Noul Templu al lui Dumnezeu – Ioan 2:13-22 (5. Concluzii deschise)

Paradoxal poate, dar taina lui Dumnezeu descoperită în Hristos (Col. 2:1) a început să fie descoperită tocmai prin aparenta nimicire a trupului lui Isus, a Templului arătat iudeilor, nimicire convertită însă în zidirea unui nou Templu al lui Dumnezeu din locuinţe părăginite. Moartea, şi apoi învierea Lui, au făcut posibilă locuirea lui Dumnezeu în casa construită de mâinile Sale:

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină (Col 1:21-22).

Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.

Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.

Căci este scris în Scriptură:

– „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.”

Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut!

Dar pentru cei necredincioşi, „piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi.

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare (1 Petru 1: 4-10 ).

Construcţia Casei lui Dumnezeu a durat trei zile pentru ca Fiul lui David – Cel care zidea această Casă – trebuia să fie şi Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu, un Mare Preot care să aducă jertfa de ispăşire desăvârşită, adică însăşi sângele Său nevinovat (Evrei 9:12). Doar astfel putem avea o intrare slobodă în Locul prea Sfânt

pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său (Evrei 10:20).

Doar după împlinirea legii de sânge, ştergerea vinovăţiei noastre şi oferirea iertării veşnice, doar astfel a devenit posibilă socotirea noastră ca neprihăniţi în Faţa Tatălui (Rom. 4:24-25; etc.), înfierea noastră (Ioan 20:17; etc.) şi coborârea slavei Domnului, a Duhului Sfânt, în noul Templu (Ioan 20:22; Fapte 2; etc.).

Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus  (Ioan 2:22).

Prin moartea trupului lui Isus am putut muri faţă de vechiul stăpân al fiinţelor noastre (Rom. 6:3, 4, 6-7; 7:2-4; etc.), pentru ca prin învierea Lui să înviem şi noi la o nouă viaţă (Rom. 6:5, 8-10; etc.).

Isus a devenit astfel piatra din capul unghiului (Ef. 2:3) a noului Templu, iar noi, ca pietre vii, suntem zidiţi pe temelia şi după modelul Lui (Ef. 2:19-22; 1 Petru 2:4-8). El ne învaţă cum este posibilă locuirea Duhului lui Dumnezeu în trupul omenesc. Isus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu:

a) a fost născut prin Duhul Sfânt (Mat. 1:20; Luca 1:35);

b) a trăit prin Duhul Sfânt (Luca 4:1, 14; Ioan 6:63; etc.);

c) a fost înviat prin Duhul Sfânt (Rom. 6:4; 8:11).

Pentru a-L avea pe Dumnezeu ca Tată şi pentru a fi Templul Lui, ar trebui:

a) să fim născuţi din Duhul Sfânt (Ioan 3:5-8; etc.);

b) să trăim prin Duhul Sfânt (Rom. 8:1; Gal. 5:16; etc.);

c) să fim înviaţi prin Duhul Sfânt, ca dovadă că nu L-am stins sau că nu a plecat de la noi atunci când L-am supărat prin trăirea în păcat ( Rom. 8:23; 2 Cor. 5:4-5; Ef. 1:14; etc.).

Cei ce am beneficiat de jertfa lui Isus şi de intrarea slobodă la Tatăl prin Duhul (Ef. 2:18) suntem zidiţi ca locaş al lui Dumnezeu (Ef. 2:19-22), fiind Casa lui Dumnezeu (Evrei 3:6), parte integrantă a Noului Ierusalim în care Dumnezeu va domni pe vecie (Apoc. 21). Atunci vom domni împreună cu Domnul (Apoc. 22:3), Îl vom vedea aşa cum este El (Apoc. 22:4; etc.). Pentru că acolo nu va mai fi moarte şi păcat (Apoc. 21:4, 27; 22:3; etc.), acolo nu va mai fi nici Templu pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic şi Mielul vor fi Templul cetăţii (Apoc 21:22). În cetatea Ierusalimului se reinstituie relaţia directă a omului cu Dumnezeu, relaţie pierdută în gradină Edenului.

Iată dar secvenţele reprezentative ale planului lecţiei lui Dumnezeu [1]:

1. Relaţie nemijlocită cu Dumnezeu, faţă în faţă, fără Templu – Gen 1-2

2. Casa Domnului lângă o piatră – Gen 28

3. Un Templu de pietre – 1 Împ. 6

2’. Un Templu de pietre vii – 1 Petru 1:13-14

1’. Relaţie nemijlocită cu Dumnezeu, faţă în faţă, fără Templu – Apoc. 21-22.

Dar până la aşezarea Cortului lui Dumnezeu peste noi (Apoc. 21:3), până să fim îmbrăcaţi cu locaşul nostru ceresc (2 Cor. 5:1-2; etc.) în trupuri de slavă, nemuritoare (1 Cor. 15:53-54), noi încă umblăm “departe de Domnul” (2 Cor. 5:6b), adică prin credinţă, nu prin vedere (2 Cor. 5:7). Tocmai de aceea, chiar dacă trăim încă într-un trup de carne, supus slăbiciunilor şi umilinţei, atunci când Slava Domnului vine peste noi, descoperindu-L pe Domnul, nevoia de mântuire, de sfinţire, mângâindu-ne, avertizându-ne, etc., atunci noi suntem un Templu sfânt al Domnului (1 Cor. 3:16-17; 6:19; 2 Cor 6:16).

Dacă trăim în prezenţa Domnului, atunci ar trebui să se dărâme resturile vechii zidiri, dezbrăcând omul cel vechi pentru ca să se zidească tot mai mult noua creaţie şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, care se înnoieşte după Chipul Celui ce l-a făcut (Col. 3:9-10). Dar să nu uităm că suntem oricând predispuşi cinstirii casei mai mult decât cinstirii Ziditorului ei, să privim statutul nostru şi să ne anesteziem dorinţa de a ne schimba în continuu după chipul lui Dumnezeu (2 Cor. 3:18), mulţumindu-ne cu realizările noastre (materiale, socio-intelectuale, profesionale şi chiar spirituale). Chiar şi pentru o boală ca cea a bisericii din Laodicea, când există pericolul ca Domnul să nu mai locuiască în casă pentru că L-am dat afară prin suficienţa noastră, chiar şi pentru o astfel de situaţie tragică există o soluţie: pocăinţa înţeleasă ca o dărâmare şi apoi o zidire (Apoc. 3:14-19). Mângâierea şi promisiunile sunt însă pe măsura pocăinţei:

Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul (Apoc. 3:20-22).

O, Doamne, aşterne Slava Ta în Templul vieţii mele

şi mistuie tot ce e rău şi iartă-mi păcatele grele!

Curat şi sfânt, smerit şi blând să umblu pe a Ta cale

şi-n umilinţă eu să port povara slavei Tale! [2]



[1] Schiţa îi aparţine lui dr. D. W. Gooding şi a fost prezentată la conferinţa pe 1-2 Împăraţi, Tălmaciu, jud. Sibiu, mai 2000.

[2] O, Doamne-aşterne slava Ta de Anca Ciora, albumul Jubilate, vol. 1, 2003.

  1 comment for “Noul Templu al lui Dumnezeu – Ioan 2:13-22 (5. Concluzii deschise)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: