Priviţi imaginea de mai jos. Pare o ipostază banală: o mamă şi copilul, adică fetiţa ei. Ei bine, aici greşiţi; în imagine este vorba despre o mamă şi băiatul ei, care vrea să trăiască ca o fetiţă.
Titlul articolului din Daily Mail surprinde tensiunea situaţiei: Why I let my son live as a girl: Mother of boy who returned to school in a skirt bravely tells her extraordinary story.
Observ în ultima vreme tot felul de studii de psihologie a religiei prin care sunt studiate şi repudiate o groază de patologii şi ciudăţenii ce intră sub cupola bolilor psihice, pe bună dreptate în multe cazuri.
Mă întreb însă dacă aceeaşi exigenţă este valabilă şi în cazul patologiilor sexuale, cu care ni se spală ochii, inima, creierul. Oare psihologii nu sunt în stare să facă nimic în aceste cazuri? Oare nu cumva psihologii de azi au rolul social al preoţilor catolici din Evul Mediu care vindeau penitenţe? Odată ce banul intră în contul doctorului/psihoterapeutului, sufletul este eliberat de orice constrângere şi vinovăţie a conştiinţei, consumându-se într-o veselie generală poveştile “with happy ending” de care are nevoie clientul!
În numele “normalităţii alternative” cenzura corectă politică stimulează patologiile “bune” şi le interzice pe cele “nesănătoase”. Relativism răsturnat, inconsistent, dar la fel de gălăgios! Sau vorba lui Caragiale, “curat murdar”!
E clar că trăim vremurile când însuşi doctorul trebuie dus la doctor!
Alonewithothers's Blog 