România pitorească
-
Vremuri trecura cand elevii puteau citi un manual, explicat eventual de un profesor talentat si avizat in domeniu, pentru a intelege, cu o minima certitudine, o mica parte a realitatii. Deh, optimism iluminist/pozitivist! S-ar parea ca acum traim o parodie a realitatii, una in care elevii si profesorii se iau la tranta unii cu altii
-
Romania anului 2004: “Mai, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti?” (Traian Basescu, in dezbaterea electorala cu Adrian Nastase). Romania anului 2024 – exact aceeasi remarca, doar ca nuanta e de stil – comunistii “vechi”, nationalisti, versus comunistii “noi”, progresisti. Deh, cearta fraticida
-
Vorbiri vechi și realități noi Zice-se că, bazându-se pe ceva experiențe seculare, înțelepciunea populară românească a ajuns la concluzia că ”un prost aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată.” Eh, ce vremuri, câtă claritate, ce șanse de a rezolva problema prostului! Pe atunci se știa cam cine e prostul și cine
-
Ființarea întru ființare e posibilă acum ca ființare întru cuvânt, ne spun postmodernii. Interesant e însă că lucrurile nu-s nici noi și nici definitive. Avem destule analize de deconstrucție lingvistică chiar în imaginarul biblic (Profeții, Psalmii și Proverbele, ca să nu mai aducem în discuție realismul lui Isus și cel al lui Pavel). Limbuția care
-
O altă caracteristică a nebuloasei civilizației cotidiene din România este flexibilitatea relativistă – de aici jocul limitelor, redefinirea situațională, degajarea morală. Avem legi pentru alții, dar ele nu se aplică nouă. Ceilalți să înceapă să le respecte! Iar odată cu acest ”respect” și întâietate a alterității avem a face cu vechea problemă de inamiciție cu
Alonewithothers's Blog 