“Sfintele sărbători de Paşti”: miel, pască, cozonaci, ouă roşii, iepuraşi…. Festival al consumului, eroticitate a burţii sătule mângâiate “cu evlavie”. Noi lecţiuni din alfabetizarea limbajului de lemn al frustrărilor cronice, saturate de convenţionalisme religioase. Prilej de noi orgii dance-trance ale tinerimii studioase la lumina discotecilor… Un Isus corect politic şi cu lipstik pe buze ne surâde extaziat de sub strălucirea unui balon de săpun multicolor (evident că nu uită să ne strecoare un testimonial călduros pentru a ne recomanda subliminal ultimele promoţii ale hipermarketurilor). Sub curcubeul hippie si homo-lesbi al New Age-ului glorios în care trăim, Paştele are menirea să ne facă pe toţi fericiţi, vii şi morţi. Aflaţi sub blestemul iadului targeturilor, PR-iştii şi advertiserii (inginerii imaginaţiei noastre decadente) ne programează într-o voioşie concurenţială acerbă voiaje binevoitoare într-un Eden interzis de un Dumnezeu incomod, pe care l-am trimis la plimbare.
Şi totuşi, în dezmăţul acestui puzzle inoculat pe retină, ceva nu se potriveşte. În timpul pauzelor publicitare, sufletul îşi trezeşte nevoile sale mai adânci… S-ar prea putea ca de sub masca cremelor Clinique şi sfidând busturile siliconate să se strecoare timid, şuşotind, umbra îndoielii, a nesiguranţei şi a efemerului. Poate că bătrânii fericiţi de pe pliantele companiilor de (ne)asigurări simt cel mai bine cum toate culorile ţipătoare de pe pliante, ecrane şi ziduri pălesc într-un cenuşiu din ce în ce mai întunecat, până când şi ultima licărire se stinge în tăcerea apăsătoare care-i cheamă în necunoscut.
Photo: Ta Prohm, Angkor by Alex Berger
Fiecare dintre noi ştim că ne îndreptăm spre marea de (ne)linişte, de care nu scapă nici un şmecher. Îmbătaţi de mitologia tinereţii edenice gratuite, uităm de iadul angoaselor din sufletul nostru. Mă gândeam că Sartre cel greţos şi angoasat ar fi fost un biet frustrat şi anonim dacă ar fi scris în timpurile noastre edenice…
În plictisul generalizat, anonimi celebri sărbătoresc o celebră sărbătoare anonimă. Glasurile mute sunt prinse aproape ireversibil într-o dementă horă colectivă a desfrâului ştanţat cu etichete religioase.
Şi totuşi, nevoia de Pâine îi adună pe flămânzi la poalele Crucii.
Şi totuşi, izvorul nesecat de har ne poate curăţi de poluarea postmodernă a semnificaţiei morţii.
Şi totuşi, mintea ce se deschide poate fi umplută de atâta sfântă uimire şi reverenţă în faţa Vieţii.
Şi totuşi, mă pot regăsi doar în Cel ce s-a dăruit…
M-am săturat să vagabondez nefericit prin universul ăsta neprimitor.
M-am săturat să fug ca un nebun de chemările Creatorului către Acasă.
M-am săturat de pompoasele mele sofisme ale unei raţionalităţiiluzorii, cu care ne măsurăm destrămarea şi durerea.
Vreau să îmi curăţ ochii împăienjeniţi de drogurile vizuale şi să văd cerul deschis sub forma crucii!
Să îmi deschid urechile ca să aud glasul Celui credincios!
Să îmbrăţişez bucuria vieţii fără nici un regret!
Să îmi arunc fărâmele de viaţă în oceanul dragostei lui Dumnezeu crucificat!
Să mă plec în faţa Celui Înviat!
Din păcate însă, pentru prea mulţi dintre noi, de Paşti ratăm cu atâta graţie întâlnirea cu eternitatea…
Alonewithothers's Blog 