ABC-ul meu muzical: Dire Straits

Muzica are darul cuvântului (logos pharmakon): dă viață și omoară, e medicament dar și otravă. Tocmai de aceea, atunci când ascult muzică, gust și savurez culori, stări, simțăminte, gânduri, dar nu (mai) caut să mă afund în patologiile religiei seculare a divinizării muzicii, instanțiată ca un act șamanic, stil de viață tribal, secular, urban, dar cu pretenții mistice.

Muzica contemporană e folosită tot mai mult ca suport pentru frenezii dionisiace auto-distructive, pornind de la Beatles și Jimi Hendrix

și ajungând la Lady Gaga, care declara:

What are you looking for? What you’re looking for is magic…magic is what happens on the stage … I’m here to entertain you and I’m here to be a martyr for show business… I will die in front of all of you so that you can watch and enjoy.

Unii consideră că concertele rock și rave permit experiențe ritualice arhaice și mistice mult mai puternice decât serviciile religioase moderne (St. John, Graham (ed), Rave Culture and Religion, Routledge, New York, 2003). Generația tânără nu e mai puțin religioasă, chiar dimpotrivă,  se simte foarte bine în starea ei foarte religioasă – a se observa fenomenele ”ieșirii din sine” din discoteci sau de la ”party”-uri, manifestările lor extactice, versurile pe care le fredonează, look-ul – vestimentație, coafură, accesoriile corpului, etc. – pe care o afișează.

Cred că este periculoasă transformarea muzicienilor în ”medicine men” (John Lennon), preoți ai tehnicilor spirituale psihedelice (a se citi studiul Breaking Open the Head: A Psychedelic Journey into the Heart of Contemporary Shamanism de Daniel Pinchbeck, Broadway Books, 2002). Muzica

• nu trebuie să fie o uitare, o îngropare a simțurilor în mecanisme senzoriale tribale, a ritmurilor hipnotice, expresie a unui fatalism teribilist,
• ci ar trebui să fie o aducere aminte, o revelare a naturii umane, o împrospătare cu ceea ce ar trebui să devenim, a ceea ce este de dorit, bun, frumos, pornind de la realitatea cotidiană cenușie, ipocrită, sălbatică, decadentă.

Mi-a trebui ceva ani să conștientizez contradicția flagrantă pe care o numeam artă atunci când, rocker fiind, deconspiram ipocriziile și decadența lumii în care trăiam, dar  de fapt o înfundam și mai mult în adorarea răului, a putreziciunii morale, valorice.

Considerând aceste gânduri fugare, am să enumăr câteva litere ale ABC-ului meu muzical cu câteva piese muzicale care pot fi ascultate, înțelese, fredonate de oricine și oricând tocmai pentru că ele sunt universal valabile condiției umane.

Cred că până și îngerii noștri păzitori mai întârzie cu serviciile lor de protecție atunci când ascultă la ipod-ul lor Brothers in Arms…