Tocmai am aflat că Jennifer Knapp, o cântăreaţă de folk-rock creştin, a declarat că este “gay”. Parcă nimic nu mă mai miră când vine vorba de deconspirarea vieţii sexuale mai mult sau mai puţin secrete a “starurilor creştine”, indiferent că vorbim de evanghelişti, predicatori sau cântăreţi de succes. “Olimpienii” nu-şi împart succesul, ci doar viciile cu muritorii de rând! Iar astfel de subiecte sunt bune prilejuri de războaie personale între combatanţii diferitelor orientări religioase şi culturale. Nimeni nu rămâne defensiv, “toţi au dreptate”!
Cred că una dintre marile probleme ale tinerilor de astăzi este modul în care aceştia îşi “administrează” sexualitatea. De fapt, mulţi dintre ei nici nu se mai simt bulversaţi de răsturnarea valorilor, educându-li-se graţios comportamentul gregar, imitativ şi superficial (a nu se citi aici maliţiozitate şi superioritate din partea mea – ca un posibil efort de identificare prin ricoşeu faţă de alteritatea “slabă”; aceasta este o constatare tragică pe care o fac ca profesor de ştiinţe socio-umane). Masificarea dorinţelor, filtrate mediatic, îi “fericeşte” pe mulţi tineri cu conştiinţa unei dragoste instant, gratuite, inepuizabile şi la fel de accesibilă ca produsele servite la supermarket. Just burn it! În această industrie a “dragostei”, nicio deviere a consumului romantic în letargia unei despărţiri nu este irecuperabilă. În caz de eşec, oferta cuprinde nu doar schimbarea partenerului, ci şi a categoriei lui rasiale, sexuale, culturale, de vârstă. Impossible is nothing! În decenţa căutării unor trăiri umane, orice indecenţă este permisă şi orice scală valorică e modificată după preferinţele consumatorului rege. Diferenţa dintre autonomie şi anomie ţine acum doar de o semantică “depăşită”, “tradiţionalistă” şi “prea pudică” pentru noul paradis.
Mă întreb: câţi dintre cei care caută dragostea îşi pot asuma nu doar bucuriile ci şi boala, îngrijirea, durerea şi moartea pe care le comportă un suflet şi un trup “pereche”?
Revenind la tema abordată, observ din reacţiile de până acum poziţionări clar antagonice faţă de subiect: blamare şi condamnare veşnică versus îngăduinţă respectuoasă, plină de “dragoste”. Întotdeauna cea mai bună reclamă pentru “gay” au făcut-o oamenii religioşi: perfidul mecanism al victimizării merge mână în mână cu cel al blamării! Observaţiile din UnChristian: What a New Generation Really Thinks About Christianity (David Kinnaman şi Gabe Lyons) par a avea un suport în percepţia socială: generaţia Y acuză creştinii ca fiind anti-homosexuali, ipocriţi şi foarte înclinaţi spre condamnare. Babilonia e completă: cel acuzat se apără acuzând, iar cel care acuză este acuzat fără drept de apel. Sloganele modestiilor şi ale umilinţelor zboară ca veritabile arme dinspre o tabără spre cealaltă. Pură demenţă a retoricii!
Totodată, observ un ciudat exerciţiu hermeneutic, reinterpretându-se, mai mult sau mai puţin pretenţios, pasaje biblice despre homosexualitate şi dragoste. Evidenţele supărătoare sunt îmblânzite în jocul corectitudinii politice cu artificii lingvistice şi culturale. Totodată, verdictul acuzărilor şi vortexul patimilor religioase îi aşează pe unii urmaşi ai lui Hristos mai degrabă în galeria fariseilor şi preoţilor care L-au condamnat la moarte decât pe urmele paşilor Celui care a îmbrăţişat copii, a iertat prostituate şi a mâncat la masă cu păcătoşi notorii.
Pentru unii, dragostea este o gumă care nu doar că şterge orice, dar şi se întinde suficient de mult ca oricine să poată intra în rai cu tot cu partener. Mă îndoiesc că noi suntem cei care facem regulile pentru a intra în cerul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, este condamnabilă rapida catalogare şi indexare a oamenilor păcătoşi, de parcă harul dat sfinţilor se împarte direct proporţional cu repetarea mecanică a articolelor de credinţă.
Găsesc foarte provocatoare situaţia dată pentru creştini. Aici cred că e înţelepciunea, dragostea şi răbdarea sfinţilor, aceea de a mixa adânca înrădăcinare în adevăr cu umilinţa, dragostea şi respectul pe care Mântuitorul le-a arătat celor păcătoşi. Celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult, iar cel ce iubeşte mult va avea inima dispusă să ierte. Cine poate fi profet în cetatea sa, credincios misiunii de a proclama adevărul atunci când minciunea sau compromisul “dă bine la imagine”, dar care să iubească oamenii aşa cum îi iubeşte Dumnezeu?
Dar, dacă nu mai există adevăr (pentru că refuzăm cu o încăpăţânare copilărească existenţa adevărului pe principiul decât să-l deţină unii, care se cred superiori, mai bine să nu-l deţină nimeni!), atunci nu mai există nici păcat şi, implicit, nu mai este posibilă nici dragostea dezinteresată a persoanei, oricare ar fi ea. Vom rămâne astfel cu o “dragoste” bolândă, kitchioasă, deci împărţită echitabil peste tot. Atunci simulacrul ar fi complet, total!
Oricât ne-ar fi greu să recunoaştem sau să trăim, dragostea şi adevărul merg împreună… Sau, cel puţin, acolo unde vrem să ajungem, ele sunt inseparabile!
Iată articolul din NY Daily News:
Jennifer Knapp is just the way she is and doesn’t care who knows it.
The former Christian music singer, whose last album “Way I Am” was released in 2001, has come out as a lesbian, CNN reports.
The Grammy Award-nominated singer-songwriter vanished from the music scene seven years ago amidst rumors – which now turn out to be true – that she was gay.
Prior to the release of her new album “Letting Go” next month, Knapp reveals that she has been in a same-sex relationship for eight years.
“I’m aware that the evangelical community has problems with divorce and many other facets of their artists, let alone homosexuality,” she told CNN. “The last thing I wanted to do was to have someone go out and buy a record and feel like they had been hoodwinked.”
The 36-year-old singer has traded in Christian rock for a folksy new sound and is thus no longer working with a faith-based label.
Knapp tells CNN that she moved to Australia in 2003 in order to recuperate from exhaustion.
The singer’s career took off in 1998, when her first hit single, “Undo Me,” was released. The next year she performed at Lilith Fair and won the 1999 Dove Awards for New Artist and Best Rock Song for “Undo Me,” from her debut album “Kansas” (1998). Her 2000 album “Lay It Down” earned her a Grammy nomination in 2001.
The Kansas native began writing music again two years ago and says her decision to reveal her sexuality happened “organically.”
Knapp is one of the few female faith-based musicians to come out.
In 2008, Christian singer-songwriter Ray Boltz revealed he was gay. A year later, gospel singer Tonex revealed his homosexuality on the popular Christian show “The Lexi Show.”
“Letting Go” will hit shelves on May 11.
Detaliile şi un interviu recent cu Jennifer Knapp le găsiţi în articolul Jennifer Knapp comes out din Christianity Today.
Alonewithothers's Blog 
Leave a comment