Diptic

1. Promisiunea

Aş cuprinde cu ambele mâini cele două laturi ale istoriei umane şi aş dori să le comprim în punctul de intersectare a veşniciei cu finitudinea umană. Aş culege bucuria copiilor, dragostea tinerilor şi înţelepciunea bătrânilor. Aş strânge durerea celui trădat, decadenţa celui fără de speranţă, suspinul celui prigonit. Galeria tuturor acestor oameni, indiferent de status social, bogăţie, longevitate sau realizări ale vieţii, configurează profilul uman, cel decăzut, păcătos, dornic de o mântuire puternică.

Prin naşterea Hristosului promis, în Betleemul Iudeii, Dumnezeu ne redă dimensiunea dragostei. Pentru asta, El coboară în sânul umanităţii create de mâinile Sale. El vine să primească viaţă de om, cu suferinţe, trădări, moarte, pentru a dărui oamenilor viaţa de Dumnezeu: credinţă, dragoste şi nădejde.

Iată-L dar pe acel Copil promis Evei, cea care nu-L mai putea vedea pe Dumnezeu, dar care nădăjduia a-I privi din nou Faţa pe chipul celui născut din ea. Şi, căpătând un om cu ajutorul Domnului (Gen. 4:1c), Eva privi sclipirea de viaţă din ochii copilului în care îşi îngropase nădejdea mântuirii. Dar pe măsură ce îmbrăţişă viaţa cu tot mai multă putere, sclipirea ochilor lui Cain devenea tot mai asemenea sclipirii viclene a şarpelui. Chipul i se zbârci de o invidie parcă necunoscută, iar pe faţa lui se cioplea chipul celui întunecat. În cele din urmă, Cain a devenit ucigaş de frate. Drumul unei omeniri fratricide era deja inaugurat.

Nădejdea izbăvirii este continuată însă, ca printr-o preluare de ştafetă, prin naşterea lui Set, pentru că “Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain“ (Gen. 4:25 b), continuată printr-o succesiune de naşteri “întru moarte“ (Gen. 5).

În Isaia 9, 11, ne este vestită, în Betleemul Iudeii, naşterea Celui ce uneşte veşnicia trecută cu cea viitoare în trupul Său. Doar Cel ce vine din libertatea nelimitării în limitarea libertăţii, a încercuirii nonsensului şi a morţii, doar El poate izbăvi omul din circularitatea neînţelegerii şi a epuizării umane. Doar El poate dărui viaţa veşnică pe care o aduce prin redobândirea identităţii, a Descoperirii Numelui Celui ce este: ”Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic“ (Apoc. 1:8).

2. Fiul lui Dumnezeu

Dumnezeu îşi aduce aminte de lutul plămădit care, însă, şi-a uitat suflarea de viaţă. De aceea Copilul care ni s-a născut este totodată Fiul ce ni s-a dat spre împlinirea legământului davidic (1 Cron. 17:1-14). El este Fiul lui David care ne învaţă să rostim chemarea de Tată Celui care ne-a creat, Dumnezeului cel veşnic (Mat. 6:7-15). El ne va aşeza în Cortul lui Dumnezeu, privindu-I Faţa (Apoc. 3:21; 22:3-5).

Cel născut ca om, dar fiind Fiu de Dumnezeu, ne va învăţa să rostim Numele Domnului. Dacă îngerul care a vestit naşterea lui Samson are un Nume minunat (Jud. 13:18), Isus “a ajuns cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor“ (Evrei 1:4). Să ne aducem aminte că la naşterea lui Isus, “împreună cu îngerul (ce tocmai a vestit naşterea Sa – n. n.) s-a suit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu“ (Luca 2:13).

Dar îngerii au plecat înapoi în sferele lor inaccesibile experienţei noastre, lăsând cerul înfăşat în carne, ţesuturi, sânge, scâncete, dureri şi bucurii omeneşti. De aceea, Isus este Sfetnic, Consilier. El este Stăpânul sufletelor noastre care S-a făcut una cu noi, în frământările vieţii şi în “liniştea aseptică“ a morţii. El a suferit ca un om, El a fost şi copil şi adolescent, a fost batjocorit de cei invidioşi şi lacomi, a suferit trădarea prietenilor, a suferit de foame şi de sete, S-a atins de cei bolnavi şi de cei morţi, simţind împreună cu ei boala şi moartea lor. Şi El a fost ispitit, dar fără să păcătuiască. Tocmai de aceea El poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi (Evrei 2:18). El a biruit moartea şi oferă astfel eliberarea din frica morţii în care ne ţinea diavolul, aceeaşi forţă malefică care nu doreşte să-L cunoaştem şi să credem în Cel ce a murit şi a înviat.

Lui I te poţi adresa cu deplină încredere pentru că Şi-a învestit viaţa pământească în proslăvirea Tatălui şi în mântuirea fiecăruia dintre noi.

Pilat, reprezentant al gândirii umaniste, recunoaşte în Isus Hristos modelul uman prin excelenţă: ”Iată Omul!“ (Ecce Homo! – Ioan 19:5).

Cuvântul divin sfâşie rana tăcerii post-luciferice: „Să fie lumină!” „Şi a fost lumină!”

Cuvântul uman aruncă peste întreaga creaţie plasele îndoielii: „Oare a zis Dumnezeu?” Şi tăcerea a reapărut!

Dar iată-L acum pe Creatorul îngenunchiat în ţărână. Rostire dumnezeiască în umilinţa vorbirilor omeneşti neputincioase. Cuvânt întrupat, fractură a blestemului, lumină strălucind în întuneric. Creatorul devine creatură, Plămăditorul drept plămădit pentru a sfinţi şi îmbrăţişa ţărâna moartă.

Bucuraţi-vă deci şi cântaţi pentru că ni s-a născut Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: