Tag: bucurie

If I were a rich man…

Canon după Psalmul 73

Presupun că forfota continuă a oamenilor după o bucată de pâine este un prilej de exegeză întortocheată pentru îngeri (sau pentru civilizaţiile extraterestre – în varianta acceptabilă şi suficient de “raţională” pentru “freethinkers”).

Cinci sau şase zile pe săptămână, în fiecare dimineaţă, arterele oraşului se încarcă de “muncitorii” conştiincioşi dar cam plictisiţi de noua zi de muncă. Mijloacele de transport în comun devin torente gălăgioase care se răsfiră apoi după o geometrie  fractală şi un algoritm eficient. Trebăluind frenetic după optimizarea targhetelor şi depăşirea planului  de vânzări,  cam toată ziua de lucru te învârţi ameţit printre umbre vorbitoare. Seara se desfăşoară acelaşi ritual cotidian, însă la viteze lente şi cu vector inversat: venele urbei se umplu de omuleţii storşi de vlagă, ducându-i înapoi în cartierele-dormitor unde aceştia îşi reîncarcă speranţa de viaţă tihnită în vise glamuroase, dar nicicând concretizate.

În sordidul ritual de seară, încărcându-ţi moleculele obosite cu fiorii audio-vizuali ai spectacolului indecenţei personajelor de succes de la televizor, parcă îţi vine să regreţi stropul de corectitudine şi omenie pe care îl păstrezi (încă) în amintirea sfaturilor părinteşti:

Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
N-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima.
Râd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. (Ps. 73:3-9)

Când ţi se inoculează mecanismul de cauzalitate mândrie (think big! – high quality self esteem) – agresivitate (be smart! – a top class personal branding quality) – succes (be the one!), începi să te îndoieşti:

De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”

Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.

Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:  căci în fiecare zi sunt lovit, şi în toate dimineţile sunt pedepsit. (Ps. 73:10-14)

Oriunde ai fi în lumea asta, te simţi împresurat de filosofii ale rapacităţii puse în termeni de succes personal şi filosofii ale vulgarităţii transcrise în vizualitate “sexy” cu orice preţ, vizualitate care să acopere lipsa de semnificaţie a unui suflet atrofiat.

M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. (Ps. 73:16-17)

Susurul blând sau chiar tăcerea condescendentă a lui Dumnezeu sunt mai înţelepte decât infernul zgomotos al fabricilor de clone mulţumite.  Printre sclipirile contrafacerilor masive de fericire, mass-media ne injectează picăturile de realitate crudă, sinucideri, divorţuri şi răutăţi mondene. Imersia cu orice preţ în fericirea clipei are întotdeauna un tarif împovărător! S-ar părea că prelingerea clipei în oceanul veşniciei rugineşte poleiala de succes imediat sub care se ascund datorii morale, rupturi afective, boli neînţelese şi, evident, nedorite.

Lucrurile şi banii sunt mijloace efective de a obţine împlinirea unor necesităţi. Marea belea din ziua de astăzi este că marketingul pervers îţi creează continuu nevoi de care “nu ai chiar neapărată nevoie”.  Tocmai de aceea este mare lucru să-ţi păstrezi luciditatea în paradis! Să ştii să munceşti pentru a avea apoi timp să te bucuri! Să ştii cum şi ce să faci cu banii fără a uita însă să celebrezi iubirea de aproape! Să trăieşti savoarea clipei, cu cât mai mult dacă eşti tânăr, fără a-ţi avorta viitorul cu bucuriile lui potenţiale. Şi, nu în ultimul rând, să păstrezi o încredere decentă în Cel care este dincolo de timp, pentru a te bucura de El atunci când şi tu vei ieşi din timpul istoriei  umane. Atunci, cu adevărat poţi spune că deţii o experienţă mai bogată decât cea a celor îndopaţi cu fericirea efemeră.

Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Ps. 73:23-28)

P S. :

Următorul pasaj muzical din Fiddler on the roof ni se oferă drept o oglindă a dorinţelor noastre, mai mult sau mai puţin ascunse. Aşadar, bucuraţi-vă de un mic şi relaxant exerciţiu de sinceritate! 🙂

Minunea iertării – Psalmul 32; Psalmul 51 (2)

5. Iată că sunt născut în nelegiuire,

şi în păcat m-a zămislit mama ta.

6. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii:

fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu!

7. Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat;

spală-mă şi voi fi mai alb ca zăpada.

8. Fă-mă să aud veselie şi bucurie,

şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

9. Întoarce-ţi privirea de la păcatele mele,

şterge toate nelegiuirile mele! (s. n.)

Păcatul a biruit în mine datorită naturii mele păcătoase (v. 5), incompatibilă şi neputincioasă în faţa cerinţei Tale ca “adevărul să fie în adâncul inimii” (v. 6a). De aceea “fă dar să pătrundă înţelepciunea (de a nu mai păcătui şi de a merge în direcţia aşteptărilor Tale) înlăuntrul meu! (v. 6b). Această lucrare se poate realiza după ce vechile ziduri ale păcatului au fost dărâmate, după ce sunt curăţit şi spălat prin asistenţa oferită de Domnul. Astfel voi putea avea parte de bucurie şi veselie (v. 8).

10. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,

pune în mine un duh nou şi statornic!

11. Nu mă lepăda de la Faţa Ta

şi nu lua de la mine Duhul Tău Cel Sfânt! (s. n.)

Dacă am recunoscut că am o natură păcătoasă (v. 5) iar cerinţa Ta de Dumnezeu este ca adevărul să fie în adâncul inimii, atunci ajută neputinţei mele tocmai prin puterea Ta: Tu, Doamne, poţi zidi în mine o inimă curată şi poţi pune un duh nou şi statornic tocmai prin apropierea de Faţa Ta, prin puterea Duhului Tău Cel Sfânt!

12. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,

şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!

13. Atunci voi învăţa pe cei ce le calcă,

şi păcătoşii se vor întoarce la Tine (s. n.).

Dacă îmi dai putere prin Duhul Sfânt atunci, cu bucuria lucrării Tale de mântuire în inima mea, îi voi învăţa pe alţii care sunt căile Tale minunate. Cu o inimă înnoită îi pot învăţa cine eşti Tu şi “păcătoşii se vor întoarce la Tine“ (v. 13b).

14. Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele!

Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat,

Şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.

15. Doamne, deschide-mi buzele,

şi gura mea va vesti lauda Ta (s. n.).

Lauda lui Dumnezeu este strict legată de izbăvirea de vină. Căpătând iertare, pot izbucni în laude ca expresie tocmai a iertării primite. Aşa că Domnul Însuşi îmi va deschide buzele să pot vesti altora lauda Lui.

Să nu uităm însă cu cine avem de a face: David, după ce a fost autorul moral al unei crime şi a păcătuit cu nevasta unui alt bărbat, acum îşi cere iertare de la Dumnezeu şi promite că izbăvirea sa de vină înaintea lui Dumnezeu va fi urmată de lauda lui Dumnezeu în faţa oamenilor, învăţându-i pe cei păcătoşi calea către Dumnezeu.

Poate că mulţi dintre noi refuză să vadă o privelişte a iertării lui Dumnezeu în cei care au păcătuit dar şi s-au pocăit într-un mod real de păcatul lor. Refuzăm de multe ori să-i considerăm pe cei iertaţi de Dumnezeu adevăraţi închinători ai lui Dumnezeu, situaţie care mărturiseşte, poate, de neiertările noastre camuflate în pretinse şi false dovezi de neprihănire! Ca semn al propriului zbucium sufletesc, vom încerca atunci să le tulburăm pacea pe care au primit-o de la Dumnezeu, poruncindu-le respectarea propriilor noastre canoane.

Să împovărăm pe cel eliberat? Tocmai unor astfel de îndoieli răspunde pasajul următor:

16. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus:

dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.

17. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:

Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.

18. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului,

şi zideşte zidurile Ierusalimului!

19. Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi;

atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei (s. n.).

Elementele cultuale nu sunt camuflaje pentru acoperirea ceremonială a păcatelor ci ar trebui să fie tocmai o expresie a iertării păcatelor şi a bucuriei închinării în faţa Dumnezeului Cel Sfânt. Când eu însumi sunt jertfa plăcută adusă ca închinare lui Dumnezeu (Rom. 12:1), pot aduce jertfe neprihănite (vezi şi Evrei 13:15-19). Când sunt lucrarea zidită din temelii şi din interiorul fiinţei de către Duhul Sfânt, atunci pot lucra spre zidirea altora!

Şi Tu ai iertat vina păcatului meu! (Ps. 32:5b)

Cu această bucurie a iertării păcatului şi a eliberării de vinovăţie, David scrie Ps. 32 ca o mărturie clară şi pentru alţi oameni că Dumnezeu iartă pe cel care are duhul zdrobit şi mâhnit pentru a-i da iertare şi bucuria mântuirii.

“Probabil că adânca sa pocăinţă pentru marele păcat săvârşit a fost urmată de o aşa pace, încât David a fost călăuzit să-şi reverse duhul în armonia caldă a acestui cântec… În Psalmul 51 David promisese că-i va învăţa pe păcătoşi căile Domnului (Ps. 51:11-13), iar aici [Ps.32] el o face în cel mai eficient mod. ” 2

Cum îi învaţă David pe alţii că pot căpăta iertarea?

6. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită!

Şi chiar de s-ar vărsa ape mari,

Pe el nu-l vor atinge deloc.

Iertarea şi protecţia lui Dumnezeu sunt motive suficiente pentru celebrarea relaţiei cu Dumnezeu:

7.  Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz,

Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.

8.  „Eu, zice Domnul te voi învăţa, şi-ţi voi arăta

calea pe care trebuie să o urmezi,

te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

9.  Nu fiţi ca un cal sau un catâr fără pricepere,

pe care-I struneşti cu un frâu şi zăbală cu care-I legi,

ca să nu se aproprie de tine.

10. De multe dureri are parte cel rău,

dar cel ce se încrede în Domnul,

este înconjurat cu îndurarea Lui.

11. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă!

Scoateţi strigăte de bucurie,

toţi cei cu inima fără prihană!


2 C. H. Spurgeon, op. cit., pag. 81; apud. B. Fărăgău, op. cit., pag. 160.

%d bloggers like this: