“La început era Cuvântul” (1. concepte și secvențe narative)

Cine spune că Evanghelia este scrisă pentru cei creduli și lipsiți de orice minimă exigență de gândire critică dă dovadă de o mare ignoranță! Întreaga Evanghelie după Ioan este construită astfel încât cititorul să poată parcurgă un demers interogativ, asemenea celui de natură juridică, a afirmării, dovedirii şi a proclamării unei sentinţe ca cea enunţată de Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

1) Mai întâi afirmi sentinţa pe care o propui în faţa auditoriului – se afirmă divinitatea lui Isus: Cuvântul lui Dumnezeu (1:1) este Cel Întrupat în Isus (1:14) ca Fiu al lui Dumnezeu (1:18).

2) Apoi aduci dovezi care probează corectitudinea sentinţei pe care o proclami. Dovedirea divinităţii lui Isus se face prin semnele ce dovedesc că este de la Tatăl, una cu El, precum şi prin afirmaţii consacrate ale lui Yahwe: “Eu Sunt…!”(1:19-20:23).

3) În cele din urmă proclami din nou sentinţa. Ajungem astfel la proclamarea divinităţii lui Isus tocmai de către unul care nu era predispus să creadă fără dovezi: ”Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” proclamă Toma, dovezile divinităţii lui Isus ducându-l la credinţă şi la închinare (20:24-29).

În primele versete ale Prologului din Evanghelia după Ioan autorul ne spune ceva despre identitatea Cuvântului lui Dumnezeu. La finalul textului autorul insistă asupra identităţii Fiului lui Dumnezeu.

        v. 1  Cuvântul lui Dumnezeu

               v. 1-10 preexistent – cu rol de creator v. 1-3

                                                              de susţinere v. 4a         din eternitate

                                                              epistemic v. 4b-10

               v. 11-18 întrupat cu rol soteriologic v. 11-18            în istorie

        v. 18 Fiul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu etern şi creator (v. 1-10) se întrupează în istorie în Isus ca şi Fiu al lui Dumnezeu (v. 11-18), pentru a răscumpăra pe toţi cei ce cred în misiunea Lui de a-L face de cunoscut pe Dumnezeu lumii căzute în păcat.

Înainte de purcede la analiza lui, se merită observat faptul că Prologul însumează o serie de afirmaţii demonstrate pe parcursul Evangheliei. Găsim astfel în Prolog concepte care sunt detaliate în secvenţe narative în Evanghelia după Ioan:

1) Cuvântul (1:1):   – prin ascultare de El dă viaţă (5:24, 6:63, 68);

                                 – aduce slobozirea (8:31);

                                 – Îl reprezintă pe Tatăl (14:10);

                                 – sfinţeşte pentru că este adevărul (17:17).

2) viaţa (1:4):        – este o expresie a scopului creaţiei lui Dumnezeu, doar credinţa în Fiul aduce viaţa veşnică (3:16, 36; 4:14, 36; 5:24; 6:27, 33, 35, 40, 54, 63, 68; 8:12; 10:10-28; 11:25; 12:25, 50; 14:6; 15:13; 17:2-3; 20:21).

3) lumina (1:5):       – înseamnă adevăr şi aduce viaţă  (3:19; 5:35; 8:12; 9:5; 12:35-36).

4) martor (1:7):       – reprezintă modalitatea de certificare a Hristosului:

                                – Ioan (1:7,20; 3:28; 5:33);

                                – femeia samariteană (5:29);

                                – samaritenii (5:42);

                                – Tatăl (5:31-38; 8:14-18);

                                – Scripturile (5:39) ;

                                – orbul vindecat (9:17b,30-33);

                                – Duhul (15:26);

                                – ucenicii (15:27);

                                – sutaşul roman (19:35).

5) Numele (1:12): – pecetluirea Fiinţei lui Dumnezeu în relaţie cu creaţia Sa:

                                – Mielul lui Dumnezeu (1:29, 36);

                                – Fiul lui Dumnezeu (1:34, 49; 8:36);

                                – Fiul omului (1:51; 3:14; 8:28);

                                – Învăţător (1:38; 3:2; 13:13-14);

                                – Mire (3:29);

                                – Eu Sunt (6:20; 18:6);

                                – pâinea vieţii (6:35, 48); pâinea vie (6:51);

                                – Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu (6:69);

                                – apa vie (7:37);

                                – proorocul (7:40; 1:21; 6:14);

                                – lumina lumii (8:12; 9:5);

                                – uşa oilor (10:7);

                                – păstorul cel bun (10:11);

                                – învierea şi viaţa (11:25);

                                – Împăratul lui Israel (12:13); Împărat (18 :37);

                                – Domnul şi învăţătorul (13:13-14);

                                – Calea, adevărul şi viaţa (14:6);

                                – adevărata viţă (15:1, 5).

6) născuţi din Dumnezeu (1:13): – condiţia  intrării în Împărăţie (3:3, 6-8);

7) adevăr (1:14):  – adevărul este viaţă şi lumină, este o Persoană (3:21, 23; 4:23, 24; 8:22, 31, 44- 46; 16:13; 17:17; 18: 37-38; 19: 35).

8) a primi (1:16):  – direcţia calităţii relaţiei cu Dumnezeu (1:11, 16; 7:3, 9; 10:18; 14:17).

9) Legea (1:17):  – descoperă  natura lui Dumnezeu şi natura omului (7:19, 23; 8:1-11, 17; 10:34; 19:7).

10) Fiul şi Tatăl (1:18): – relaţia tainică din sânul Trinităţii se descoperă în contextul  planului de mântuire şi de înnoire al omului (2:16; 3:31-36; 4:23-24; 5:17-47; 6:26-27, 8:17-29, 38-58; 9:4; 10:14-18, 25-28; 11:41-42; 12:25-28, 44-50; 13:31-32; 14:1-31; 15:1-10, 15-16, 21-27; 16:3-16, 23-28, 32-33; 17:1-26; 18:11; 20:17).