Cei care citesc literatura secularismului radical cu siguranță că au auzit de expresia ”religia ca virus al minții”. Fiind un produs cognitiv evolutiv, religia are comportamentul unui virus, replicându-se, adaptându-se biologic asemenea virușilor, în beneficiul propriu și în detrimentul gazdei, al oamenilor infectați. Judecând dinamica religioasă în termenii bio-sociologiei evoluționiste, Michael Blume a constatat în “The reproductive advantage of religion” avantajul demografic al multiplicării celor cu preferințe religioase (cu o medie de 2.5 copii pe familie) față de regresul demografic al celor ce nu au nicio religie (1.7 copii pe familie, sub rata de înnoire demografică).
Spre deosebire de îngrijorările unor experți ce vedeau configurându-se Eurabia în următorii 20 ani, în Shall the Religious Inherit the Earth? Demography and Politics in the Twenty-First Century (Profile Books, 2011) canadianul Eric Kaufmann vede pericolul pentru viitor nu neapărat în rata demografică a mulsumanilor, cât în cea a fundamentaliștilor religioși, net superioară față de regresul numeric al seculariștilor liberali și al ateilor (a căror credință va fi perpetuată – hm, sună a libertate și emancipare? – de doar 1,5 copii pe familie). Despre criza secularismului triumfant am mai vorbit cu alte ocazii, invocând răzgândirile lui Peter Berger (Desecularizarea lumii) și Jürgen Habermas (Către o societate postseculară?)
”Managerialismul”, radicalismul secular și slăbiciunea relativismului epocii post-ideologice a Vestului sunt cauze care determină nevoile de identificare religioasă și de coagulare în jurul unui scop, sens, aceste nevoi fiind din ce în ce mai evidente și chiar radicalizate. Autorul avertizează că dincolo de lupta ideilor, s-ar părea că viitorul aparține demografiei.
(să trecem cu vederea naivități și simplificări generoase ale autorului precum ”liberals are simply too committed to the ideal of presentist individualism for themselves and tolerance for others”, xxii)
În acest context, putem să ne întrebăm dacă nu putem face o deviație de sens, operând cu meme religioase care sunt mai degrabă adaptative decât virale (un alt studiu arată că persoanele religioase sunt mai fericite și posibil chiar mai sănătoase decât seculariștii)? Alți psihologi evoluționiști au adunat destul de multe date experimentale pentru a explica succesul păstrării credințelor religioase datorită faptului că fac oamenii mai cooperativi și generoși unii cu alții (a se vedea de exemplul studiul The Birth of High Gods: How the cultural evolution of supernatural policing agents influenced the emergence of complex, cooperative human societies, paving the way for civilization. din M. Schaller, A. Norenzayan, S. Heine, T. Yamagishi, & T. Kameda (Eds.), Evolution, culture and the human mind (pp.117-136). Lawrence Erlbaum Associates) sau studiul Implicit influences of Christian religious representations on dictator and prisoner’s dilemma game decisions (Ali M. Ahmeda, Osvaldo Salasc, The Journal of Socio-Economics 40 (2011) 242-246).
S-ar părea că pe măsură ce tot mai multe date experimentale sunt culese (un punct de pornire îl reprezintă studiile de la Centre For Anthropology and Mind de la Universitatea Oxford sau Scilogs. Biology of Religion) vom avea o cunoaștere mai diferențiată, nuanțată, diferită de simplificările grosiere și dogmatice ale lui Dawkins, Harris sau Hitchens. Chiar și atunci când privim religia doar ca un fenomen pur socio-biologico-cognitiv, s-ar părea că ea prevalează în lupta de supraviețuire cu alte mecanisme cognitive cam … impotente.

Leave a comment