Opera Magna

Ciudate vremuri am ajuns să trăim din moment ce mai toți admirăm estetic răul moral, personal, socio-politic. Dacă suntem puțin atenți la cum se iau premiile Oscar vom vedea că ele se iau azi nu atât pentru roluri de buni samariteni, cât pentru roluri de jockeri cruzi, duali sau multipli, complecși în cutele întunecoase, dar simpli în finalitățile nocive pe care le produc. Banalitatea cu care privim răul este întotdeauna însoțită de anestezierea simțului moral sub imperativul imediatului, al pântecului împlinit, al ochiului suprasaturat, al minții relaxate în false mesianisme răsturnate.

Dar răul individual capătă proporții imense atunci când el este filtrat și difuzat maselor amăgite de gustul lui otrăvitor. Un astfel de rău s-a multiplicat viral în ultima lună și ceva în România. Restaurația sălbatică a USL-ului a reușit să acumuleze atâta nocivitate și otravă într-un timp atât de scurt încât îmi dau seama că în anul de grație 2012 trăiesc o nouă stalinizare, o impunere a unei ordini socio-politice care să sufoce orice libertate și decență. Și, la fel ca în anii ’50, totul începe cu o decapitare a intelectualilor onești pentru a fi înlocuiți cu aparatnici proletcultiști docili. Iată Opera Magna acestei guvernări, așa cum arată ea doar după o lună:

• două propuneri de miniștri ai educației cu plagiate grosolane;
• ministrul interimar al educației susține revenirea la Bacalaureatul fără camere de luat vederi și reintroduce reținerea automată  a cotizației pentru sindicat de pe statul de plată;
• numirea unui ministru al culturii cu ceva probleme de incompatibilitate;
• decizii care favorizează pe inculpatul Adrian Năstase, decizii luate în prima ședință de guvern;
• numirea unui alt ministru care e foarte amabil și blând cu șeful său, aflat în proces de judecată cu ministerul respectiv pentru o sumă de 60 de milioane de euro;
• alegeri locale pătate de nenumărate exemple de mită electorală și care confirmă aducerea în fruntea unor primării a unor proxeneți, corupți și analfabeți guralivi, reflecții ale chipului multora dintre alegătorii lor;
• schimbări brutale în conducerea IICMER, Arhivele Naționale, ICR;
• evenimente culminate cu descoperirea plagiatului tezei de doctorat a primului ministru, care are o reacție absolut imbecilă când este pus în fața evidențelor.

Saracă țară bolnavă cu atâția doctori! Nu mai putem respira de atâția doctori falși, care-și asund fața meschină sub coperta unor teze plagiate și care par să minimalizeze astfel efortul și decența celor care și-au câștigat onest excelența în domeniul lor.

Ce putem deduce de aici? Că nepotismul, furtul, minciuna, răzbunarea, călcarea în picioare a memoriei și a decenței, corupția, mutilarea valorilor și a normelor morale au devenit parametrii guvernării în România și modele comportamentale apărate și promovate fățiș, fără nicio urmă de jenă sau rușine.

Poate că tot răul spre bine și poate că toată această expunere a cangrenelor societății românești este o parte a terapeuticii, a vindecării de care avem nevoie. Însă nu trebuie să subestimăm acea fascinație a răului care merge mână în mână cu atrofierea simțului moral și al adevărului. Iar mai presus de toate acestea nu trebuie să uităm de rezervele imense de ură care s-au manifestat în ultima vreme în societate. Doamne, ai milă de România!