The philosophy of the school room in one generation will be the philosophy of government in the next (Abraham Lincon).
Teză: Pentru că ideologiile care odinioară erau rebele au devenit astăzi oficiale, cu putere legislativă și pentru că marea cultură a ultimelor secole a germinat pe trupul secat și ipocrit al valorilor puritane/tradiționale, poate că acum este timpul să continuăm consecvența atât de productivă a criticii, devoalând straturile de putregai ascunse sub staniolul comercial al stângii libertine.
Ca profesor de “umanioare” am avut ocazia să văd destul de clar și din interiorul său procesul de creare a “omului nou”. În laboratoarele facultăților de științe ale educației se prepară prescripțiile pe care filosofii stângiști le șoptesc ademenitor factorilor politici. Uite așa se face că axiomele și asumpțiile acestor filosofi “progresiști” sunt implementate prin politicile educaționale ale statului, ce capătă astfel valoare de lege. Industria producerii seriale a noului “cetățean” cuprinde mai întâi
(1) rețeta standard a relativismului, a criticii metafizicii tari. Odată arat terenul de vestigiile vechii gândiri, poate fi semănată în liniște noua sămânță. Orice revoltă împotriva status quo-ului contemporan e iremediabil taxată cu o rușinoasă deportare în registrul fundamentalismelor. Inchiziția este la fel de puternică astăzi ca acum cinci secole, operând însă acum cu izolare, ignoranță și aroganță cinică, suficiente să despoaie rebelul anti-sistem de orice demnitate umană.
Statul are tot interesul să investească în industria clonelor ce sunt critice doar într-un anumit registru valoric. Ca un observator al multor experimente educaționale ce s-au petrecut sub ochii mei, vizibile mai ales la orele de filosofie și sociologie, pot spune că matricea universului valoric al tânărului de astăzi este impregnată de mecanisme mimetice, manifestate mai ales prin
(2) investiția de capital de încredere în mesianismul actului de entertainment (ca manipulare și transformare pasivă a energiilor care altffel ar putea fi periculoase – vitalitatea și libertatea tânărului de astăzi e negociabilă în termeni de afișaj, pastile colorate, libertate sexuală și promisiunea confortului care să-i îmblânzească hedonismul) și
(3) paternalismul statului democratic. “Suntem pasivi și indiferenți politic, civic, dar să ni se dea, să ni se ofere și să ni se facă! Dacă nu, devenim “puțin” anarhiști și ne jucăm (nu doar estetic) cu nihilismele de orice culoare!”
Acest tipar serial al omului nou este formatat de o filosofie educațională ce germinează de-a lungul ciclurilor școlare. În plus, urmând prescripția care i-a ademenit pe Platon odinioară, pe comuniști, naziști, Julian Huxley, J. Dewey și filosofii educației aciuiați pe la ONU, UNESCO, UE, etc., o garanție pentru succesul formării noului om este îndepărtarea părinților ca autorități decizionale în educația copilului. În contextul revoluției sexuale, a liberalizării moravurilor, a împovărării părinților cu visele amăgitoare ale prosperității materiale și ale carierii, arhetipul legăturilor sociale nu mai este familia. Ea și-a pierdut rolul de instituție sacerdotală datorită puternicei intruziuni egalitariste, nivelatoare, a statului. Este cât se poate de clar că eforturile corozive ale noii educații vizează inserția din ce în ce mai puternică a statului în formarea valorilor copiilor.
William D. Gairdner vorbea în The War Against the Family: A Parent Speaks Out on the Political, Economic, and Social Policies That Threaten Us All (Toronto: Stoddart, 1993) de un război civil al valorilor.
Mariajul tradițional este deconstruit, pervertit, satirizat în manualele copiilor ca fiind doar o opțiune printre alte multe tipare de relații de “familie”. Pentru că literatura, industria cinematografică și cea muzicală au făcut bani buni din ironizarea puritanismului victorian, era de la sine de înțeles că educația sexuală nu mai trebuie să fie preocuparea și responsabilitatea familiei, ea fiind acum proprietatea “specialiștilor”, a “sexologilor”,a psihologilor, consilierilor, etc. Capitalizând încredere datorită “specialiștilor”, penalizând cazurile de ignoranță sau abuz ale unor părinți și luptând în numele drepturilor individuale, statul s-a folosit de lege și de deciziile instanțelor de judecată pentru a decima privilegiile familiei tradiționale.
Până unde se întind politicile publice și de unde trebuie respectate valorile private? Trebuie cu toții să fim imersați în colectivism și egalitarism, fenomene sociale ce favoritează creșterea puterii și coerciției statului?
Avem o tot mai deficitară proprietate a termenilor: comunitate nu înseamnă comunitarism iar libertatea nu se confundă cu dictatura privilegiilor! Odată ce s-a realizat revoluția cosmologică, scoțându-L pe Dumnezeu din centrul sistemului nostru valoric, atunci erau inevitabile revoluția biologică (transformându-l pe om într-un animal) și revoluția psihologică (înlocuind caracterul cu o sumă de instincte). Inevitabil, familia trebuia modificată! Ea nu mai era necesară pentru protecție, pentru spațiu emoțional intim, dragoste, afecțiune, reproducere, control sexual, valoare/semnificație de sine. Istoria ideilor utopice colectiviste (“cetire” de la Platon, Rousseau, Marx, Engels), feministe (Simone de Beauvoir, Kate Millet) și a minorităților sexuale “externalizează” funcțiile familiei tradiționale. Individualismul e înlocuit de colectivism, moralitatea personală cu cea socială sau a statului, libertatea cu puterea, comunitatea și cooperarea cu comunitarismul, spontaneitatea cu planificarea, meritul cu distribuirea, proprietatea privată cu controlul public.
În tot acest context să nu ne mirăm de ipocrizia celor ce știu să apere drepturile copiilor “abuzați” de părinți, încuviințănd însă cu toată inima holocaustul invizibil al avorturilor și vortexul derapajelor sexuale, de exemplu. Aceste schimbări ale funcțiilor familiei par a fi o etapă esențială pentru instaurarea unei noi ordini/societăți/guvernări, gând care îmi provoacă fiori.
In order to raise children with equality, we must take them away from families and communally raise them (Dr. Mary Jo Bane).
Alonewithothers's Blog 