Tag: O făptură atât de minunată

Despre exoscheletele defensive

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei 5:20).

Cred că  unele cărţi au o “alchimie” care transformă clipele lecturii în experienţe umane atât de  simple, dar profunde, încât te dezarmează dar şi te încântă farmecul cu care te regăseşti în fluxul ideatic, senzorial şi emoţional al autorului. O astfel de carte este primul volum a trilogiei doctorului Paul Brand & Philip Yancey.

O făptură atât de minunată abordează tainele corpului uman dintr-o perspectivă care încearcă să rămână mai mult la nivelul celulei. Cu măiestrie şi nedisimulată încântare, autorii ne descifrează într-un limbaj accesibil oricui, deloc greoi sau plicticos, uluitoarea lumea a diverselor tipuri de celule din care suntem alcătuiţi, a funcţiilor lor, a conlucrării dintre ele, a distrugerii, refacerii sau îmbolnăvirii lor. Anatomia, fiziologia sau chimia organismului uman se îmbină măiestrit cu întâmplări trăite în operaţii complicate, în zone de o sărăcie cruntă din India ori într-o clinică de tratare a leprei din Statele Unite. Ce surprinde însă este că, după fiecare descindere în misterul alcătuirii şi funcţionării omului, autorii reuşesc să ne deschidă o altă lume, în care ne aflăm în alt Trup, de altă natură şi cu alte dimensiuni. Baleând între cele două trupuri, cel uman şi cel al lui Hristos, descoperim cu uimire şi cu o explicabilă satisfacţie un design comun, datorat unuia şi aceluiaşi Creator. Cartea reuşeşte rara performanţă de a fi deopotrivă captivantă, fascinantă, instructivă şi provocatoare (…).”

În lecturarea absolut încântătoare a acestei cărţi, m-am oprit la un mic dar foarte relevant capitol. Pe dinafară (capitolul 13) detaliază procesul de schimbare a exoscheletului unui rac. Spre deosebire de majoritatea animalelor, scheletul unui rac este exterior iar muşchii şi organele sunt cuprinse în interiorul acestui schelet. Orice formă de comunicare/atingere cu un rac suportă rigiditate, răceală şi, foarte posibil, durere. Comparând structura osoasă a unui rac cu cea valorică a oamenilor şi a comunităţilor umane, autorii găsesc două analogii foarte pertinente:

1. racul se bazează în exclusivitate pe scheletul său pentru protecţie, aşa cum şi mulţi dintre noi ne folosim de codurile moral-religioase reci şi acuzatoare pentru a ne ascunde şi apăra neputinţele.

(…) racul se bazează aproape în exclusivitate pe scheletul său pentru protecţie. Armura sa de nădejde poate ţine duşmanii la distanţă. Spre deosebire de rac, exterioarele oamenilor sunt moi şi vulnerabile. Dar, pe măsură ce legile pe care Dumnezeu le-a dat pentru eliberarea Trupului Său încep să se calcifieze, tindem să ne ascundem înăuntrul lor, în căutare de protecţie. Ne formăm un exoschelet de apărare. (P. Brand, Ph. Yancey, O făptură atât de minunată, Ed. Peregrinul, Cluj Napoca, 2009, p. 128)

2. scheletul exterior inhibă creşterea. Racul are posibilitatea să crească doar o dată pe an iar pentru aceasta el suferă un proces dureros de lepădare a exoscheletului. Asemenea racului, comunităţile legaliste  (religioase, cu precădere) împrejmuiesc grupul celor acceptaţi cu o crustă tare, insensibilă şi sufocantă.

Poate că efectul cel mai periculos al legalismului îl reprezintă influenţa sa asupra grupurilor din afara comunităţilor legaliste. Homarii şi racii sunt neatractivi ca animale de companie, din pricina crustelor lor externe. Dacă doctrinele şi regulile sunt purtate pe dinafară, ca un semn al mândriei, cu superioritate spirituală, exoscheletul umbreşte dragostea şi harul lui Dumnezeu, făcând ca Evanghelia Lui să pară urâtă şi neîmbietoare. (op. citată, p. 131)

Nu izgonim noi oamenii de lângă bogăţiile iubirii lui Dumnezeu din cauza ideilor noastre cu privire la cum ar trebui ei să se comporte? Regulile de comportament au, cu siguranţă, rolul lor: Biblia este înţesată de ele. Însă ele trebuie să fie purtate în interior şi nu pe dinafară, ca o etalare a superiorităţii.

Un fenomen supărător se petrece adesea printre tinerii creştini crescuţi în familii unite şi în biserici bine consolidate. După ce îşi trăiesc anii de început ai vieţii ca modele ireproşabile de credinţă creştină, mulţi dintre ei devin repetenţi spirituali. Au eşuat pentru că s-au concentrat pe viaţa creştină exterioară şi vizibilă? La fel ca şi racii, şi-au format un exterior rigid, care semăna cu cel al tuturor celorlalţi, şi au ajuns la concluzia că asta este Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce în interior erau slabi şi vulnerabili?

Atunci când creştinismul reprezintă un exerciţiu exterior, el poate fi lepădat în aceeaşi manieră în care un rac îşi aruncă crusta. În fond, mulţi raci pier în caznele lepădării crustei, fie din pricina epuizării, fie din cauza vulnerabilităţii lor în faţa duşmanilor.

O crustă externă poate părea atractivă, de încredere şi protectoare. Ea are, cu siguranţă, avantaje în comparaţie cu un schelet mort şi de prisos sau cu lipsa totală a unui schelet. Dar Dumnezeu doreşte ca noi să avem un schelet mai avansat, care ne slujeşte stând ascuns. (op. citată, p. 132)

%d bloggers like this: