… cu ce măsură judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi (Matei 7:1-2).
Un elev pontos m-a întrebat odată la o oră de filosofie dacă nu cumva “Dumnezeul ăsta creștin” (eram la un text de Augustin) cam tace. I-am răspuns cu aceeași amabilitate că ar avea dreptate doar dacă i-a citit cele cam 1000 de pagini ale Bibliei prin care El a vorbit.
A pune credința în Dumnezeul revelat în rândul credințelor în fantome, conspirații, extratereștri, Zâna Măseluță, Thor, etc. reprezintă o atitudine total neștiințifică. E o lipsă de onestitate să condamni credința creștină ca iluzorie fără să intri în orizontul de semnificații al revelației, orizont care oferă suficiente evidențe prin care “zeul Yahwe” s-a detașat de pleiada de zei creați după chipul și asemănarea nevoilor oamenilor. Am întâlnit o grămadă de “free thinkeri” care nu puteau să îmi indice pasajul biblic cu “crede și nu cerceta”, rămânând uimiți când le spuneam de pasajul existent în 1 Tes. 5: 21: „Cercetați toate lucrurile, păstrați ce e bun…”. Nu e deloc onorant să mixezi nediscriminatoriu fragmente de cultură și religie, culese la mâna a doua, în ciorba ideologică convenabilă proprii agende. Chiar dacă M. Shermer e de apreciat pentru principiile pe care le formulează pentru a descoperi contrafacerile și istericalele unei lumi devoratoare de credințe, în The Believing Brain: From Ghosts and Gods to Politics and Conspiracies . How We Construct Beliefs and Reinforce Them as Truths (Times Books, 2011), atunci când vine vorba de credința în Dumnezeul creștin, autorul nostru dă dovada unui materialism/naturalism feroce, reducționist, limitat. Autorul chiar are calitatea să îmi întărească scepticismul când îi văd siguranța pe care o afișează.
Teza cărții nu e deloc nouă, e chiar suspicios de veche și banală:
We form our beliefs for a variety of subjective, personal, emotional, and psychological reasons in the context of environments created by family, friends, colleagues, culture, and society at large; after forming our beliefs we then defend, justify, and rationalize them with a host of intellectual reasons, cogent arguments, and rational explanations. Beliefs come first, explanations for beliefs follow. I call this process belief-dependent realism, where our perceptions about reality are dependent on the beliefs that we hold about it. Reality exists independent of human minds, but our understanding of it depends upon the beliefs we hold at any given time. (p. 5)
Well, spuneam și eu mai demult că nu există niciun sceptic consecvent. Refugiul în științ,ă pe care M. Shermer îl oferă ca ofertă de salvare din aceste credințe false pe care ni le fabricăm, are păcatul de a investi științei ceea ce aparține filosofiei/religiei. Ori aici este marea eroare pe care o fac noii pozitiviști. Corpul cunoașterii a ceea ce numim știință e prea fragmentat ca să fie unificat fără a apela la metodele și disciplinele filosofice. Am convingerea că trubadurii “free thinking”-ului nu prezintă o partitură foarte coerentă pentru gustul rafinat al filosofilor. Aceștia, prin natura profesiei, survolează mai multe orizonturi de gândire și sunt mult mai sceptici decât profesioniștii pop scepticismului/scientismului. Pentru cei înregimentați în marșul heirupist și glorios al scepticismului, ar fi binevenită o lectură nu doar a filosofilor minții, a psihologilor și biologilor, ci și a filosofilor științei, a epistemologilor, nu neapărat grupați în tabăra neopozitivsmului și empiricismului analitic. Așa se decoperă cum o învălmășeală de relativisme culturale, absolutisme metodologice, obiectivisme empirice, falsificabilități părtinitoare, lumi/teorii multiple, se îngrămădesc sincretic pentru a face lobby științei. Ar fi interesant însă de văzut cum ajung acești sofiști, geloși pe succesul altor sofiști, să definească știința, să coaguleze o perspectivă gnoseologică și, mai ales, ontologică, unui câmp fărâmițat de discipline științifice tot mai specializate. Tocmai de aceea cred că acest efort de unificare, un “veritabil” kitch filosofic, trebuie să suporte exact critica pe care o proiectează diverselor câmpuri de cunoaștere. Regresia minuțioasă la originea cunoașterii descoperă orice zid aparent impenetrabil.
M. Shermer înșiră o listă a prejudecăților, de fapt o redenumire a erorilor logice, care stau la formarea credințelor noastre. Lista este demnă de luat în considerare pentru a fi folosită inclusiv pe corpul credințelor “scepticilor”:
Authority bias: the tendency to value the opinions of an authority, especially in the evaluation of something we know little about.
Bandwagon effect: the tendency to hold beliefs that other people in your social group hold because of the social reinforcement provided.
Barnum effect: the tendency to treat vague and general descriptions of personality as highly accurate and specific.
Believability bias: the tendency to evaluate the strength of an argument based on the believability of its conclusion.
Clustering illusion: the tendency to see clusters of patterns that, in fact, can be the result of randomness; a form of patternicity.
Confabulation bias: the tendency to conflate memories with imagination and other people’s accounts as one’s own.
Consistency bias: the tendency to recall one’s past beliefs, attitudes, and behaviors as resembling present beliefs, attitudes, and behaviors more than they actually do.
Expectation bias / experimenter bias: the tendency for observers and especially for scientific experimenters to notice, select, and publish data that agree with their expectations for the outcome of an experiment, and to not notice, discard, or disbelieve data that appear to conflict with those experimental expectations.
False-consensus effect: the tendency for people to overestimate the degree to which others agree with their beliefs or that will go along with them in a behavior.
Halo effect: the tendency for people to generalize one positive trait of a person to all the other traits of that person.
Herd bias: the tendency to adopt the beliefs and follow the behaviors of the majority of members in a group in order to avoid conflict.
Illusion of control: the tendency for people to believe that they can control or at least influence outcomes that most people cannot control or influence.
Illusory correlation: the tendency to assume that a causal connection (correlation) exists between two variables; another form of patternicity.
In-group bias: the tendency for people to value the beliefs and attitudes of those whom they perceive to be fellow members of their group, and to discount the beliefs and attitudes of those whom they perceive to be members of a different group.
Just-world bias: the tendency for people to search for things that the victim of an unfortunate event might have done to deserve it.
Negativity bias: the tendency to pay closer attention and give more weight to negative events, beliefs, and information than to positive.
Normalcy bias: the tendency to discount the possibility of a disaster that has never happened before.
Not-invented-here bias: the tendency to discount the value of a belief or source of information that does not come from within.
Primacy effect: the tendency to notice, remember, and assess as more valuable initial events more than subsequent events.
Projection bias: the tendency to assume that others share the same or similar beliefs, attitudes, and values, and to overestimate the probability of others’ behaviors based on our own behaviors.
Recency effect: the tendency to notice, remember, and assess as more valuable recent events more than earlier events.
Rosy retrospection bias: the tendency to remember past events as being more positive than they actually were.
Self-fulfilling prophecy: the tendency to believe in ideas and to behave in ways that conform to expectations for beliefs and actions.
Stereotyping or generalization bias: the tendency to assume that a member of a group will have certain characteristics believed to represent the group without having actual information about that particular member.
Trait-ascription bias: the tendency for people to assess their own personality, behavior, and beliefs as more variable and less dogmatic than those of others.
The bias blind spot: the tendency to recognize the power of cognitive biases in other people but to be blind to their influence upon our own beliefs. (274-275)
Oare “wishful thinking” nu e constitutivă naturii umane și nu se aplică chiar şi emancipatului care şi-o camuflează mai bine decât alţii în raţionamente frumos împănate? Poți ieși din circularitatea hermeneutică prin apelul la “cunoașterea științifică”? Ce grad de certitudine are un sistem bazat doar pe inferențe inductive? Consecvența apelului la rațiune și evidențe și procesele cognitice euristice sunt întotdeauna nealterate, aseptice? Poți crede în onestitatea “pură” a subiectului cunoscător? Unde se întâlnesc și se despart orizonturile de interpretare? Dacă ideea de a găsi matrici/ modele constante (patternicity – the tendency to find meaningful patterns in both meaningful and meaningless noise, p. 59) este din start condamnată ca o cogniție falsă, o contrafacere (dacă găsesc constante în istoria religiilor, aceasta nu e pentru că există un singur Creator a cărui reminiscență s-a difuzat diferit în spații geografice diferite, ci acestea se datorează doar minții umane, care a operat strict doar pe baza unei combinatorici – iată un model de excludere imanentist), atunci de ce să mai căutăm ocurențe constante în natură, pe baza cărora se stabilesc legile științelor? Oare acestea nu sunt doar simple artificii ce țin de constructivismul nostru cognitiv, semnatic? Și astfel revin la relația ineism – ipoteze- evidențe empirice – teorii științifice – comunitate științifică – relativism cultural, relație neclarificată satisfăcător de M. Shermer.
Oare se pot descoperi erori și prejudecăți la cei specializați în lăfăielile comode în imperiul orgolios al demistificărilor? Las răspunsul la aceste întrebări pe seama “specialiștilor” în scepticism. Eventuala lor tăcere va semăna foarte mult a devoțiune și mistică apofatică, deloc măgulitoare pentru statutul pe care aceștia îl clamează.
M. Shermer are toate calităţile pentru un showman care să te stoarcă de îndoieli. Am însă o întrebare, în buna tradiţie sceptică: who will protect us from our protectors?
“The more clever people there were to argue against, the better!” (Richard Swinburne)
Alonewithothers's Blog 