August 25, 2009
-
Schiţă pentru o nouă perspectivă asupra istoriei filosofiei Protagoniştii şcolii sociologice franceze de istorie a filosofiei greceşti antice, Jean Pierre Vernant şi Marcel Dettienne insistă asupra cadrului social în care s-a iniţiat gândirea filosofică la vechii greci, discutând asupra trecerii de la cuvântul magico-religios, cuvânt oracular, al revelaţiei, organic legat de forma societală a regalităţii,
-
3. Modernitatea târzie – Tirania semnului 3.1. Filosofia actuală îşi pune o nouă problemă: dacă putem comunica. Gânditorul modernităţii târzii va răspunde ferm: putem comunica! La urma urmei, acesta ar fi cam singurul lucru ferm care ne-a rămas. Lumea este acum văzută ca fiind alcătuită din semne. Limba este adăpostul fiinţei spunea M. Heidegger. Prin
-
2. Modernitatea – Semnul supus ideii 2.1. În epoca modernă moştenirea parmenidiană este interpretată în mod idealist poate cel mai explicit de către Descartes şi Hegel: cogito (noein) ergo sum (einai)! Dar acum se creează o ruptură atât de adâncă încât cel ce gândeşte (subiectul) pierde pe cel ce este gândit (obiectul). Toma D’ Aquino
-
Schimbările paradigmatice ce sunt analizate în interiorul continuităţii istorice confirmă inegalitatea filosofemelor de la: (1.) supremaţia Lucrului în epoca antică spre (2.) cea a Ideii în modernitate şi ajungând la (3.) dominaţia Semnului ca instituţie a sensului în postmodernitate. 1. Antichitatea – semnul supus lucrului 1.1. Lucrul instituie ideea şi semnul. Fragmentul substanţial substituie fragmentul
-
5. Seducţia Disneyland-urilor sau despre arhitectura spectacolului şi a violenţei Societatea postmodernă este o societate a spectacolului (Guy Debord) care favorizează hiperprimitivismul şi invazia imaginii. Este vremea carnavalului, a lui Dyonisos, a imaginii într-un asemenea grad al hiperabstracţiunii încât Jean Baudrillard afirma că realul este ceea ce poate să ne furnizeze o reproducere echivalentă. Epoca noastră
Alonewithothers's Blog 