Aşa cum spunea Jorge Luis Borges, toate instrumentele omului sunt extensii ale corpului său, doar cartea este o extensie a memoriei şi a imaginaţiei sale (Twenty-Four Conversations with Borges: Interviews by Roberto Alifano 1981-1983, GrovePress, 1984, p. 34).
Distrugerea/arderea cărţilor poate fi văzută astfel ca o purificare, o anihilare a unei memorii colective/individuale. Cărţile sunt distruse tocmai pentru ca ele sunt instituţii ale memoriei, ale unei anumite identităţi.
Acesta este subiectul unei cărţi foarte documentate, cea mai bine scrisă carte a acestei teme (după spusele lui Noam Chomsky). Este vorba de A Universal History of the Destruction of Books. From Ancient Sumer to Modern Iraq (Atlas & Co., New York, 2008), scrisă de Fernando Baez, directorul Bibliotecii Naţionale din Venezuela.
O foarte posibilă explicaţie a distrugerii cărţilor este oferită de autorul cărţii prin apelul la miturile apocaliptice.
Istoria religiilor ne spune că atunci când istoria se sfârşeşte, eternitatea începe! Tocmai această paradigmă a distrugerii prezentă în mai toate miturile supravieţuirii sfârşitului (să ne aducem aminte de Ragnarok-ul scandinav, de sacrificiile ritualice aztece, de apocalipsa iudeo-creştină, de anunţurile repetate ale oracolelor sibilice despre sfârşitul Romei şi naşterea unei lumi noi), acest model mitic are menirea de a transforma atât omul cât şi cosmosul în reconectarea/reconcilierea cu sacrul. Prin distrugere se împlineşte ritualul purificării/consacrării/restaurării arhetipului echilibrului universal.
De obicei distrugerea cărților are câteva etape: excludere, cenzură, devalorizare și, în final, distrugere. Avem și forme mai rafinate de distrugere a cărților, cum ar fi combatarea discriminatorie (o formă de cenzură) și furtul comercial (o formă de devalorizare). Aculturarea sau transculturarea prevăd impunerea unei culturii pe corpul uneia vechi și transplantul noii memorii într-o anumită societate (este ceea ce au făcut naziștii sau maoiștii). Noua societate are o listă ”sfântă” de cărți care trebuiesc studiate și una neagră, a celor care trebuie exterminate. Aceste forme de distrugere a cărților prin care se reinventează istoria – omul- societatea se întâlnesc în totalitarismul politic/ideologic, în tentațiile colectiviste, în formarea utopiilor milenariste, în despotismul servil și cel birocratic, chiar și în societățile democratice.
Un lucru tulburător îl descoperim atunci când se ridică întrebare: ”să fie oare ignoranţii cei mai mari dușmani și piromani sadici ai cărţilor”?
It’s common error to attribute the destruction of books to ignorant men unaware of their hatred. After twelve years of study, I’ve concluded that the more cultured a nation or a person is, the more willing each is to eliminate books under the pressure of apocalyptic myths. In general, biblioclasts are well-educated people, cultured, sensitive, perfectionists, painstaking, with unusual intellectual gifts, depressive tendencies, incapable of tolerating criticism, egoists, mythomaniacs, members of the middle or upper classes, with minor traumas in their childhood or youth, with a tendency to belong to institutions that represent constituted power, charismatic, with religious and social hypersensitivity. To all that we would add a tendency to fantasy. In sum, we have to forget the stereotype of the savage book destroyer. Ignorant people are the most innocent (p. 18).
Iată doar câteva exemple din istorie:
- faraonul și poetul Akhenaton din Egiptul antic a cerut ca toate cărțile dinaintea lui să fie arse pentru ca să prevaleze scrierile sale despre Aten, noua zeitate supremă;
- Li Si, consilierul împăratului chinez Shi Huang, propunea distrugerea tuturor cărților care făceau apologia tradiției, a întoarcerii spre trecut;
- marele filosof Lao Tzu spunea în ”Tao Te Ching” la capitolul 19: ”eliminați înțelepții, îndepărtați intelectualii și asta va fi mult mai folositor poporului”;
- Platon a încercat să ardă cărțile lui Democrit și chiar și-a ars propriile poeme atunci când l-a întâlnit pe Socrate;
- poetul roman Statius a cerut ca la moartea tatălui său, scrierile lui să-i fie arse;
- misticul evreu Sabbatai Zevi spunea că trebuie distruse Scripturile pentru că astfel va începe noua eră promisă în vechime;
- tot în mijlocul poporului Cărții îl găsim pe rabi Naaman din Bratislava: ”a arde o carte este ca și cum ai aduce o lumină lumii!”;
- cardinalul spaniol Jimenez de Cisneros, fondatorul Universității Complutense din Madrid, inițiatorul și finanțatorul primei Biblii poliglote, (greacă, ebraică, caldeeană, latină), acest extraordinar om de cultură a ars cărți islamice în Granada;
- Juan de Zumárraga, creatorul primei biblioteci din Mexic, a ars o grămadă de codexuri aztece;
- un om care se prezenta pe sine tolerant, David Hume, recomanda să fie arse toate cărțile de metafizică;
- chiar Borges, într-un eseu autobiografic, nu ascunde faptul că a vrut să își ardă cărțile sale timpurii, toate exemplarele tipărite, dacă ar fi avut suficienți bani să le cumpere…
Alonewithothers's Blog 