Nu știu de ce în anumite comunități este foarte greu de evitat extremele unei superiorități vecine cu aroganța sau ignoranța valorizată ca virtute. Foarte multe comunități eclesiale stau mărturie bolii neacceptării intelectualilor doar pentru simplu fapt că aceștia nu sunt predispuși la loialitate oarbă și, deci, sunt elemente străine, periculoase, ”dușmani ai poporului” (evanghelicii români sunt încă foarte îndatorați perspectivei comuniste a luptei claselor și a superiorității morale/spirituale a clasei muncitoare față de cea a intelectualilor). Am văzut însă și comunități care au reușit să treacă peste aceste cauzalități pur socio-culturale și au integrat creativ structurile umane diverse cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare. Rezultatul a fost experimentarea unui colț de rai într-o lume a schismelor și reclamărilor feroce.
Recomand din inimă cartea lui Andreas J. Kostenberger, Excellence: The Character of God and the Pursuit of Scholarly Virtue (Crosway Books, 2011). Asemenea autorului, cred și eu că excelența a făcut posibilă mântuirea. Isus Hristos a ajuns Cel Crucificat tocmai pentru că nu a cunoscut compromisul. Iar călcarea pe urmele Lui înseamnă căutarea excelenței. 2 Petru 1:3-11 este inspirația și modelul scriptural în căutarea excelenței. Să nu uităm că orice om este chemat întru existență să fie asemenea lui Dumnezeu, să trăiască plenar, să se bucure de excelență, nicidecum de mediocritate. Virtutea și vocația trebuie să fie conjugate, nicidecum disociate, așa cum atât de confortabil mintea noastră le separă. Neîmplinirea acestei cerințe ne lasă pe mulți dintre noi descoperiți în fața minciunii și autoamăgirii. Căutarea excelenței trebuie să pornească din continua căutare a sfințeniei lui Dumnezeu, cea care ne inspiră la o trăire integrală în adevăr, la dependența de călăuzirea Duhului Sfânt. El ne ajută să nu transformăm excelența într-un idol, ci într-o misiune, o unealtă în războiul spiritual. Să nu uităm că tot ce este și face Dumnezeu este excelență:
- Ceea ce ești precedă ceea ce faci!
- Sfințenie – devino ceea ce ești!
- Spiritualitate – spiritualitatea creștină este întemeiată în lucrarea Duhului Sfânt.
Iată dar pașii pe care trebuie să îi parcurgem în căutarea excelenței:
1. Excelența vocațională
- Râvnă – să-ți dai silințele să adaugi credinței rîvnă.
- Curaj – unește râvna cu curaj.
- Pasiune – curajului adaugă-i pasiune.
- Înfrânare – pasiunii adaugă-i înfrânare.
- Creativitate – înfrânării adaugă-i creativitate.
- Elocvență – creativității adaugă-i elocvență.
2. Excelența morală
- Integritatea – adaugă elecvenței integritate.
- Fidelitate – unește integritatea cu fidelitatea.
- Înțelepciune – fidelității adaugă-i înțelepciune.
3. Excelența relațională
- Har – înțelepciunii adaugă-i har.
- Umilința – harului adaugă-i umilință.
- Interdependența – umilinței adaugă-i interdependența.
- Dragostea – unește interdependența cu dragostea.
Când descoperim gândul și chemarea lui Dumnezeu către excelență, atunci cu siguranță că cei prea plini își vor descoperi neputințele și încă mediocritățiile din ceea ce cred a fi realizări excelente, iar cei ce își fac un titlu de glorie/mândrie dintr-o falsă smerenie/umilință își vor da seama că sunt chemați să își dea silințele și să devină integri, să unească ceea ce au separat și selectat discriminatoriu.
Are you committed to excellence? If so, are you willing to do what it takes to achieve greater excellence for the glory of God and for the good of his people? In this book, I have taken you on a journey traversing various areas of Christian virtue in the pursuit of excellence. In the spirit of 2 Peter 1, I have challenged all of us to make every effort to add to our faith various virtues that together comprise excellence. Think for a moment. Human excellence apart from the excellence of God leads to idolatry, such as celebrity worship. Excellence without holiness and genuine spirituality is technical competence without character. Like a mosaic, excellence is comprised of a great number of concomitant virtues. Diligence without courage is parochial and small-minded. Courage and passion without restraint are mindless zealotry. Restraint without creativity is dull and boring. Creativity and eloquence without integrity, faithfulness, and restraint are dangerous tools likely to be abused. Better to have integrity and be dull than to be eloquent and lead others astray.
Wisdom without grace tends to elevate the wise. Humility and dependence without service and love may lead to monasticism or godly closet spirituality but fail to inspire, mentor, and impact others redemptively for the glory of God.
What is eloquence without humility? Passion without grace? Courage without love? Creativity without diligence? The list could be multiplied endlessly, but the above examples are sufficient to illustrate that the pursuit of excellence involves climbing a staircase of virtues that in the end will lead to genuine and continual progress in both the composite virtues and excellence as a whole.
What is more, as we have seen, excellence consists of vocational, moral, and relational excellence. Plenty of examples illustrate excelling in a given vocation but not matching vocational with moral and/or relational excellence. A golf star cheats on his wife. A Nobel Prize winner forsakes his marriage vows. An eloquent preacher leaves the ministry to pursue a homosexual relationship. Those who would pursue excellence must combine vocational with moral and relational excellence.
This balance, of course, is hard to achieve. It is much easier to spend long hours in one’s study and to ratchet up an impressive record of scholarly publications while neglecting one’s family. Conversely, someone may be a great father and husband but only a mediocre scholar (though, if a choice has to be made, the latter is, of course, to be preferred over the former). But does a choice have to be made? If God has called you to scholarship, he has also called you to excel in your work. How do you excel in both your scholarly calling and your personal life? As we have seen, there is no magic formula (other than utter reliance on God’s grace in all things), but for a start, we must commit ourselves to the pursuit of excellence in the vocational, moral, and relational realms. While dangers are doubtless lurking ahead, commit yourself to excellence. The God you serve is himself characterized by excellence, and that same God has called you to the pursuit of excellence for his glory and for the good of others. If you pursue excellence and progress in it, you and others will be blessed, and God will be glorified:
For if these qualities are yours and are increasing, they will keep you from being ineffective or unfruitful in the knowledge of our Lord Jesus Christ. . . . Therefore, brothers, be all the more diligent to make your calling and election sure, for if you practice these qualities you will never fall. For in this way there will be richly provided for you an entrance into the eternal kingdom of our Lord and Savior Jesus Christ. (2 Pet. 1:8, 10–11)
(Andreas J. Köstenberger, Excellence, Good News Publishers/Crossway Books. pp. 231-232)
Alonewithothers's Blog 