Tag: iubire

If I were a rich man…

Canon după Psalmul 73

Presupun că forfota continuă a oamenilor după o bucată de pâine este un prilej de exegeză întortocheată pentru îngeri (sau pentru civilizaţiile extraterestre – în varianta acceptabilă şi suficient de “raţională” pentru “freethinkers”).

Cinci sau şase zile pe săptămână, în fiecare dimineaţă, arterele oraşului se încarcă de “muncitorii” conştiincioşi dar cam plictisiţi de noua zi de muncă. Mijloacele de transport în comun devin torente gălăgioase care se răsfiră apoi după o geometrie  fractală şi un algoritm eficient. Trebăluind frenetic după optimizarea targhetelor şi depăşirea planului  de vânzări,  cam toată ziua de lucru te învârţi ameţit printre umbre vorbitoare. Seara se desfăşoară acelaşi ritual cotidian, însă la viteze lente şi cu vector inversat: venele urbei se umplu de omuleţii storşi de vlagă, ducându-i înapoi în cartierele-dormitor unde aceştia îşi reîncarcă speranţa de viaţă tihnită în vise glamuroase, dar nicicând concretizate.

În sordidul ritual de seară, încărcându-ţi moleculele obosite cu fiorii audio-vizuali ai spectacolului indecenţei personajelor de succes de la televizor, parcă îţi vine să regreţi stropul de corectitudine şi omenie pe care îl păstrezi (încă) în amintirea sfaturilor părinteşti:

Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
N-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima.
Râd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. (Ps. 73:3-9)

Când ţi se inoculează mecanismul de cauzalitate mândrie (think big! – high quality self esteem) – agresivitate (be smart! – a top class personal branding quality) – succes (be the one!), începi să te îndoieşti:

De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”

Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.

Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:  căci în fiecare zi sunt lovit, şi în toate dimineţile sunt pedepsit. (Ps. 73:10-14)

Oriunde ai fi în lumea asta, te simţi împresurat de filosofii ale rapacităţii puse în termeni de succes personal şi filosofii ale vulgarităţii transcrise în vizualitate “sexy” cu orice preţ, vizualitate care să acopere lipsa de semnificaţie a unui suflet atrofiat.

M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. (Ps. 73:16-17)

Susurul blând sau chiar tăcerea condescendentă a lui Dumnezeu sunt mai înţelepte decât infernul zgomotos al fabricilor de clone mulţumite.  Printre sclipirile contrafacerilor masive de fericire, mass-media ne injectează picăturile de realitate crudă, sinucideri, divorţuri şi răutăţi mondene. Imersia cu orice preţ în fericirea clipei are întotdeauna un tarif împovărător! S-ar părea că prelingerea clipei în oceanul veşniciei rugineşte poleiala de succes imediat sub care se ascund datorii morale, rupturi afective, boli neînţelese şi, evident, nedorite.

Lucrurile şi banii sunt mijloace efective de a obţine împlinirea unor necesităţi. Marea belea din ziua de astăzi este că marketingul pervers îţi creează continuu nevoi de care “nu ai chiar neapărată nevoie”.  Tocmai de aceea este mare lucru să-ţi păstrezi luciditatea în paradis! Să ştii să munceşti pentru a avea apoi timp să te bucuri! Să ştii cum şi ce să faci cu banii fără a uita însă să celebrezi iubirea de aproape! Să trăieşti savoarea clipei, cu cât mai mult dacă eşti tânăr, fără a-ţi avorta viitorul cu bucuriile lui potenţiale. Şi, nu în ultimul rând, să păstrezi o încredere decentă în Cel care este dincolo de timp, pentru a te bucura de El atunci când şi tu vei ieşi din timpul istoriei  umane. Atunci, cu adevărat poţi spune că deţii o experienţă mai bogată decât cea a celor îndopaţi cu fericirea efemeră.

Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Ps. 73:23-28)

P S. :

Următorul pasaj muzical din Fiddler on the roof ni se oferă drept o oglindă a dorinţelor noastre, mai mult sau mai puţin ascunse. Aşadar, bucuraţi-vă de un mic şi relaxant exerciţiu de sinceritate! 🙂

Robbie Seay Band – New Day

Recunosc că prima dată când am auzit New Day m-am gândit la fondul muzical hiper-debilitant al clipurilor publicitare de la Orange, cele în care, pe un fond vizual parcă colorat în Photoshop, ne zâmbesc tineri glamuroşi, îmbracaţi “trendy” şi cu  gesturi de o bucurie aproape inabordabilă şi inexplicabilă în Românica noastră cenuşie. Şi totuşi, când am văzut cine şi ce cântă, mi-am dat seama că pot lăsa jos “garda” de consumator agresat de prea multă “amabilitate” publicitară şi să mă bucur ca un copil, dansând inocent printre scrâşnirile vieţuirii mele.

Aşa mi-am dat seama că de fapt iubirea este singura boală “vivantă”  care te molipseşte prin gesturi şi cuvinte simple, “minore” în amplitudinea lor aparent doar domestică, bi-relaţională. Acestă iubire este singura fereastra reală către reminescenţele (post)edenice care condamnă utopica oricăror mari şi încrâncenaţi gânditori la o simplă construcţie mentală, construcţie care se metamorfozează în realitatea imediată doar ca un coşmar de neuitat (vezi comunismul şi fascismul din leat-ul trecut precum şi corectitudinea politică demnă de 1984 a lui Orwell care se instaurează niţel peste noi).

Melodia asta îmi dă o poftă de viaţă asemănătoare celei de la finalul Eclesiastului: bucură-te tinere de tot ceea ce ochiul tău se bucură, mâna ta vrea să facă, inima ta vrea să cucerească…, etc., până când…

Vă invit să savuraţi această melodie ca pe o cafea la o prajitură glazurată cu miere, într-o dimineaţă senină de august, la marginea unei păduri răcoroase şi liniştite…

V.A. - When You Love Someone (Songs Of Love & Friendship)

New Day

I’m gonna sing this song
To let you know that you’re not alone
And if you’re like me
You need hope, coffee, and melody
So sit back down
Let the world keep spinning ‘round
For yesterday’s gone and today is waiting on you to show your face

It might not be
The prettiest thing that you’ll ever see
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day
And it might not look like
A beautiful sunrise
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day

I’m a pilgrim soul
I’ve traveled far and come back home
This land is hard and cold
For those who long to love
And I know it might seem
That the world is crumbling
But it’s me and you dancing in the kitchen at 2 am
And we’re still alive

It’s the calm of the storm that comes blowing in
It’s the springtime saying I’m back again
The clouds that roll by
Crossing moonlight
Me and you love – everything’s alright
Standing in the rain with nowhere to go
Laughing and we’re spinning and I hope that you
Remember this day
For the rest of your life
Me and you love – everything’s gonna be alright

And it just might be
The prettiest thing that you’ll ever see
It’s a new day
Oh baby, it’s a new day
If you look outside
To see a beautiful sunrise
It’s a new day

http://music.myspace.com/index.cfm?fuseaction=music.artistalbums&artistid=1328087&albumid=9634984

%d bloggers like this: