”… și nu ne duce în ispită” (dincolo de duplicitate – partea a doua -)

Istoria ne-a oferit până acum două metode de obținere a controlului unei populații:

1. coerciție și privarea de libertate – impunerea unui puritanism ideologic/guvernamental, al unui heirupism care naște ură, frică dar care totodată poate oferi posibilitatea unei forme de rezistențe – mai ales spirituală;

2. seducție și iluzia unei inflații de libertate – promovarea lascivității, a unei lejeritați morale care face orice caracter și identitate umană să fie topite în identitatea discriminatoare a aceluiași, a coruptului predispus la orice compromis care să-i păstreze comfortul viciilor (poate că de aceea au succes politicienii corupți – sunt foarte ușor de manipulat, speriat, controlat).

Ironia constă în faptul că până și forma de eliberare totală de orice constrângere are propriile necesități, regulamente. Deviația de foarte multe ori este parazitară, mutantă și ar dispare total în lipsa normelor. Puritanismul corectitudinii politice nu vine atât din principialitatea unor valori morale (răsturnate, pervertite, cu sens inversat) cât vine din necesitatea de control și de păstrare a unei hegemonii morale, conform propriei agende ideologice (”deschiderea” și ”respectul” alteritatății/altului/diferitului ar fi evidente atunci când o feministă va vorbi despre necesitatea și valoarea bărbatului în societate sau atunci când un homosexual va apăra dreptul creștinilor de a nu fi supuși îndoctrinării agendei gay).

“The illusion of freedom will continue as long as it’s profitable to continue the illusion. At the point where the illusion becomes too expensive to maintain, they will just take down the scenery, they will pull back the curtains, they will move the tables and chairs out of the way and you will see the brick wall at the back of the theater.” (Frank Zappa)

Dacă luăm vorbele lui Frank Zappa si ne gândim nu doar la strategiile controlului capitalist, din punct de vedere economic si politic, dar le proiectăm în domeniul deciziilor și libertățiilor morale, atunci vom vedea că are mare dreptate. Aparent gratuita benevolență a comerciantului poartă în sine mecanismul de control al dorinței clientului. Iar masificarea dorinței prin canalele de comunicare, atât de performante azi, aduce cu sine controlul cvasi-generalizat. În aceste sens este cât se poate de interesantă posibilitatea de a continua eforturile lui Michel Foucault de a descrie strategiile ”biopower” și ”biopolitics” nu doar din epoci  trecute ci din prezentul cât se poate de recent.

The Myth of Choice by Kent Greenfield (cover)

Prima variantă, cea a coerciției, a fost încercată în regimurile comuniste și a fost falimentară în cele din urmă. S-ar părea că a doua variantă însă e cât se poate de productivă și eficientă. În războiul ideilor dintre Orwell (“1984″, controlul prin coerciție, frică, propagandă) și Huxley (“Brave New World”, controlul prin plăcere), Huxley pare să fi fost mai realist (și totodată mai pesimist cu privire la natura umană).

De ce să urăști opresiunea când o poți iubi, stimula, vinde, dori?

Raiul nu s-a pierdut doar pentru ca a fost o ispită exterioară (vocea șarpelui) ci pentru că a încolțit în mintea Evei și a lui Adam irelevanța poruncii lui Dumnezeu (considerată dintr-o dată coercitivă, ceva rău, limitator) în fața apetitului deschis doar spre propria dorință, închisă în ea însăși, egocentrică, reclamatoare.

Dilema controlului, a seducției controlului, este cît se poate de vizibilă în o grămadă de acțiuni cu care ne umplem viața recentă. O posibilitate de raportare la problema controlului ne este oferită de narațiunea ce conține cea de a doua și a treia ispitire a lui Isus. Când ești pus în fața unei pleiade de oferte, de sugestii de a obține controlul maselor, de a avea putere, control, stăpânire, ce anume te poate opri în a întinde mâna spre ceea ce este promis, oferit? Carnea este suprafața necunoscutului, spunea Victor Hugo, și asta pentru că dincolo de tendințele și poftele ei există o întreagă fabrică de alegeri și decizii, sistem de apărare care de multe ori falimentează în decizii eronate și alegeri proaste. Oricât am blama Biblia pentru ”irelevanță”, vom observa că ”progresismul” nostru se frânge într-un mod asemănător cu cel al primilor oameni. Dar dacă suntem contemporani cu Adam și Eva în alegeri dezastroase, atunci putem fi contemporani și cu Isus și cu modul în care a făcut față acelorlași provocări și ispite ca cele ale noastre.

Notă:

seria de articole despre ispitire a început cu

… și nu ne duce în ispită! – o introducere în schimbarea de paradigmă a omului recent care etichetează vechiile vicii cu marca înregistrată a noilor virtuți;

… și nu ne duce în ispită (moralitatea turmei) – o surtă trecere în revistă a genealogiei aristocrației plăcerilor și a tehniciilor de cultivare a sinelui (sau de ce Nietzsche și Foucault au dreptate atunci când greșesc);

… și nu ne duce în ispită (dincolo de duplicitate – prima parte -) – o punere a problemei genezei dorinței în paralel cu prima ispitire a lui Isus tocmai pentru a găsi un model (uman) care să fie dincolo de duplicitate atunci când avem de a face cu ceea numim ispitire/spirala căderii în dependențe/adicții de tot felul.