Ce facem de Crăciun? Distracţie la maxim!

Într-un mic sondaj de opinie la o emisiune de ştiri, nişte tineri au fost întrebaţi ce fac de Crăciun. Răspunsul era tras la xerox, în bună tradiţie a originalităţii pretinse de tinereii noştri: “sărbătorim Crăciunul cu prietenii. O să fie distracţie la maxim!”

Bun. Nu ai dreptul să comentezi idealul vieţii altora! (Şi totuşi, imersarea placidă în mlaştina petrecerilor bahice şi lascive poate fi o alegere, însă una care nu se supune criteriului raţionalităţii, prin care se zice că omul e oleacă mai diferit de animale.)

Dar îs nelămurit totuşi: ce sărbătoreşti prin “distracţie la maxim”? Ce legătură are celebrarea naşterii lui Isus Hristos cu risipa de calorii ale mişcărilor tribale, accesorii absolut necesare pentru o fiinţă emancipată din mileniul nostru? Ce fir leagă suferinţa alungării şi prigonirii părinţilor Domnului de către conducători habotnici şi vanitoşi cu îmbuibeala comodă şi suveranitatea maximă asupra telecomenzii/mouse-lui, prin care omuleţul hipermodern îşi reclamă împărăţia? Celebrare a întrupării Celui sfânt prin salbe de desfrîu? Primire a Mântuitorului cu “ofranda” exacerbării adicţiilor prin care maleficul ţine umanul în temniţa viciilor?

Poate că ar trebui refăcute acele recesăminte cu privire la opţiunile religioase ale populaţiei. Marea majoritate celebrează Naşterea Domnului cu nimic mai diferit decât o banală şi insipidă zi cu care un ateu trebuie să facă faţă nonsensului acestei vieţi. Poate că e totuşi o diferenţă –  avem o zi-două  libere şi ne bucurăm de mai multă mâncare şi băutură decât de obicei. De aceea, la câte asemănări sunt între creştinii nepracticanţi şi ateii practicanţi (care o fi diferenţa?), nu e de mirare că Domnul a avertizat că mare e poarta şi lată e calea care duce la pierzare…

La ce folos naşterea Mântuitorului dacă ea este doar un bun pretext pentru aceeaşi circularitate a adicţiilor, pe care le consumăm doar pentru a ne îngroapa pentru câteva momente sentimentul de deşertăciune? Unde este bucuria întâlnirii Creatorului înfăşurat în chip de om? Cât timp ne petrecem ca să pricem ceva din marea taină a întâlnirii infinitului într-un boţ de ţărână? De ce ne amputăm imaginaţia, limitându-ne doar la instictul cu care un animal îşi caută hrana? Unde ne este muzicalitatea inimii, tandreţea care te cuprinde când te gândeşti la naşterea unui copil, durerea cu care contemplăm moartea, speranţa ce o transcende? De ce lăsăm duşi de valul amneziei colective doar ca să uităm propriile lupte interioare?

Oare cât din aburii distracţiei de Crăciun ne ajută să devenim mai mult oameni? …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: