ipocrizie

  • 1. Să nu vorbim despre realitatea noastră ci doar despre ficţiunile lor! Printr-un capriciu al “destinului”, nicidecum al binecunoscutei savurări româneşti a înjurăturilor, am butonat aseară, pe la 8 jumătate, pe Realitatea TV. Am fost surprins să îl descopăr pe Răzvan Dumitrescu având drept cină victima preferată, Traian Băsescu, în carne şi oase. Citind ştirile

    Read more →

  • Exordiu “S-a stricat ceva în creierul acestui popor!” spunea zilele trecute Neagu Djuvara. Curat murdar! Mare dreptate are “boierul” român, venerabil exponent al poporului pe care-l compătimeşte (deh, ironică circularitate fatalistă)! Alături de el empatizează şi alţi “aristocraţi” ai gândirii, ca de exemplu Emil Constantinescu, Zoe Petre, Mircea Dinescu şi mulţi alţii. Observând teatrul absurd

    Read more →

  • În frumoasa prezentare a Jurnalului Oanei Pelea, Gabriel Liiceanu vorbea despre uimirea sa în faţa acelor oameni “al căror raport cu Dumnezeu este de o familiaritate care nu poate decât să te umple de invidie”.  Însă acelaşi profil uman, de intelectual exigent, îşi poate scuza neimplicarea sa afectivă în treburile “cereşti” prin argumentarea scrupuloasă a

    Read more →