Tocmai am citit câteva capitole din Richard Stives, Shades of loneliness: pathologies of a technological society (Rowman & Littlefield, Oxford, 2004). Cartea oferă o privelişte nu prea comercială şi dezirabilă a comunicării mediatice. Excedentarul, excesul, aşteptările investite cu prea multă energie în promisiunile socializării virtuale, toate acestea configurează câmpul de imagini, sunete şi suflete amalgamate într-o dinamică colorată violent dar cenuşie, gălăgioasă dar surdă, promiţătoare dar mereu datoare. Aflăm astfel câte ceva despre modalităţile noi de gândire şi simţire ale civilizaţiei tehnologice, în care putem semnala, pe lângă beneficii reale, şi patologii cum ar fi:
- stresul pe care îl suportăm din cauza tehnologiei (dacă maşinile au fost create să muncească în locul nostru, nouă nu ne rămâne decât să consumăm ceea ce ele produc, adică o fericire costisitoare şi stresantă),
- nevoia neurotică de afecţiune/dragoste şi putere,
- stilurile obsesiv compulsive şi impulsive, cultivate şi absorbite cu nesaţ mai ales de către tinerii de astăzi,
- narcisismul şi depresia,
- paranoia şi schizofrenia.
Umanitatea pare a-şi reafirma vechile boli în forme noi, dar la puterea a doua!
Când mi-am numit blogul alonewithothers m-am gândit la oportunitatea de a fi singur cu alţii pentru a încerca o reală comunicare, care să nu cadă în capcanele simulacrului de comunicare, prezentat în linii mari în Blogotopia. Însă, această paradoxală solitudine impusă era o formă de socializare cu limite conştient asumate de la bun început. Comunicarea în mediul virtual nu e un exerciţiu de clamare şi obţinere a valorii de sine, ci unul de deschidere creativă către universuri umane diferite, dar nicidecum concurente sau terapeutice în sine. E mare lucru să învăţ din umanitatea celorlalţi, fără însă să o divinez pe a mea sau pe a altora!
Descopăr însă, pe zi ce trece, mai ales pe reţele de socializare precum Facebook, o teamă de singurătate terifiantă, al cărui antidot, speră unii, este socializarea cu oricine, oricum şi oricând, adică în termenii de existenţă a unei fiinţe divine. Frica epidemică şi (poate eşecurile reale) se cer compensate cu gratuitatea cupidonilor sau a patronilor fericirii virtuale. În aceste sens, comunicarea virtuală este înzestrată cu valenţe mesianice, deopotrivă iluzorii şi dăunătoare. Însă cine stă să măture rămăşiţele oglinzilor înşelătoare cu care ne torturăm candid clipele şi visele? Dezamăgirile patologiei societăţii tehnologice sunt ori reinvestite cu noi aşteptări, mai mari dar şi mai frustrante în cele din urmă, ori cu apetenţa nihilistă a celui care nu a descoperit nimic sacru în nimicurile profane pe care le-a adulat cândva.
Dar, ca să nu ne îmbolnăvim de prea multă seriozitate, să-i lăsăm pe cei de la Chumbawamba să ne spună cam aceleaşi lucruri, dar pe un ton mai vesel şi degajat!
I’m a loner alone with neuroses and hate
Anger is a permanent character trait
My letter bombs are primed and ready to send
Would you like to add me as a friend?
I’m a wound-up whiner with a fetish for guns
I’m almost 50 and I live with my Mum
I hope my nude picture doesn’t offend
Would you like to add me as a friend?
Add me. Add me
My mother says she wished she’d never had me
Add me. Add me
Would you like to add me as a friend?
I’m a recovering alcoholic I rarely leave my room
Peeping through the curtains in my dog costume
The voices in my head aah they’ll get me in the end
Would you like to add me as a friend?
I’d really like to mail you the picture that I drew
It’s Kylie’s body but the head is you
I’ve asked you sixty times before I’m asking you again —
Would you like to add me as a friend?
Add me. Add me
My mother says she wished she’d never had me
Add me. Add me
Would you like to add me as a friend?
Here’s a picture of me in my Nazi uniform
doing a trick with an egg that I like to perform
at a monster truck rally that my Mum and me attend
Would you like to add me as a friend?
I’ve added Britney and Paris and you and Tom
I’m going to find your address so I can visit you at home
I don’t like people but I think I could pretend —
Would you like to add me as a friend?
Add me. Add me
My mother says she wished she’d never had me
Add me. Add me
Would you like to add me as a friend?
Alonewithothers's Blog 
mi se pare foarte amuzant ca pe facebook toata lumea este prietena cu toata lumea…ma intreb uneori daca in societatea asta virtuala, perfecta, ar putea exista vreodata razboaie?
e trist ca acest cuvant, “prieten” a devenit atat de sec in semnificatie
Andreea, mă văd nevoit să îţi dau dreptate – faţă de realitatea crudă, care nu te prea iartă, în mediul virtual ţi se pot camufla mai bine slăbiciunile şi poţi “lucra” mai în amănunţit imaginea de pus pe tarabă.
Mă gândeam dacă e valabilă în situaţia cu pricina vorba lui Stendhal: “în singurătate poţi căpăta orice, în afară de caracter”.
(Off topic – trebuie să-mi iau revanşa la baschet! 🙂 )
Cred că poți deveni depresiv și dacă citești prea multe cărți care tratează subiecte de genul ăsta.
Am copii care au trecut cu viteză de la vârsta hi-5 ului la facebook și crede-mă ca singurul depresiv din casă sunt eu care nu le-a folosit nici pe una nici pe alta.
Patologiile de care vorbești îmi sună familiar și din cărțile pe care le citeam 30 de ani în urmă când computeru se numea Felix și avea camera proprie
Posibil. Tocmai de aceea am spus in partea a doua a articolului
🙂
poate stiati sau poate nu, de aceasta inteligenta initativa a cuiva de a aduna toata prostia de pe facebook intr-un singur loc
http://failbook.com/
minunare placuta :))
(cat depsre revansa la baschet stati linistit…..mai degraba o excursie la munte in cabana de pe zamora intr-o iarna imposibila cu niste liceeni lesinati :)) mai beti ceai de aloe vera? ;;) )