Evocarea arcei lui Noe nu e provocată acum ca un artificiu lingvistic pentru şuvoiul unui amalgam de imprecaţii literar-estetice sau filosofice. Totodată nu e vorba de încrâncenarea masculină a discursurilor mai mult sau puţin ştiinţifice şi nici de seducerea feminină a imaginilor vreunei noi descoperiri arheologice care să ne lase fără suflare în faţa evidenţei.
Pur şi simplu evoc arca lui Noe doar ca un pretext de a rupe un zâmbet. Pentru noi este vorba de zâmbetul provocat de “încurcă lume”, Donald Duck. Dar poate fi la fel de bine şi zâmbetul amar al lui Dumnezeu în faţa încurcăturilor pe care le creem şi noi prin universul ăsta …
Dar, parcă orice încurcătură devine mai scuzabilă dacă e făcută din dragoste şi se sfârşeşte cu un “happy-end”.
Alonewithothers's Blog 