Experimentează noua senzaţie… Răsfaţă-te cu …
Trăieşte cu stil… Încearcă … Fii …
O panoplie de dorinţe înfăşoară spectatorul sedus de imagini şi sunete senzuale: sexpresii, performanţe tehnologice expuse idolatru, vizualizări ale unei realităţi utopice devenite pură realitate, culori şi texturi suprarealiste, gusturi şi odoruri pixelate, etc. În plus, tonul imperativ şi colocvial, la persoana a 2-a singular, al vocii narative publicitare (feminine – ispititoare, masculine – autoritare), creează impresia că cel mai bun prieten îţi vinde pontul fericirii şi se merită să-i fii recunoscător, cumpărându-i marfa.
S-ar părea că tinerii sunt mai predispuşi modelării culturale a discursurilor publicitare. Cine nu a simţit şenilele unei propagande coercitive (cea comunistă este un model prin excelenţă), va fi predispus capitulării în faţa persuasiunii şi seducţiei capitaliste. Imobilizat de perfidia candidă a multor reclame, un tânăr va părea suficient de credul şi naiv pentru a se lăsa format de o estetică nicicând gratuită.
O structură narativă foarte des folosită în reclame este cea care urmează doi paşi: (1) frustrează, creează nevoia pentru ca, mai apoi, (2) prezentarea hiperbolică a produsului să creeze senzaţia (şi convingerea care se fundamentează pe senzaţie) că acest produs are proprietăţile mesianice care îţi pot împlini nevoile. Jocul dorinţei este întotdeauna secondat de cel al nemulţumirii. Reclamele încep cu nemulţumirea şi culminează cu dorinţa împlinită. În realitatea cotidiană însă, procesul se cam inversează.
Comunităţile şi personajele imaginate din Babelul media, cu formele lor senzaţionale, devin paradigmă de simţire şi vieţuire. Asistăm astfel la o fugă de mimetismul cenuşiu şi sordid din viaţa reală, urmat de o chinuită imitare a noului umanism: sexy, viril, puternic, performant, veşnic tânăr şi care este liber să îşi satisfacă orice dorinţă. Ar părea împlinirea visului de mărire a oricărui puber. Dar cinismul multiplicării dorinţelor este algoritmizat într-o expulzare ruşinoasă din paradisul consumerist atunci când nu mai poţi susţine, în viaţa reală, pretenţiile hiperbolizate în Photoshop şi Flash.
De prea multe ori mecanismul seducerii se transformă într-un mecanism al victimizării. Însă, undeva, din cenuşa acestui paradis destrămat, se rotunjesc nişte cifre din tabelul de vânzări ale corporaţiilor. Cine mai ştie ceva de oamenii care au ajuns deşeuri ale unor utopii (doar pur comerciale, din păcate) prea pofticioase?
Alonewithothers's Blog 