Tag: utopie

Călăuza ateistă: mântuirea prin comunism

Sursa: Evenimentul Zilei, 19 iunie 2010

Călăuza ateistă: mântuirea prin comunism

Autor: Vlad Stoicescu

Cea mai seducătoare şi criminală religie politică a modernităţii – între “ideea bună, aplicată prost” şi execuţiile în masă.

Un bilet cumpărat din Moscova şi cinci schimbări de tren te duceau la începutul anilor ’30 în oraşul viitorului. Unul care nici măcar nu figura pe hartă. După opt zile petrecute pe şinele de fier care tăiau întinderile nesfârşite ale Rusiei, trenul oprea brusc în mijlocul stepei şi un ţipăt strident anunţa: “Magnitogorsk!”.

Oamenii coborau, se uitau pierduţi de jur împrejur şi îl întrebau pe conductor: “Mai e mult până în oraş?”. Răspunsul cădea invariabil: “Doi ani”.

Aceasta ar putea fi imaginea chintesenţială a unei istorii care a reinventat organizarea socială, ridicând din subterană cea mai seducătoare şi criminală religie politică a modernităţii – comunismul.

Povestea hibridului urban Magnitogorsk, documentată magistral într-una din cărţile de referinţă ale sovietologiei – “Muntele magnetic” a lui Stephen Kotkin – e dovada ultimă că socialismul de croială sovietică a pus laolaltă datele unei religii seculare, prinzând în plasa miturilor sale milioane de “credincioşi”.

Despre toate acestea a vorbit miercuri seară Vladimir Tismăneanu, când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a organizat cea de-a treia întâlnire din cadrul seriei de conferinţe “Monica Lovinescu”. Prelegerea profesorului de la Maryland a pus reflectoarele pe elementul care intrigă cel mai mult la ideologia comunistă: mesianismul proiectat al misiunii sale.

FAPTE ŞI FAPTE

Cum se modifică emoţiile în societăţile-laborator

O legendă bântuie lumea de câteva decenii: “comunismul a fost o idee bună, aplicată prost”. Magnetismul ei explică mecanismul prin care “răul” a ajuns, acum o sută de ani, o categorie politică în sine. Matematica nu convinge: deşi a ucis mai mult decât nazismul, socialismul de stat are astăzi dreptul de a se prezenta ca o alternativă acceptabilă.

În cuvintele lui Vladimir Tismăneanu, paradoxul s-ar traduce astfel: “Îi condamnăm pe cei care neagă crimele Holocaustului, un lucru extrem de normal, dar n-avem o problemă cu persoanele care neagă crimele comunismului. Cele două sisteme totalitare sunt inseparabile. E un fapt istoric că seminţele bolşevismului au determinat apariţia fascismului. Cineva mi-a răspuns odată la acest argument, spunând ‘domnule, există fapte şi fapte’. Aici s-a ajuns cu relativizarea”.

Utopia egalităţii

Pe de altă parte, fantomele comunismului nu sunt orice fantome. Ele bântuie cu furie egală şi trecutul şi spectrul viitorului. Explicaţia? “Socialismul de stat e o religie seculară. Asta se întâmplă atunci când spaţiul politic e invadat de pasiuni, de pulsiuni. Şi nu e o explicaţie scolastică! Dictatura proletariatului a adus cu sine execuţii în masă. Ea nu a fost limitată de lege pentru că statul s-a organizat în jurul ideologiei“, a indicat Tismăneanu.

“Comunismul e o parte integrantă a spiritualităţii Occidentului. Utopia egalităţii, intelectualii revoluţionari, specie inaugurată de Karl Marx – toate sunt la miezul gândirii modernităţii”, a mai spus profesorul de la Maryland.

Mai mult, “se greşeşte crezându-se că revoluţia comunistă se ocupă doar de economie, de reconfigurarea relaţiilor de producţie. Comunismul e un proiect mult mai larg, care vizează remodelarea infrastructurii emoţionale umane. Bolşevicii erau pregătiţi să extermine categorii întregi doar pentru a-şi pune în aplicare principiile. Ei erau, până la urmă, călăuzele ateiste, singurii care cunoşteau drumul spre comunism”.

ÎN FAŢA PLUTONULUI DE EXECUŢIE

“Inima mea fierbe la gândul că m-ai putea crede vinovat”

Oricine refuză litera religiei comuniste pică în afară proceselor “de clasă”, devenind automat un duşman al poporului. Un reprezentant al lumii vechi, un reziduu, o parte dispensabilă. Nici măcar cei mai buni camarazi n-au primit mântuirea.

Vladimir Tismăneanu a reluat miercuri seară un exemplu cu bătaie lungă, citind câteva pasaje din scrisorile lui Nikolai Buharin către Stalin. Ultima, trimisă în decembrie 1937, descrie mistica din jurul celei mai criminale religii politice a secolului trecut.

Aflat în închisoare, aşteptându-şi condamnarea la apogeul “Marii Terori”, Buharin îi scrie dictatorului: “În toţi aceşti ani am îndeplinit cu sinceritate linia partidului şi am învăţat să te iubesc şi să te preţuiesc. Inima mea fierbe la gândul că ai putea crede în vinovăţia mea. Îmi vine să mă dau cu capul de pereţi. Ce pot să fac? Ce pot să fac?”.

Şi continuă: “Dacă aş putea într-un fel să-ţi arăt sufletul meu despicat! Dacă ai putea să vezi cât sunt de ataşat de tine, trup şi suflet. Mă pregătesc să plec din această vale a plângerii şi nu există nimic în mine în afară de nemărginita dragoste pe care v-o port, partidului şi cauzei. Conştiinţa mea e curată acum în faţa ta, Koba (n.r. poreclă pe care intimii dictatorului o foloseau. Koba era numele unui rebel georgian legendar, eroul favorit al lui Stalin). Te mai rog încă o dată să mă ierţi: doar în inima ta, nu altfel”.

Peste trei luni, Nikolai Buharin era executat prin împuşcare, alături de alte 17 persoane care trădaseră idealurile proletariatului. Şapte decenii şi câteva zeci de milioane de victime mai târziu, întrebarea încă planează: ce-i de făcut?

  • “Pentru ideologia comunistă, maniheismul e o valoare centrală. Există o umanitate bună şi una rea, iar cea din urmă trebuie exterminată. Astfel se ajunge la sanctificarea violenţei. Pentru revoluţionarii comunişti, istoria omenirii e istoria luptei de clasă. Cei care cunosc această lege a istoriei nu pot greşi, sunt infailibili. Linia partidului e mereu cea corectă. Un banc spunea pe vremuri că deviaţionistul este persoana care aleargă, aleargă, aleargă şi când se uită în urmă vede că partidul a luat-o la dreapta sau la stânga”, Vladimir Tismăneanu, preşedintele Consiliului ştiințific al IICCMER

Către un viitor postuman? (De la arta fotografică la animaţia medicală)

Încă din 1989 Francis Fukuyama prevedea sfârşitul istoriei prin sucombarea finală, irevocabilă, a comunismului şi instaurarea globală a democraţiei liberale. Într-adevăr, comunismul s-a dezmembrat sub povara eşecului propriei utopii, iar liberalismul democratic părea a fi acel sfârşit al istoriei prognozat de filosofi. Însă după câţiva ani, filosoful nord american îşi schimbă opinia cu privire la sfârşitul istoriei. În Our Posthuman Future. Consequences of the Biotechnology Future (2002)  lucrurile devin mult mai clare: istoria se va sfârşi prin moartea actorului ei, a naturii umane. De fapt, încă de prin 1978, M. Foucault ne avertiza cu privire la bioputerea statului, guvernarea vieţii prin controlul corpului fiecărui individ. Rădăcinile acestui nihilism glorios al transformării corpului  uman sunt mai adânci, pornind de la Nietzsche (şi chiar romantici, aş completa eu), aşa cum se poate citi în articolul The nihilistic affirmation of life – biopower and biopolitics in the will to knowledge.

Era de aşteptat ca tehnologiile sinelui să se translateze de la narcisismul pshihologic spre cel fiziologic prin recompunerea biologică, asistată de noile proceduri medicale, îmbunătăţite remarcabil în ultimul secol. Dar politica controlului biologic prin promisa îmbunătăţire a calităţii vieţii poate fi, în aceeaşi măsură, o thanato-politică, o politică a morţii.

Trecând însă de detaliile filosofice ale problemei, cred că este însă foarte interesantă alianţa dintre artă şi tehnologie în reconfigurarea prezentului în lumina viitorului.  Am putea spune că suntem deja martorii epocii în care imaginarul artistic are la îndemâna sa potenţa tehnologică. În campania sa de prozelitism utopic, transumanismul contemporan pare a prelua disponibilităţile artistice, aşa cum le vedem la remarcabilul fotograf Lennart Nilsson

şi să le proiecteze în registrul utopiei realizate, a ingineriei bio-medicale, aşa cum le putem intui în următoarele imagini

Rămâne de văzut dacă nu cumva programarea genetică şi bionică a naturii umane perfecţionate de mâine va avea în sine şi sămânţa dualităţii naturii proiectantului de astăzi. Avertizarea lui Fr. Fukuyama rămâne să fie validată sau infirmată de anii care vor veni. Atunci vom vedea şi ce preţ au realizarea viselor de imortalitate şi perfecţiune.

Originile catastrofei: Ispita radicalismului utopic

În pregătirea tezei mele Tipologiile narative utopice din discursurile publicitare, fac lecturile de rigoare cu privire la utopiile politice.  Pentru început, recomand un foarte educativ articol al lui Vladimir Tismăneanu, cu bogate (şi obligatorii) referinţe bibliografice:

Oricat ar parea de straniu, mitologiile stangiste renasc, ca si cum revolutiile din 1989 nu s-ar fi petrecut.  Ni se dau servesc lectii despre “crahul iminent” al capitalismului, despre globalizare ca patologie politica si economica.  Atunci cand un Slavoj Zizek si adeptii sai celebreaza “grandoarea istorica a bolsevismului” si proclama necesitatea de a repeta (to re-enact) “gestul lui Lenin”,  atunci cand un Alain Badiou reabiliteaza nonsalant “ipoteza comunista”,  pozitia informata etic, calma si critic-reflexiva a unor Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu,  H.-R. Patapievici, Sever Voinescu, Cristian Preda, Andrei Cornea, Teodor Baconsky, Tereza Brindusa Palade, Dragos Paul Aligica, Mircea Mihaies, Catalin Avramescu, Ioan Stanomir, Aurelian Craiutu, Iulia Motoc, Sorin Lavric, Caius Dobrescu, Radu Carp, Mihail Neamtu, Radu Preda, Vlad Muresan, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Mirel Banica, Adrian Cioflanca, Dorin Dobrincu, Bogdan Iacob, mi se pare o binevenita chemare la luciditate.

Ar fi intr-adevar bine sa stim ce a fost (ce este) marxismul, cum s-a petrecut metamorfoza sa in leninism si cu ce consecinte.  Ar fi util sa-i (re)citim pe Aron, Popper, Berdiaev, Hayek, von Mises, Robert C. Tucker, Leszek Kolakowski, Boris Souvarine, Robert Conquest, Sidney Hook, Milovan Djilas, Adam Ulam, Alain Besancon, Martin Malia, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Agnes Heller, Waldemar Gurian, Eric Voegelin, Robert Service, Archie Brown, Aleksandr Iakovlev, Georges Nivat, Pierre Manent, Andrzej Walicki. Sa o recitim pe Monica Lovinescu.  Sa-i recitim pe Orwell, Koestler, Istrati, Silone, Soljenitin, Grossman, Camus. Sa recitim Cartea Neagra a comunismului.

Recomand aici, drept cartea saptamanii,  monumentala lucrare a profesorului Andre Liebich, de la Institut de Hautes Etudes Internationales din Geneva, aparuta initial la Harvard University Press, in 1997,  De pe celalalt tarm: Social-democratia rusa dupa 1921. Publicata in traducere romaneasca in 2009 la CA Publishing din Cluj, cu o postfata de Lucian Nastasa, lucrarea este o splendida analiza a itinerariului politic si intelectual al mensevismului, principalul adversar, nemesisul leninismului in cadrul social-democratiei ruse. Un volum care ar trebui citit de cat mai multi studenti la filosofie, istorie, stiinte politice, sociologie.

Titlul cartii este inspirat din Herzen, revolutionarul rus despre care Isaiah Berlin a scris pagini de o mare acuratete si sensibilitate. Pisarev, Ogariov, Bakunin, Herzen, Marx au devenit personajele trilogiei lui Tom Stoppard, The Coasts of Utopia. Herzen, iubind umanitatea, iubind o revolutie precum o ademenitoare, fascinanta naluca pentru care merita facut orice sacrificiu, ambivalent, ambiguu, sfasiat intre comandamentele abstractiilor filosofice si imperativele responsabilitatilor concrete: “Mai bine sa pieri odata cu revolutia decat sa cauti refugiu in azilul contrarevolutiei”.  Intr-adevar, tarmurile si costurile Utopiei…

Citiţi întreg articolul lui Vladimir Tismăneanu AICI.

Poveşti care se uită – The Soviet Story

Cred cu tărie că cea mai crudă moarte este cea a uitării. Iar epoca inflaţiei comunicaţionale ne predispune parcă, paradoxal, către uitare (mare dreptate avea Platon în Phaidros!). Asemenea paradoxului din legenda lui Buridan (un măgar aşezat la egală distanţă de două căpiţe de fân, va muri de inaniţie din cauza indeciziei),  multa revărsare a bogăţiei de informaţie ne predispune ignoranţei şi amputării senzorial-emoţionale.

Sute de ani popoarele Europei s-au luptat pentru libertate: era o ideea măreaţă şi un imbold demn de apărat chiar şi cu preţul vieţii.  S-ar părea însă că în ultima vreme suntem în stare să ne vindem libertatea pentru ceea ce azi a ajuns valoarea supremă: securitatea/confortul (quality of life philosophy). Parcă tot mai mulţi lepădăm, fără nicio pudoare, idealurile umanităţii pentru a ne bălăci în lascivitatea imediată (sau/şi mediatică).

Tocmai din motivele enumerate mai sus, aş dori să vă invit la un exerciţiu de conştiinţă: vizionarea filmului documentar The Soviet Story. Invitaţia la acest exerciţiu de conştiinţă se adresează cu precădere:

– “tineretului social-democrat” şi/sau “rebelilor dandy” care fac bravura mondenă de a purta tricouri cu Che Guevara, Lenin sau cu însemnele comunismului (nu poate fi scuzată indecenţa figuraţiilor epatante cu simboluri ale terorii care au răvăşit milioane de vieţi);

– celor care suferă de amnezie tocmai în amintirile lor şi mai cred melancolic în (cum spunea tov. Iliescu) “idealurile comunismului” (Geoană & Comp. par a fi noile păpuşi “babushka” ieşite din cloceala unui astfel de “comunism cu faţă umană”);

– filfizonilor neopaşoptişti socialişti care se joacă cu ideile de egalitate pe spezele părinţilor lor capitalişti (asemenea unui Marx burghez, care în viaţa lui nu a intrat într-o fabrică, dar care s-a erijat pompos în “filosoful proletariatului” – vezi capitolul despre Marx din Intelectualii de Paul Johnson);

– tinerilor “dezamăgiţi” în iubiri adolescentine, celor care “au pierdut sensul vieţii” prin îndoparea cu împuşcăturile sau chitările zgomotoase ale eroilor afişaţi în camera lor. Uitându-se peste “balustrada istoriei”, poate că vor descoperi adevărata valoare a cuvintelor şi a suferinţei umane, incomparabilă cu poetica gonflabilă nihilisto-nocturnă a formaţiilor rock.

The Soviet Story

Filmul se constituie drept o pedagogie vizuală, terifiantă pe alocuri, dar absolut necesară pentru a conştientiza hidoşenia unei filosofii care a sedus Europa secolului trecut. Tuturor celor atraşi de mirajele egalitarismului utopic comunist sau, în varianta “soft”, a socialismului, condensarea istoriei în acest documentar poate că le va tempera jocul distructiv al ingineriilor sociale şi al intervenţionismului în structurile societăţii.

Una dintre calităţile remarcabile ale acestui film este oferită de profesionalismul istoricilor intervievaţi. Printre victime, dizidenţi şi fosti activişti comunişti, alături de Natalia Lebedeva, mai sunt intervievaţi şi istorici ca Nicholas Werth (autorul Cărţii negre a comunismului), profesorii Norman Davies şi George Watson de la Cambridge University,  Fr. Thom de la Sorbona şi Pierre Rigolout de la Institutul de Istorie Socială din Paris.

Prefaţând vizionarea, vă citez câteva pasaje care mi s-au părut edificatoare:

  • Înfiinţaţi cel puţin o sută de Gulag-uri! Executaţi ostaticii! Faceţi-o astfel încât populaţia, pe sute de mile împrejur, să vadă şi să se cutremure! (Lenin).
  • Este semnificativ faptul că ambele sisteme (cel nazist şi cel comunist, n. m.) nu acceptau natura umană aşa cum este ea. Luptau contra naturii umane. Acestea sunt rădăcinile totalitarismului. Sunt evidente în ambele ideologii. Nazismul este o ideologie bazată pe o biologie contrafăcută iar comunismul este o ideologie bazată pe o sociologie contrafăcută. Dar ambele ideologii pretind a avea baze ştiinţifice (Fr. Thom).
  • Eu cred că puţini ştiu că doar socialiştii poartă vina genocidelor din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Este un lucru puţin cunoscut şi pare şocant. Aşa ceva nu se învaţă la clasă, nici măcar în universităţi, iar reacţiile sunt, pur şi simplu, surprinzătoare (George Watson).
  • Rasele şi clasele sociale care sunt prea slabe ca să se adapteze la noile condiţii de viaţă, trebuie eliminate!… Acestea trebuie să piară în holocaustul revoluţionar (Karl Marx).
  • De la Marx a început totul. El a fost creatorul genocidului politic modern. Chiar nu cunosc un alt gânditor al Europei moderne care înainte de Marx şi Engels să fi publicat ceva despre exterminarea rasială (George Watson)
  • … Oratorul a spus în cuvântarea sa că Lenin a fost cel mai mare om, depăşit doar de Hitler şi că diferenţa dintre comunism şi doctrina lui Hitler era neînsemnată (Dr. Goebbels, citat în New York Times în 1924, despre cuvântarea lui A. Hitler la înfiinţarea Partidului Muncitoresc Naţional Socialist din Germania).
  • Trebuie ştiut că sunt unele persoane care nu sunt folositoare în lume. Persoane care, mai mult, genereazã probleme. Să-i punem undeva şi să le spunem: “- Dle, sau dnă, sunteţi atât de amabil(ă) să vă justificaţi existenţa?” “- Dacă nu vă puteţi justifica existenţa, dacă nu împingeţi societatea mai departe, dacă nu produceţi mai mult decât consumaţi, preferabil mult mai mult, atunci nu puteţi face parte din organizarea acestei societăţi şi nu vedem ce motiv am mai avea să vă menţinem în viaţă.” (George Bernard Shaw)
  • Fac apel la chimişti să descopere un gaz uman, care să ucidă instantaneu şi fără durere. Să fie mortal, dar să fie uman, nu crud. (G. B. Shaw, februarie 1934)
  • Stalin se scălda în sânge. Am văzut condamnările la moarte, pe care el le semna în pachete. Împreunã cu Molotov, Voroşilov, Kaganovici, Jdanov. Era cvintetul cel mai activ. Molotov schimba mereu sentinţele: înlocuia “10 ani detenţie” cu “Execuţie”. La grãmadă! (Mihail Gorbaciov)
  • Drept rezultat, între 1937 şi 1941, au fost ucişi 11 milioane de oameni. 11 milioane! Vă puteţi imagina un asemenea nivel de represalii împotriva propriului lor popor? Cred că nicăieri în lume, cu siguranţă nu în Europa, nu s-a mai văzut un asemenea nivel al asasinatelor, nici ca număr, nici ca justificare (Natalia Lebedeva).
  • “Munca te eliberează” – lagăr nazist.
  • “Munca este o onoare”- lagăr sovietic.

Robbie Seay Band – New Day

Recunosc că prima dată când am auzit New Day m-am gândit la fondul muzical hiper-debilitant al clipurilor publicitare de la Orange, cele în care, pe un fond vizual parcă colorat în Photoshop, ne zâmbesc tineri glamuroşi, îmbracaţi “trendy” şi cu  gesturi de o bucurie aproape inabordabilă şi inexplicabilă în Românica noastră cenuşie. Şi totuşi, când am văzut cine şi ce cântă, mi-am dat seama că pot lăsa jos “garda” de consumator agresat de prea multă “amabilitate” publicitară şi să mă bucur ca un copil, dansând inocent printre scrâşnirile vieţuirii mele.

Aşa mi-am dat seama că de fapt iubirea este singura boală “vivantă”  care te molipseşte prin gesturi şi cuvinte simple, “minore” în amplitudinea lor aparent doar domestică, bi-relaţională. Acestă iubire este singura fereastra reală către reminescenţele (post)edenice care condamnă utopica oricăror mari şi încrâncenaţi gânditori la o simplă construcţie mentală, construcţie care se metamorfozează în realitatea imediată doar ca un coşmar de neuitat (vezi comunismul şi fascismul din leat-ul trecut precum şi corectitudinea politică demnă de 1984 a lui Orwell care se instaurează niţel peste noi).

Melodia asta îmi dă o poftă de viaţă asemănătoare celei de la finalul Eclesiastului: bucură-te tinere de tot ceea ce ochiul tău se bucură, mâna ta vrea să facă, inima ta vrea să cucerească…, etc., până când…

Vă invit să savuraţi această melodie ca pe o cafea la o prajitură glazurată cu miere, într-o dimineaţă senină de august, la marginea unei păduri răcoroase şi liniştite…

V.A. - When You Love Someone (Songs Of Love & Friendship)

New Day

I’m gonna sing this song
To let you know that you’re not alone
And if you’re like me
You need hope, coffee, and melody
So sit back down
Let the world keep spinning ‘round
For yesterday’s gone and today is waiting on you to show your face

It might not be
The prettiest thing that you’ll ever see
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day
And it might not look like
A beautiful sunrise
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day

I’m a pilgrim soul
I’ve traveled far and come back home
This land is hard and cold
For those who long to love
And I know it might seem
That the world is crumbling
But it’s me and you dancing in the kitchen at 2 am
And we’re still alive

It’s the calm of the storm that comes blowing in
It’s the springtime saying I’m back again
The clouds that roll by
Crossing moonlight
Me and you love – everything’s alright
Standing in the rain with nowhere to go
Laughing and we’re spinning and I hope that you
Remember this day
For the rest of your life
Me and you love – everything’s gonna be alright

And it just might be
The prettiest thing that you’ll ever see
It’s a new day
Oh baby, it’s a new day
If you look outside
To see a beautiful sunrise
It’s a new day

http://music.myspace.com/index.cfm?fuseaction=music.artistalbums&artistid=1328087&albumid=9634984

%d bloggers like this: