August 2009
-
5. Seducţia Disneyland-urilor sau despre arhitectura spectacolului şi a violenţei Societatea postmodernă este o societate a spectacolului (Guy Debord) care favorizează hiperprimitivismul şi invazia imaginii. Este vremea carnavalului, a lui Dyonisos, a imaginii într-un asemenea grad al hiperabstracţiunii încât Jean Baudrillard afirma că realul este ceea ce poate să ne furnizeze o reproducere echivalentă. Epoca noastră
-
1. Estetizarea lumii şi fenomenologia cotidianului Lumea în care trăim se dovedeşte a fi tot mai evident o lume a informaţiei, a diverselor puneri în scenă mai mult sau mai puţin controlate ale evenimentelor ce ne alcătuiesc realitatea, o lume a cărei viaţă constă într-o permanentă mişcare vulcanică de imagini şi sunete ce pătrund în toate
-
În pasajul de faţă asistăm la o minune (v. 1-9), la o cerere şi un răspuns la cerere (v. 10-12) şi la o învăţătură conclusivă atât cu privire la minune cât şi la cerere (v. 13-21). Pasajul Îl găseşte pe Isus în plină misiune de proclamare a evangheliei, însoţită de semne şi minuni. Fariseii, parte
-
Paradoxal poate, dar taina lui Dumnezeu descoperită în Hristos (Col. 2:1) a început să fie descoperită tocmai prin aparenta nimicire a trupului lui Isus, a Templului arătat iudeilor, nimicire convertită însă în zidirea unui nou Templu al lui Dumnezeu din locuinţe părăginite. Moartea, şi apoi învierea Lui, au făcut posibilă locuirea lui Dumnezeu în casa
-
În lumina pasajelor vechi-testamentare, putem vorbi de Casa lui Dumnezeu din ceruri şi de casa lui Dumnezeu de pe pământ, ca o copie a celei din ceruri. Acest binom cer-pământ, locaş şi Templu ceresc versus locaş şi Templu pământesc este clar exprimat încă din primul pasaj biblic ce face referire la Casa lui Dumnezeu. În