Îndoctrinarea în numele libertăţii
Într-un număr din National Geographic, ediţia română, dedicată lui Charles Darwin (februarie 2009, dacă nu mă înşel), editorialistul îşi aduce aminte cu o mândrie şi superioritate suspectă de libertatea şi privilegiul nespus pe care l-au avut copiii românilor din epoca comunistă de a studia evoluţionismul în şcoli. Astfel de situaţii paroxiste, debitate de oameni “deschişi” şi aparent capabili de efort intelectual, îţi mutilează orizontul încrederii în raţionalitatea speciei umane, la fel de mult ca îndoctrinarea pseudo-creştină pe care o suportă mulţi copii în şcolile României de azi. Aşadar, s-ar părea că pentru unii, răspunsul adecvat la excesul şi învăţământul patologic pseudo-creştin nu este altul decât reinstaurarea atmosferei idilice de educare în regim forţat a noilor şoimi ai patriei şi a noilor pioneri, clonaţi după calapodul retoricienilor noului “umanism”.
Întrebaţi copiii din România despre vreo alternativă ştiinţifică la evoluţionism. Veţi constata ignoranţa pe care vor să o apere promotorii “libertăţilor” şi ai “gândirii libere”. În faţa minţilor necoapte şi uşor influenţabile, dornice de o mică/mare rebeliune, este foarte uşor să combaţi religia atunci când te crezi stăpânitorul ştiinţei. Vei face tot posibilul să ironizezi “metanaraţiunile” iudeo-creştinismului şi astfel vei putea foarte uşor să acoperi goliciunea statutului de vulg şi uzurpator într-ale ştiinţei. Aşa se instalează teroarea unidirecţională a totalitarismului ideologic ce refuză dialogul pentru că, nu-i aşa, nu mai este nimeni suficient de capabil, inteligent, raţional şi documentat ştiinţific. Monopolul ideologic asupra ştiinţei creează monştri, nu mai puţin periculoşi decât nazismul şi comunismul. Vă ofer spre exemplificare Statele Unite Comuniste ale Americii sau Monarhia Socialistă a Marii Britanii care experimentează deja noul 1984, cu experimente educaţionale care fac ca spălarea creierului din Jesus Camp să devină o copilărie naivă. Este atât de uşor şi pervers să te laşi robit chiar de cel ce îţi promite libertatea!
Aş avea o atitudine mai plină de respect în faţa ştiinţei şi nu aş mai mutila-o doar pentru a-mi satisface nevoile mele propagandistice. Aş mai lăsa loc şi de eroare, de corecţii, de retractatări şi reverificări. În acest sens, găsesc că imperativul creştin al umilinţei şi pocăinţei oferă o atitudine mult mai propice îmbogăţirii cunoaşterii ştiinţifice decât atotsuficienţa aroganţilor atei care învaţă papagaliceşte şi stâlcit fraze evoluţioniste sau se îndoapă cu o cultură Wikipedia. Diferenţa faţă de fanaticii religioşi o reprezintă doar numele proclamat adulatoriu.
Paradigma Communication for Social Change a cunoscutei fundaţii Rockefeller funcţionează de minune nu doar pentru facerea de prozeliţi pentru comunitatea LGTB ci şi pentru propaganda noului ateism. În faţa unui astfel de PR gălăgios şi violent, vocea raţiunii e înnăbuşită iar Dumnezeu se retrage politicos. Unii iau acestă politeţe drept suicid. Nu-i frumos să vorbeşti în numele Altuia!
Afirmarea negativismului şi noua mistică pseudo-ştiinţifică
Sună foarte stupid afirmarea negativismului, nu? Cam în acest joc lingvistic se îngrămădeşte întreaga combinatorică seacă a silogismelor ateiste. “Dacă nu-i poţi dovedi existenţa, atunci Dumnezeu nu există”. Problema multor creştini este că se îmbujoreză în faţa acestei raţionalităţi “macho”, deloc virile însă.
“În proporţie de 99,9% Dumnezeu nu există”, afirma emfatic R. Dawkins. Nu cred că domnului dr. în biologie de la Oxford i-ar strica puţină rigoare ştiinţifică atunci când abordează probleme epistemologice, ontologice şi logice şi să citească autorităţile în materie. Tocmai de aceea, când se joacă atât de lejer cu procentele asemenea unui copil cu firele de nisip, un spirit “liber” ca cel al lui R. Dawkins ar putea lua câteva notiţe de la renumitul profesor de logică modală, Dr. Alvin Plantinga.
Seria “Space” de filme documentare şi de popularizare a ştiinţei (evoluţioniste, că altfel de ştiinţă nici nu mai există) de la BBC ne încântă cu un proces argumentativ înfiorător de simplu şi… demn de desene animate. La întrebarea “Care este originea vieţii?”, Sam Neil, naratorul, ne răspunde suav: “viaţa a fost adusă pe pământ de pe alte planete”. Poate că acesta este un răspuns suficient de raţional pentru absurditatea religioasă a unor “oameni de ştiinţă”, care mai scriu şi nuvele SF pentru cenaclurile literare, dar eu, fiind o fire puţin mai sceptică, îmi rezerv dreptul de a căuta un răspuns mai serios. Extensia întrebării adânceşte nevoia răspunsului, nicidecum nu o anulează.
De altfel, printre multele răspunsuri demne de un studiu serios de retorică, Dl. Richard Dawkins ne oferă o mostră de sinceritate atunci când răspunde întrebării “Ce anume credeţi dar nu puteţi dovedi?”:
“(…) I believe that all life, all intelligence, all creativity and all ‘design’ anywhere in the universe, is the direct or indirect product of Darwinian natural selection. (…)”
Chiar filosoful ateu Michael Ruse mărturiseşte că Noul Ateism al filosofilor dandy gen R. Dawkins, S. Harris şi Ch. Hitchens este “a bloody disaster”. Fiind aproape de cercul lor, ştie el ce spune.
Apropo, ştiaţi că s-a descoperit … veriga lipsă? În măsura în care nu mai atacă fondul iudeo-creştin ci trebuie să iniţieze un discurs constructiv, ateismul devine o sursă aproape inimaginabilă de imaginaţie haioasă. Meta-naraţiunea ateist-evoluţionistă pare a fi scenariul unui film SF de mâna a 4-a, produs în Albania. Priviţi ultimul model de evoluţie umană, sezonul 2009. Mai mai că am crezut iniţial că e o caricatură a celor de la Academia Caţavencu. Eh, nu, evoluţionismul bate satira şi miştoul!
S-ar părea că există mult prea mult misticism în certitudinile “ştiinţifice” “aproape” complete. Mintea umană se simte obosită de proclamarea infatuată a şanselor pe care Dumnezeu le are pentru a “veni” întru existenţă sau inexistenţă. Dreptul de existenţă al lui Dumnezeu Îi este refuzat în numele unei raţiuni violentate, afişate ostentativ pentru a acoperi agenda morală şi politică a propagandiştilor LGTB, socialişti, ecologişti, new-age.
Dacă pentru religioşii atei existenţa lui Dumnezeu este atât de profitabilă încât Îl caută chiar şi acolo unde nu Se onorează să se prezinte, adică în moaştele contrafăcute, minunile iluzorii, liderii mincinoşi dar buni oratori, etc., pentru ateii religioşi existenţa lui Dumnezeu este atât de neprofitabilă. Dumnezeu e musai redus la statutul de ficţiune ostracizată. De ce să ai mustrări de conştiinţă pentru orgii, divorţuri şi avorturi? De ce să ai un “Big Brother” cosmic care să te tragă de ureche când ai facut o prostie? Mai bine fără El, tocmai ca să permanentizezi prostia dar s-o numeşti “emancipare”. Este atât de deranjantă existenţa lui Dumnezeu!
Cunoaşterea “incorectă” politic şi filosofic este din ce în ce mai mutilată de industria intereselor academice şi cea a “drepturilor omului”, apărate secvenţial şi preferenţial. Dacă mai adaug la aceste garnituri ale ignoranţei şi teoriile conspiratiste (gen Codul lui Da Vinci, Zeitgeist, The God Who Wasn’t There, Pagan Jesus) ce pornesc de la “studiile” gnostice condimentate cu filosofiile orientale (junk food pentru oameni care au nevoie de o cultură/filosofie/religie instant, mixată vizual, dacă se poate, ca să fie mai uşor de înţeles), atunci îi înţeleg dorinţa şi dreptul lui Dumnezeu de a-şi alege interlocutorii.
Să-l ferească Dumnezeu pe ateu de răspunsul Său la aberaţiile şi injuriile aduse!
Însă, pe lângă un Dumnezeu viu, atât de frumos e să vezi un ateu înviat.. Dovada supremă de reverenţă şi mulţumire faţă de suferinţa tăcută a lui Dumnezeu!
Alonewithothers's Blog 