Poate un intelectual să creadă în Evanghelie? Cazul lui Nicodim (2)

2. Cine nu vrea o viață nouă?

Problema noastră cea mai mare este dacă acceptăm condițiile unei vieți noi!

Aşteptarea lui Nicodim consta în venirea Împărăţiei lui Dumnezeu! Ce ar fi trebuit să ştie Nicodim despre Împărăţia lui Dumnezeu din scrierile vechi-testamentare?

…în vremurile Vechiului Testament, credinciosul a privit în viitor aşteptând următoarele realităţi escatologice:

1. Răscumpărătorul care avea să vină

2. Împărăţia lui Dumnezeu

3. Legământul cel nou

4. Restaurarea lui Israel

5. Revărsarea Duhului

6. Ziua Domnului

7. Cerurile noi şi pământul cel nou

Toate aceste lucruri se întrezăreau la orizont. Desigur, credinciosul Vechiului Testament nu avea nici o idee cu privire la felul sau perioada în care se vor împlini aceste speranţe. El doar credea că în viitor, într-un moment pe care el îl numea „ziua Domnului”, „zilele din urmă”, „zilele care vor veni”, sau „atunci”, aceste evenimente escatologice vor avea loc toate deodată [1].

Învăţătorul lui Israel, Nicodim, avea suficiente texte care să-i stârnească aşteptări: odată cu venirea Împărăţiei [2] lui Dumnezeu, atât pentru Israel cât şi pentru întregul pământ (Deut. 33:5; Ps. 84:3; 19:10; 47:2; 96:10; 97:1; 103:19; 145:1, 11-13; Is. 6:5; 24:23; 33:22-24; 43:15; 52; Ier. 46:18; Dan. 2:44-45; Dan. 7:13-14; Obadia 21; Ţefania 3:15; Zaharia 14:9; etc.) trebuia să vină răscumpărătorul, Şilo sau Mesia (Gen. 3:15; 49:10; Deut. 18:15; 2 Samuel 7:12.13; 1 Cron 17:7-14;  Ps. 110:4; Is. 7:14; 9:7;  Dan. 7:13-14; Zaharia 9:9; etc.) iar pe baza unui legământ nou (Ier. 31:31-34) să facă restaurarea lui Israel (Is. 11:11; 24-27; Ier. 23:3; Ez. 36:24-28; Ioel 2-3; etc.), ceea ce implica revărsarea Duhului (Is. 35:1-10; 44:3-4; Ier. 33:8; Ez. 36:24-27; Ioel:2:28-29), înainte de venirea Zilei Domnului (Is. 2; 13; Ioel 2:30-31; Amos 5:18; Obadia 15-16; Ţefania 1:14-15; Maleahi 3-4; etc.). La sfârşit, el aştepta inaugurarea unor ceruri noi şi a pământului cel nou (Is. 65-66; etc.).

Nicodim putea să facă cu lejeritate câteva corelaţii între promisiunile vechi-testamentare cu privire la Mesia şi evenimentele care-l aveau ca protagonist pe acest Isus. Relaţia dintre împărat şi Dumnezeu era privită în multe texte biblice ca o relaţie între tată şi fiu (2 Samuel 7:14; Psalmul 89:27-28, bazate pe profeţia lui Natan; Psalmul 2:7-8; Psalmul 45:7; Psalmul 110:1). Restaurarea casei lui David era considerată de rabini ca aparţinând erei mesianice. Ori tocmai cuvintele proclamate de Isus la sărbătoarea Paştelui în Templul lui Dumnezeu de la Ierusalim îi sunau lui Nicodim ca o promisiune pe cale de a fi împlinită. În zilele din urmă trebuia să vină un urmaş al lui David  ca să domnească (Is. 11:1; Ieremia 23:5; Ezec. 37:24, etc.) ca un împărat al dreptăţii (Is. 9:6; 11:3-5; Ieremia 23:5). Domnia lui va avea dimensiuni mondiale (Ps. 72:8; Zaharia 9:10), fiind una plină de prosperitate şi pace (Is. 9:5-7; Zaharia 9:10, etc.).

În analiza dicuţiei dintre cei doi, o cheie de interpretare poate fi identificată prin luarea în considerare a afirmaţiei lui Isus din versetul 10:

Isus I-a răspuns:

– „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?

Aşadar, dacă plecăm de la premisa că Isus este onest în discuţia sa cu Nicodim, deducem că lucrurile pe care i le-a spus Isus cel puţin până la versetul 10 trebuiau să fie nişte lucruri cunoscute învăţătorului lui Israel. Această precizare ne stăpâneşte tendinţa de a specula şi ne obligă să ne aşezăm în orizontul de semnificaţii al celor doi interlocutori.

Ce ar fi trebuit să îi sugereze lui Nicodim răspunsul lui Isus că doar cei născuţi din nou (de sus) pot vedea Împărăţia lui Dumnezeu?

Conceptul naşterii din nou (de sus) nu este unul cu totul nou! Acest concept îl găsim la botezul prozeliţilor, rabinii spunând despre un păgân care se converteşte la iudaism că s-a născut din nou.

Această naştere de sus (anothen [3] înseamnă din nou, de sus, de la început) este o adaptare a speranţei iudaice a unei noi creaţii. Iov, în timpul suferinţelor sale, mărturiseşte:

Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc (Iov 14:14, s. m., M. C.).

În profeţi avem promisiunea unei renaşteri cosmice, a unei noi creaţii (Isaia 65:17; 66:22), continuată de literatura inter-testamentară aceste speranţe (Enoch 45:3–5; 72:1, etc.). Totodată, Iosif Flaviu foloseşte conceptul de renaştere al poporului evreu revenit din exilul babilonian [4].

În această ţesătură de aşteptări, remarca incomodă a tânărului Isus pare să încurce toate calculele teologice ale lui Nicodim. Oare nu era Nicodim un iudeu evlavios care asculta de poruncile Domnului, învăţându-i şi pe alţii să le păzească? Nu ar fi fost el unul dintre cei mai îndreptăţiţi să fie părtaşi ai Împărăţiei lui Dumnezeu tocmai prin statutul său special de învăţător şi de lider religios, roade ale unui efort de o viaţă întreagă? Să clădeşti cu trudă o educaţie bogată, un renume ireproşabil şi un statut social atât de impozant nu erau suficiente pentru a beneficia de Împărăţia lui Dumnezeu? Oare încrederea bătrânului Nicodim în propria neprihănire nu avea nici o valoare în faţa acestui tânăr Isus?

Din reacţia lui Nicodim, ne putem da seama că acesta interpretează sintagma „trebuie să te naşti din nou” ad-litteram:

Nicodim I-a zis:

– „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?”

Nelămurirea lui Nicodim pare a fi justificată dacă luăm în calcul şi posibila lui referire la afirmaţiile lui Isus, constante pe întreaga perioadă a misiunii Sale publice, cu privire la necesitatea asemănării celor ce vor să fie fii ai Împărăţiei cu nişte copii (Matei 18:3; Marcu 10:5, Luca 18:16, rezonanţe ale stării spirituale descrise în Psalmul 131, a încrederii şi liniştii sufleteşti ce decurg din dependenţa faţă de Dumnezeu).

Perplexitatea pe care o putem discerne în răspunsul-întrebare al lui Nicodim poate fi interpretată nu atât ca imposibilitatea unei a doua naşteri fizice (evreii aşteptau ceva de genul acesta o dată cu sfârşitul timpului, existând chiar în spaţiul imagistic al rabinilor asemănarea dintre naşterea fătului din pântecele mamei sale şi viaţa sa în noua realitate cu noua viaţă de după moarte, când Dumnezeu va face toate lucrurile noi), ci ca o neputinţă de a schimba structura spirituală, psihică şi a modului de a gândi a unui om în vârstă.