Am rămas foarte surprins să citesc pe VoxPublica un articol scurt şi la obiect despre Paşte. Mirarea mea vine de la faptul că într-o astfel de elită mediatică iată că mai sunt oameni care îşi pot permite căutarea sensului biblic, lăsând din mână gunoaiele naraţiunilor/ficţiunilor postmoderne. Din păcate, majoritatea intelectualilor noştri epatează într-o concurenţă a liberalismelor cu orice preţ, călcând în picioare izvorul libertăţilor pe care le-a adus jertfa şi învăţătura Mântuitorului. Mă bucură nespus faptul că într-o mass-medie plină de analfabeţi biblic, dar fasonaţi şi “profesionişti” deconstructivişti ai creştinismului, mai există ici colo câte o voce care ne aminteşte că încă mai avem libertate de credinţă şi de mărturisire. Nu ştim însă pentru cât timp!
Iată articolul Şocant! Un tată a ales să-şi sacrifice fiul pentru a salva nişte necunoscuţi, scris de Florin Puscas:
O fi sunând a titlu de tabloid, însă este exact ceea ce lumea creştină sărbătoreşte azi. Cu rectificările de rigoare, din respect pentru Divinitate: “Un Tată a ales să-şi sacrifice Fiul pentru a salva nişte necunoscuţi”.
Situaţia existentă între oameni şi Divinitate e oarecum asemănătore celei din scurt-metrajul de mai sus. Suntem pasageri în acelaşi tren, fiecare în vagonul lui, împărţiţi pe compartimente şi aştezaţi mai mult sau mai puţin confortabil în fotolii. “Azi ne pregătim pentru Paşte, facem cumpărături, vopsea de ouă, făină pentru cozonaci, mama lui de trafic, tot aglomerat, aaa uite că a murit şi Iisus, n-am timp acum, am chef să mă uit la un film, sunt obosit, mă culc, s-a dus şi ziua de vineri, mâine e o altă zi“. Tu-tu-tu-tum, tu-tu-tu-tum, trenul merge mai departe.
Mă enervează pioşenia şi bunătatea afişate ostentativ la sărbători. “De Crăciun fii mai bun”, “de Paşte iepuraşul va duce un ou vopsit şi celor lipsiţi”, “să ne bucurăm de lumina învierii”, etc. Ei nu, zău? Toţi sunt buni creştini de două ori pe an, de parcă nu am putea fi filantropi tot anul.
Uităm esenţialul. Creştinismul are la bază o chestiune cât se poate de simplă: omul este din fire păcătos –> Dumnezeu nu stă în prezenţa păcatului –> pentru a rezolva problema, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Lui Fiu să trăiască o viaţă de om, să propovăduiască dragostea şi împăcarea cu Dumnezeu, să moară pe cruce pentru păcatele întregii omeniri şi să învie pentru eternitate astfel încât şi noi să avem viaţă veşnică. Şi ce trebuie să facă oamenii? Să creadă în Iisus, în jerta Lui salvatoare şi să îl onoreze ca Domn şi Mântuitor în vieţile lor. Ce facem noi în schimb? Ne contaminăm cu puţină bunătate de sezon şi pioşenie ediţie limitată. Halal consolare pentru un Tată care îşi vede Fiul ignorat, în ciuda unui imens sacrificiu.
Mi-ar plăcea să cred că mă înşel. Că măcar creştinii ştiu că nu sărbătorim (doar) iepuraşul de Paşte şi ouăle încondeiate. Altfel, ar fi destul de caraghioasă scena. Ca şi cum am sărbători în fiecare an un câştig imens la loterie, uitând mereu să mergem să-l ridicăm de la casierie. Poate pentru mulţi o asemenea discuţie este tabu. “Credinţa e o chestiune intimă”. Da, la fel ca sexul, cel expus pe toate gardurile şi dezbătut în show-uri televizate. Am îndrăznit să abordez subiectul nu pentru că aş fi cel mai potrivit luptător împotriva ipocriziei, ci doar să vă amintesc adevăratul motiv de sărbătoare: “Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui […]“. (Efeseni 1:7)
Iar de vor fi printre voi unii care vor găsi supărătoare o asemenea postare, nu vă cer ca semn de respect (pentru Dumnezeu şi sărbătoare, nu pentru mine) decât o ignorare desăvârşită. Ştiu că e greu. Văd asta chiar şi la unii autori de pe voxpublica, care şi-au găsit săptămâna mare ca moment prielnic să epateze jignitor la adresa credinţei semenilor. Permiteţi-mi ca pentru ei, în spiritul creştinesc, să mai adaug doar câteva cuvinte care aparţin scriitorului român tradus în cele mai multe limbi (Richard Wurmbrand): “Uşa nu s-a închis şi lumina nu s-a stins“… încă.
Alonewithothers's Blog 