High standards need strong sources (Ch. Taylor, Sources of the Self: The Making of The Modern Identity, Cambridge University Press, 1989, p. 516)
Indiferent de culoarea filosofică, politică, de afinitățile estetice, preferințele morale, etc, există totuși o virtute care nu dezbină, nu impune, nu cere supunere și nici nu răspunde la toate întrebările ci se oferă exemplu, cheamă, vindecă, înțelege oamenii și îi lasă să fie diferiți în timp ce îi schimbă înspre mai bine. Este virtutea care nu strigă despre sine, nu se umflă, nu pune pumnul în gură, nu răspunde la acuzații cu invective dar știe, la momentul potrivit, să atingă exact fibra virtuții vicioase:
„Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: ,Vedem.’ Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.” (Ioan 9:41)
O astfel de virtute nu are obsesia ofensarii, chiar mai mult, știe să accepte vinovății care nu-i aparține, vrea să întindă mâna celui diferit, câteodată aflat în mâna celuilalt, a dușmanului care-i vrea moartea. Aceasta este virtutea care mă cheamă să îmi recunosc toate ”unghiurile moarte”, mă învață tandru să accept că pe unele dintre ele mi le descoperă prin celălalt, mă învață să fiu empatic, să caut pacea cu celălalt și totuși are onestitatea să mă avertizeze că s-ar putea să nu am deloc parte de pace din partea celorlalți. Aceasta este virtutea care lasă ca toate punctele de suspensie și necunoscutele din viață să își afle răspunsul la vremea potrivită (ceea ce o face cu adevărat atractivă pentru un spirit liber)…
Alonewithothers's Blog 