February 2011
-
Oare ce viitor are o societate atunci când educația copiilor ei este deformată de o exagerată preocupare pentru nonstresul tâmp dar fericit al “copilului rege” (mângâiat de controlul birocratic/”științific” al școlilor), tributară intereselor de clan al sindicatelor profesorilor și cenzurată de dictatura corectitudinii politice a stângii militante? În documentarul Waiting for Superman este surprinsă realitatea
-
De când l-am ascultat pe viu pe Dr. David Gooding, prin 2000, pot spune că am descoperit modelul profesorului britanic: profesionist în ce spune, jovial în cum o spune, profund în lecturi, întrebări și variante de răspuns, cu un echilibrat simț al umorului, foarte bine pregătit dar și spontan, inteligent dar și respectuos cu ceilalți.
-
(articol scris de DAN GHEORGHE în România Liberă, 21 februarie 2011) . Media întreruperilor de sarcină este de trei ori mai mare în România decât în ţările din Vest Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât
-
Judecând după greșelile tinereții sale, puerilă și ipocrită atunci când se detașa de religie (față de care mereu a păstrat un anumit complex), dar își construia propriile proiecte utopice, nu e de mirare că bătrâna disciplină a filosofiei este astăzi neputincioasă în fața vitalității juvenile și arogante a progeniturii sale numită pozitivism (post, neo, hiper,
-
I have come to the conclusion that Darwinism is not a testable scientific theory, but a metaphysical research programme – a possible framework for testable scientific theories (p.167) I do not think that Darwinism can explain the origin of life. I think it quite possible that life is so extremely improbably that nothing can “explain”