Autoportret:
- Caut sub piele bătaia de inimă şi reţeaua de gânduri în care să-mi topesc dorinţele ascunse şi zâmbetele publice. Fug însă repede de nebuloasa incomodă a întrebărilor. Sunt anesteziat de sentimentele anodine ale egoismului prudent. În cele din urmă, mă afund în reţeaua de zâmbete protocolare. Cred astfel că bucuria şi durerea s-au împletit în viaţă conform unor fractali teribil de ironici. Uite aşa îmi dau seama că mă bântuie terorismul eroismului, al unicităţii fiinţei mele.
- Nu sunt străin de complexul frustrant al vulnerabilităţilor, înfăşurate în sclipirile de o clipă ale jucăriilor profane cotidiene: oglindă, cremă, pieptene, şampon, McDonald’s, iPod…
- Iscodirea retinei: slabă consolare pentru iarmarocul de voci şi feţe plasticoase care plagiază suspinul Evei, cea izgonită.
- Nesaţietatea urechii: o victorie urâtă pentru urmaşii lui Adam, cel fugind de vocea lui Dumnezeu.
- Ademenit de plimbări bolnave prin circularitatea morţii şi a absurdităţii vieţuirii umane.
- Închis în staniolul cercului deşertăciunii.
Un altfel de Autoportret:
- În Betleem, într-o dimineaţă mută, M-am înfăşurat în nervi, ţesuturi şi oase. Am atâta viaţă să aduc în lume, o lume translucidă în plictiseala ei cotidiană. Dar trec pe lângă Mine aşa de mulţi oameni care, paradoxal, aşteaptă toată viaţa să se întâmple ceva. Au inventat luneta, dar nu văd abisul din propria inimă. Nu Mă văd pentru că sunt atât de multe argumente. Argumente pentru a nu te dezlipi de depresiile absurde, de cadavrul libertăţii sau de ciudăţenia egofobiei narcisiste.
- Ştiu că sunt un paradox pentru raţiunea umană îndumnezeită: fiind Dumnezeu, totuşi vreau să devin om, sunt puternic şi totuşi plin de iertare, creator al vieţii şi totuşi născut pentru a muri. Şi asta nu e literatură ieftină. E doar o convocare la confruntarea cu speranţele deşarte, mizeria crasă şi deziluziile îmbietoare cu care oamenii îşi mângâie nihilismul. Trebuie ceva curaj ca să treci graniţa confortului, să ieşi din singurătatea ta şi să te întâlneşti cu Cel care pune întrebările!
- Mă nasc om ca să reconvertesc simplitatea şi să fac de ruşine vanitatea înţelepţilor.
- Ies din infinit şi caut un sălaş în care să Mă odihnesc: o inimă pe care să o încălzesc, o conştiinţă pe care să o luminez, un trup în care să locuiesc. Mă dezbrac de Mine ca să te îmbrac cu nemurire. O nemurire pe care poţi să o arunci la coşul de gunoi al unei lumi imunde.
- Nu sunt deloc străin de vulnerabilităţile oamenilor, aceşti familiari atât de străini: iesle, sărăcie, respingere, foame, durere, plâns, ţintă a invidiei şi urii, moarte.
- Eu cobor să rup circularitatea, să caut pe cei pierduţi, să unesc pe cei rătăciţi în singularitatea colectivă, …, să redefinesc bucuria, …
Alonewithothers's Blog 