Designul erorii

Diavolul este maestrul imitării!

Orice jurnalist știe că publicul reacționează emoțional doar la ceea ce îi confirmă preferințele, fiind ignorant și rece la ceea ce nu rezonează sau e chiar contradictoriu propriului confort ideatic. Ori într-o destul de mare măsură mass-media consolidează cu succes aceste pre-judecăți și pre-ferințe în timp ce măgulește publicul cu mantrele evadării din circularitatea lor.

Open your mind! la ceea ce îți spunem noi pentru că

1. noi știm mai bine că

2. și ție îți este convenabil

3. să ne bucurăm de exersarea drepturilor/plăcerilor fără restricții și răspundere în fața nimănui!

Ori acest raționament suferă de aceeași ipocrizie pe care o dezvoltă endemic postmodernismul. Iată doar câteva variante ale aceleiași maladii a ipocriziei:

– cerem cât mai multă libertate necenzurată dar cenzurăm la sânge pe cei care nu sunt de acord cu noi,

– milităm pentru plăceri fără limite/responsabilități/judecăți dar apelăm imediat și cu rigoare puritană la categoriile ”tari” ale justiției punitive atunci când acestea ne sunt reprimate/refuzate,

– interzicem pe cei care ne interzic,

– intoleranța toleranței sau cum poți fi homofob în numele iubirii,

– să declari că nu există nicio structură etică pentru a împarte apoi faptele în bune și rele, oamenii în victime și călăi, etc.

De fapt mass-media își trage seva din existența dualistă, din umbrele dincolo de lumini, din devoalarea putrefacției naturii umane în timp ce îi cântă imnuri angelice! Mecanismul diabolizării este total ineficient fără investiția emoțională în reversul lui, cel al (auto)victimizării! În repartizarea rolurilor și pozițiilor în jocul diabolizării și al victimizării se dă testul servituții mass-mediei!

Victimism uses the ideology of concern for victims to gain political or economic or spiritual power. One claims victim status as a way of gaining an advantage or justifying one’s behaviour. Both political correctness and victimism stem from an authentic reality from the standpoint of the Christian faith. That reality is God’s revelation through Jesus Christ of the victim mechanism and the way into God’s new community of love and nonviolence. But Satan has a tremendous ability to adapt to what God does and to imitate God , and so Satan – the ancient and tremendous power of the victim mechanism that expels violence through violence – is able to disguise himself and pose even as concerns for victims (James G. Williams  Foreword to René Girard: I See Satan Fall Like Lightning, Orbis Books, Maryknoll, NY, 2001, p. xxii-xxiii)

Pentru a face disonanța cognitivă mai puțin schizofrenică avem nevoie de puterea magică, vie, a narativului, cu un vocabular ”igienizat”, filtrat puritan de impurități. Ori aici media are cu adevărat un rol cât de poate de important, propaganda unicului unghi de vedere fiind definită acum ca ”activism”, ”campanie de sensibilizare”, etc. Obsesiile multiplicate de puterea mediatică, politică, academică și filtrate de corectitudinea politică sunt dovada cea mai clară că postmodernismul este o refulare răsturnată și paricidă a puritanismului! Un adevărat postmodern este un puritan al plăcerii, un virtuoz al exhibiționismului, un aspru critic al diferitului incomfortabil! Schimbăm epoca dar păstrăm patologiile!

Exemplul cel mai recent de design al erorii, cu mecanismul ei de producere de către media, este modul de  reflectare de către presă și de rapoertare a publicului a ceea ce s-a întâmplat în doar o săptămână:

• 12 iunie 2016 – un fanatic mulsulman intră într-un bar al homosexualilor din Orlando, Florida, omul având un istoric al frecventării acestui local, și împușcă mortal 49 de persoane iar alte 53 sunt rănite. Istoria lui sexuală este minimalizată, nu capătă deloc acoperire, avem o firavă menționare a apelului său la numărul de urgențe 911, unde declară credincioșie ”profesioniștilor” decapitărilor din Orientul Mijlociu. Ce rămâne din toată povestea? Cum este desenat narativul acestei tragedii? Simplu: 1. victimizarea globală a LGBTQ 2. diabolizarea accesului civililor la arme și mai ales a fundamentaliștilor periculoși, aka creștinii evanghelici! Psihoza victimizării și a diabolizării atinge cote maxime în dialogurile cotidiene, în media, în politică, poate chiar și în consiliul îngerilor!
• 16 iunie 2016 – un membru al Parlamentului Britanic este înjunghiat mortal de către un alt fanatic, de data aceasta alb și activist nervos al ieșrii Marii Britanii din UE. Cum este contruit narativul în acest caz? Conform comandamentelor politice la modă: 1. cât de răi sunt euro-scepticii și cei care sunt pentru Brexit, 2. cât de puțin vorbim despre teroriștii albi!
• 20 iunie 2016 – un tînăr britanic este arestat la o manifestație electorală a lui Donald Trump în timp ce încerca să ia pistolul unui polițist din proximitatea lui Donald Trump cu intenția de a-l împușca pe acesta. Ca să fim constanți și onești, oare cum mass-media ar trebui construi narativul acestui incident, urmând mecanismul diabolizării și al auto-victimizării din celelalte două cazuri de mai sus? Ei bine, aici vine surpriza: nu va fi niciun narativ, nicio lecție moralizatoare despre inflația extremismului stângist, despre torentele de ură ale tinerimii ”progresiste”, despre răspunsul perfect simetric și chiar multiplicat al stângii la aberațiile fiului ei ”risipitor” cu numele de Donald Trump. Va fi doar o menționare stângace într-un colț uitat de ziar/internet. O simplă navigare prin presa ”sensibilizatoare” la maniile homofobe și fundamentaliste este edificatoare pentru a vedea designul erorii în toată splendoarea sa!

Micah Bazant – Azazel (Scapegoat) with Ir Miklat (City of Refuge), 2013