucenicii:

Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. (1 Petru 5:2 – putem citi lepădarea de sine, pe care a început să o înveţe odată cu plânsul amar);

făcându-vă pilde turmei ( 1 Petru 5:3, iată caracterul paradigmatic al experienţei lui Petru: trădarea omului – tăcerea lui Dumnezeu – linişte – lepădare de sine – revelaţie – restaurare);

Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe (1 Petru 5:5,6 – oare diferenţa dintre căderea lui Iuda şi cea a lui Petru poate consta în diferenţa dintre mândrie şi smerire în evaluarea eşecului? Oare cum au evaluat cei doi tăcerea “asurzitoare” a lui Dumnezeu atunci când li s-au spulberat visele şi au conştientizat propria vină?);

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:7 – Petru a învăţat din plin, prin propriile eşecuri, ce înseamnă să te eliberezi de povara propriei bogăţii şi suficienţe);

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. (1 Petru 5:8-9 – apostolul ştia mai bine ca oricine ce înseamnă să ţi se ceară sufletul, să fii atacat şi lovit de către Satana şi cât de puţin a fost treaz şi a vegheat atunci când lupta spirituală era aprigă);

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. (1 Petru 5:10 – tot Petru ştia cel mai bine ce înseamnă să fii întărit, recuperat, restaurat pentru a întări, recupera şi restaura pe alţii!).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: