Tag: rasism

Navigând printre diversele curente şi direcţii de cercetare ştiinţifică, de multe ori am avut impresia că orice formă “savantă” de studiere a istoriei şi morfologiei religiilor mă va obliga să adopt o poziţie din ce în ce mai relativistă, că voi pierde fărâmele de credinţă în oceanul de mecanisme explicative de care se va îndrăgosti orgoliul meu intelectual. Inhibat de sofisticările academice ale celor creditaţi ca fiind autorităţi incontestabile, credeam că o cercetare mai serioasă a istoriei religiilor mă va îndepărta de orizontul credinţei.

Nu am ajuns la statura unui cercetător capabil de un travaliu intelectual savant, erudit şi aproape autosuficient, dar am început să “întind o mână în afara” credinţei mele (ca să folosesc o expresie din vocabularul consilierii psihanalitice). Lectura mai bogată mi-a oferit prilejul dărâmării unor prejudecăţi şi mitologii, pe care le consideram ştiinţifice, indubitabile şi de care îmi era frică, ezitând să le supun cercetării (până şi industria cunoaşterii ştiinţifice poate fi cauzatoare de mitologii, supertiţii şi prejudicii ale onestităţii).

În Căderea în ritual, I. Ţon surprinde inconsecvenţele ştiinţifice şi primejdiile interpretării ideologice a istoriei religiilor, aşa cum a făcut-o pozitivismul evoluţionist la cumpăna secolelor XIX-XX. În analiza sa, cercetătorul român porneşte de la

– iluminismul lui David Hume (The Natural History of Religion – 1757), al lui Charles de Brosses (Du culte des dieux fetiches, ou, Parallele de l’ancienne religion de l’ Egypte avec la religion actuelle de Nigritie – 1760) şi al lui Benjamin Constant (De la religion consideree dans sa source, ses formes et ses developments – 1824),

– trecând prin pozitivismul lui Auguste Comte (The positive philosophy – 1855),

– evoluţionismul etnocentrist al teoriei animismului primordial al lui Edward Burnett Tylor (Primitive Cultures: Research into Development of Mythology, Philosophy, Religion, Art and Custom – 1871), J. G. Frazer (The golden bough – 1890) şi Lucien Levy-Bruhl (Mental Functions in Primitive Societies – 1910, Primitive Mentality – 1922, The Soul of the Primitive – 1927, The Supernatural and the Nature of the Primitive Mind – 1931, Primitive Mythology – 1935, The Mystic Experience and Primitive Symbolism – 1938) (ca să nu-i mai pomenim şi pe Max Muller – Lectures on the Origin and Growth of Religion as Illustrated by the Religions of India – 1878, colegul lui Tylor de la Oxford şi Herbert Spencer – Principles of Sociology – 1877) şi

– ajunge la demenţa hermeneutică psihanalitică a lui Sigmund Freud (Totem and Taboo – 1913).

În concepţia acestora religia este o formă de evoluţie a conştiinţei omeneşti de la superstiţiile şi divinizările actelor naturii (animism), trecând apoi prin politeism şi monoteism, urmând a ne elibera conştiinţa de rămăşiţele preştiinţifice, mitologice şi religioase. Pentru Freud, mecanismul adoraţiei religioase vine dintr-o interzicere a consumării totemice a tatălui primordial, ucis ca efect al complexului oedipian.

Istoria ulterioară ne-a demonstrat că “dulceaţa” teoriilor antropologiei evoluţioniste şi psihanalitice otrăveşte irecuperabil decenţa şi rigurozitatea cercetării empirice, oferind însă premise psudoştiinţifice pentru aroganţe rasiste, religioase şi culturale, ceea ce acum este condamnat tocmai de către urmaşii acestor teorii (multiculturaliştii politically correctness).

În amalgamul superficialităţilor docte ale pozitivismului, la modă atunci, este foarte interesant ce spune Sir Flinders Petrie, “părintele” egiptologiei moderne:

Were the conception of a god only an evolution from such spirit worship, we should find the worship of many gods preceding the worship of one god…. What we actually find is the contrary to this, monotheism is the first stage traceable in theology … (Petrie, Flinders, The Religion of Ancient Egypt, Constable, London,1908, p. 3-4).

Cam în acelaşi context academic, iată ce scria Stephen Langdon, cercetător de seamă al culturii antice asiriene:

I may fail to carry conviction in concluding that both in Sumerian and Semitic religions, monotheism preceded polytheism…. The evidence and reasons for this conclusion, so contrary to accepted and current views, have been set down with care and with the perception of adverse criticism. It is, I trust, the conclusion of knowledge and not of audacious preconception.

In my opinion the history of the oldest civilization of man is a rapid decline from monotheism to extreme polytheism and widespread belief in evil spirits. It is in a very true sense the history of the fall of man (Langdon, Stephen H., Semitic Mythology, Mythology of All Races, Vol. V, Archaeol. Instit. Amer., 1931, p. xviii, sublinierile îmi aparţin).

Determinismul biologic,  cel sociologic  şi cel cultural, de factură pozitivistă, devin periculoase când ajung la viziunea autosuficientă a închiderii unei societăţi în limitele trasate de antropologi. Aceste explicaţii reducţioniste sunt răsturnate de funcţionalismul britanic, grupat în jurul studiilor inovatoare ale lui Bronislaw Malinowski  (Argonauts of the Western Pacific – 1922). Antropologul britanic are admiraţia pentru observaţia participantă („observarea ştiinţifică a societăţilor“), demersul contextual şi perceperea culturii ca un ansamblu organic care trebuie cercetat în armonia sa. El descoperă structura raţională a “primitivilor”, tasând terenul pentru o viitoare recuperare a originilor religioase a umanităţii, fără să cadă în capcana teoretizării brute şi superficiale, aşa cum au făcut ceilalţi cercetători “albi” cu privire la “primitivi”.

A început astfel să fie luată în seamă posibilitatea dovedirii ştiinţifice a primordialităţii monotesimului: multe studii de etnologie şi antropologie dinamică pot sprijini ideea că la început a fost monoteismul, iar politeismul este o decădere de la credinţa într-un singur Dumnezeu al cerului şi al pământului.

Studiile lui A. W. Howitt (The native tribes of South-East Australia – 1904), Andrew Lang (The making of religion – 1909), Wilhelm Schmidt (Primitive revelation – 1939, The origin and grouth of religion, facts and theories – 1931) şi Don Richardson (Eternity in their hearts – 1981) ne oferă suficiente exemple pentru a recunoaşte primordialitatea monoteismului şi, în multe cazuri, asocierea religiei cu legea morală şi apoi involuţia degenerativă, răvăşitoare în sfera religioasă şi morală, ajungându-se, ca un efect al acestei involuţii, la magie. Atenţie, vorbim de monoteism şi structuri mentale mesianice descoperite la popoare care le manifestau înainte de contactul cu europenii creştini:

– poporul santal din India (Hembrom, T. The Santals, Anthropological-Theological Reflections on Santali & Biblical Creation Traditions. 1st ed. Calcutta: Punthi Pustak, 1996, citat în Domenic Marbaniang, Epistemics of Divine Reality: Argument for Rational Fideism, PhD Thesis, p. 97, 101),

– tribul Mbaka din Africa centrală,

– triburile kareni, kacini şi lahu din Birmania,

– incaşii lui Paciacuti,

– triburile Australiei de sud-est, etc (pentru exemplificare, pe lângă operele citate mai sus, mai puteţi găsi AICI câteva referinţe bibliografice).

Pentru exemplificarea efortului acestor antropologi şi etnologi de a cuprinde natura religioasă a oamenilor “neinfectaţi” de sindromul religiei comercializate, vă recomand Baraka (1992). Baraka (binecuvântat) este un film ce desfăşoară secvenţe vizuale de spiritualitate într-o manieră cât se poate de explicit new-age. Surprinde regia colajului de imagini ce se preling simetric cu intonaţiile Lisei Gerrard pe o muzică eterică, creând senzaţia detaşării de animalitatea urbană, frustrantă şi nebună a civilizaţiei (din filmografia aceluiaşi regizor, Ron Fricke, mai puteţi viziona Chronos, un poem audio-video despre timp, eternitate şi efemeritate).