Author: alonewithothers

Improvizaţii chiastice pe Deuteronom (2. Decalogul – Deut. 4:44-5:33)

Poruncile – parte integrantă a legământului lui Dumnezeu cu Israel (Deut. 4:44-26:15)


2.1. Decalogul (4:44-5:33)

2.2. Iubeşte pe Domnul, Dumnezeul tău (6:1-18:22)

2.3. Iubeşte pe aproapele tău (19:1-26:15)


2.1. Decalogul (4:44-5:33)


A. Izbăvire şi Lege (4:44-49)

B. Decalogul (5:1-27)

A’. Lege şi moştenire (5:28-33)


A. Izbăvire şi Lege (4:44-49)

Legea este dată – după ieşirea din Egipt (v. 44-45)     ca scop al izbăvirii!

– în faţa ţării promise (v. 46-49)

B. Decalogul (5:1-27)

a) Nevoia unui mijlocitor când Dumnezeu vorbeşte faţă în faţă (v. 1-5).

b) Cele 10 porunci (v. 6- 21)

a’) Nevoia unui mijlocitor când auzi glasul lui Dumnezeu (v. 22-27).

a) Nevoia unui mijlocitor când Dumnezeu vorbeşte faţă în faţă (v. 1-5).

b) Cele 10 porunci (v. 6- 21)

Cum se rezumă Legea? Cum citeşti în ea (Luca 10:27)?

Cum te apropii de Lege (Rom. 6-7; Gal. 3:19-26; 1 Tim. 1:5-10)?

– 1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!                              Iubeşte pe

– 2. Să nu-ţi faci chip cioplit!

– 3. Să nu iei în deşert Numele Domnului!               Domnul, Dumnezeul tău!

+ 4.Ţine ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti!

—————————————————————————————————

+ 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

– 6.  Să nu ucizi!                                                                         Iubeşte

– 7.  Să nu preacurveşti!

– 8.  Să nu furi!                                                                 pe aproapele tău !

– 9.  Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

-10. Să nu pofteşti!

Cele 10 porunci se pot aranja în 4 categorii:

– porunci privitoare la relaţia cu Dumnezeu (1,2,3,4);

– porunci privitoare la relaţia cu semenii (5,6,7,8,9,10);

– porunci restrictive (1,2,3,6,7,8,9,10);

– porunci pozitive (4,5).

Alăturarea poruncilor restrictive cu cele pozitive este caracteristică legislaţiei vechi testamentale (ex. Ex. 34:16-26; Lev. 19; Deut. 14; Ez. 18:5-9, etc.).

Poruncile restrictive – cu privire la relaţia cu Dumnezeu (1,2,3) şi cu privire la relaţia cu semenii (6,7,8,9,10) – descoperă natura coruptă: ceea ce ni se interzice este exact ceea ce am face noi dacă ne-am urma tendinţele interioare. Păcatul îl cunosc în contrast cu porunca (Rom.7:7-8)!

Poruncile pozitive – cu privire la relaţia cu Dumnezeu (4) şi cu privire la relaţia cu semenii (5) – oferă soluţia problemelor descoperite de poruncile restrictive (vezi lentila hermeneutică pentru lecturarea Legii din Lev. 19:1-3).

1. “Ţine ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti”, pentru a descoperi cauza, rădăcina bolilor spirituale ce afectează relaţia cu Dumnezeu. Vindecarea vine de la sfinţirea timpului de părtăşie cu Dumnezeu în Cuvânt şi rugăciune (vezi condiţionarea din Ier. 17:19-27). Împlinirea sau călcarea acestei porunci contribuie la împlinirea sau călcarea celorlalte porunci privind relaţia cu Dumnezeu!

2. “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!”  Din familie apare, se consolidează şi se răspândeşte boala sau sănătatea unei comunităţi umane. Răzvrătirea şi necinstirea duc întotdeauna la nelegiuire. De aceea rezolvarea relaţiilor sociale începe din familie (ex. 1 Tim. 3).

Cele două porunci pozitive convertesc celelalte porunci restrictive exact în modul în care Mântuitorul Isus Hristos converteşte cele 10 porunci în două porunci pozitive:

“Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.” Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea. (Marcu 12:29-31; Matei 22:37-39).

a’) Nevoia unui mijlocitor când auzi glasul lui Dumnezeu (v. 22-27).

A’. Lege şi moştenire (5:28-33)

Legea este dată ca o condiţie a stăpânirii ţării promise!

Am fost răscumpăraţi ca să slujim Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1:9; Luca 1:74-75; Rom. 6:13-23; Evrei 9:14)!

Legea nu trebuie despărţită de mijlocitor dacă vrei să mai trăieşti ca s-o împlineşti (Gal. 3:19-20)! De aceea, în Vechiul Testament avem Legea lui Moise (Deut. 4:45; etc.; Luca 24:44; Ioan 1:17) iar pentru cei din Noul Testament, care ştim că Hristos este sfârşitul Legii lui Moise (Rom. 10:4; Gal. 3:25-26), avem acum Legea lui Hristos (Gal. 6:2; Ioan 14;15; Iacov 1:25; 2:12; etc.).

În ceruri nu intră nimic spurcat, nimic care să fie condamnat de Lege (Is. 35:8; Naum 1:15; Apoc. 21:27)!

Inorganic flora – spectral views

Afundat în rătăcirile nesfârşite la care te ispiteşte hipertextualitatea internetului, am ajuns la http://www.notcot.org, un site de design foarte bogat şi indecent de atractiv. Astfel, printre foarte mulţi artişti prezentaţi acolo, mi-a atras atenţia speculaţiile imaginaţiei unui artist japonez, Macoto Murayama.

Seria de Floră anorganică ţi se oferă ca un drog vizual de la care aproape că nu te mai poţi sustrage. Coloristica şi liniarităţile pe care le suportă tehnica digitală sfidează orice regulă pe care o învaţă la şcoală orice mic artist.  Punctul, linia şi suprafaţa se reduc la simple numere, tastate după o combinatorică esoterică, ştiută numai de iniţiaţii şi preoţii noii realităţi vizuale. Simţi că eşti insignifiant, nedesăvârşit şi incapabil de perfecţiune când laşi retina să se scalde în catedrala de culori geometrizate şi structurate mecanic (elemente ce trădează formaţia unui absolvent al specializării de Design Spaţial). Aparent totul îţi este dat în supra-faţă, totul este descoperit. Parcă privezi divinitatea de atributele omniscienţiei şi atotputerniciei atunci când pipăi vizual orice faţetă a realităţii, când o vezi descrisă atât de complet şi aproape desăvârşit. Orice ungher, umbră, cută este reproiectată atât de simplu printr-o singură tastare a unei formule matematice. Fericirea spectatorului pare atât de ieftină şi uşor de obţinut.

Însă sensul scriiturii vizuale se ascunde în măsura în care este obscen de vizibil. Vitraliul a devenit sursa şi destinaţia luminii. Trans-cendentul e aici, imanentizat prin transparenţa totală. Şi tocmai de aceea transcendentul moare sau se retrage în greu-imaginabil şi prea puţin vizibil sau în ne-important, in-utilizabil. Mă gândesc acum la clipele, eventual minutele de extaz pe care le oferă aceste naturi nici moarte şi nici vii, pixelate la refuz şi care ocupă fundalul vreunui birou avocăţesc sau de bussines. Splendoarea nu e oferită niciodată gratis. Plăteşti pentru ea timp, atenţie, bani. Frumosul estetic transformat în pilula terapeutică corporatistă, pură utilitate a comanditarului (de fapt, nimic nou în istoria artei).

Pentru că suntem înfundaţi într-o cultură de plastic, naturalul, în măsura în care nu e interpretat şi chiar de-naturat prin intermediarii mediatici (Discovery, Animal Planet, National Geographic, etc.), este suspect de re-dimensionat, re-calibrat, re-vitalizat cultural. El devine subiect artistic, pretext al deviaţiilor filosofice pseudo-demiugice. Uite aşa am ajuns la… floră anorganică. În geografia culturală virtuală, totul e posibil prin includerea a absolut oricărui imposibil.

Pentru a completa notele mele despre interioritate versus exterioritate şi pentru a explora filiaţiile ideatice pe care le suportă aceste imagini, vă recomand lectura Metafizicii tuburilor de Amelie Nothomb.

Improvizaţii chiastice pe Deuteronom (1. Prologul istoric – Deut. 1:1-4:43)

Îmi aduc aminte de fascinaţia copilărească pe care am avut-o la o conferinţă din 2000, când l-am auzit prima dată pe dr. David W. Gooding. Era un bătrânel simpatic, jovial, cu o cultură britanică a exigenţei academice care se comunică într-un mod simplu, inteligibil, la obiect, cu o erudiţie absolut fermecătoare şi, mai ales, cu foarte multă imaginaţie. Desigur, putem discuta acerb pe tema folosirii resurselor imaginaţiei în actul exegetic, de multe ori înţeles ca fiind unul muncitoresc, robotic, în trei paşi, cu trei puncte, etc. (prietenii ştiu de ce!).

Ei bine, pentru mine, cel puţin, aparenta lui lejeritate în travaliul interpretării se îmbină perfect cu munca istovitor de atentă a dr. Beni Fărăgau. Vă ofer spre analiză schiţele pe care le-am creionat pe corpul textului din Deuteronom, sperând să puteţi simţi parfumul fascinaţiei chiasmului în structurarea şi semnificarea textului biblic (filiera lui D. Gooding) precum şi demarcaţiile simple şi exacte ale resurselor doctrinare şi devoţionale pe care ni le oferă textul deuteronomic (filiera lui Beni Fărăgău).

Deuteronom

„Ascultă Israele!”este inima Deuteronomului, care poate fi privită ca o carte ce relevă principiile pedagogiei lui Dumnezeu cu copiii Săi (Gal. 3:24) sau cum ar trebui să fie moştenitorii promisiunilor lui Dumnezeu.

Cap. 1-4:43      Istorie   — învăţaţi din trecut

Cap. 4:44-26    Porunci — ca să împliniţi poruncile Mele, altfel

Cap. 27-33       Profeţii — veţi fi o nouă lecţie de istorie nefericită pentru alţii!

1.  Prolog istoric – aducere aminte (Deut. 1:1-4:43)


1.1. Contextul istorico – geografic al cărţii (1:1-4)

1.2. Contextul istorico – teologic (1:5 -3:29)

1.3. Pregătirea pentru darea Legii (4:1- 43)


1.1. Contextul istorico – geografic al cărţii (1:1-4)

v. 1     – în faţa ţării promise lui Avraam;

v. 2-3 – după 40 de ani de rătăcire prin pustie;

v. 4     – după cucerirea ţărilor lui Sihon şi Og.

1.2. Contextul istorico – teologic (1:5 -3:29)


A. Învăţaţi din istorie lecţia necredincioşiei vechii generaţii (1:5-49)

B. Învăţaţi din istorie lecţia credincioşiei lui Dumnezeu (2:1-3:22)

C. Învăţaţi din istoria relaţiei lui Moise cu Dumnezeu (3:23-29)


A. Învăţaţi din istorie lecţia necredincioşiei vechii generaţii (1:5-49)

– v. 6-8 dorinţa lui Dumnezeu de a împlini legământul cu Avraam prin generaţia israeliţilor care au ieşit din Egipt;

– v. 9-18 punerea judecătorilor ca fiind cei care trebuiau să vegheze la respectarea Legii date de curând la Sinai;

– v. 19-46 istoria răzvrătirilor în lanţ prin călcarea în picioare a promisiunilor şi a poruncilor lui Dumnezeu, atât de către cei ce conduc cât şi de cei care se lasă conduşi în rătăcire, necunoscând căile Domnului!

Eşecul vechii generaţii va zădărnici planul lui Dumnezeu de a împlini promisiunea făcută lui Avraam? Dacă poporul Său a fost necredincios, oare va rămâne Dumnezeu credincios făgăduinţelor Sale?

B. Învăţaţi din istorie lecţia credincioşiei lui Dumnezeu (2:1-3:22) faţă de:

a) urmaşii unor oameni care au avut „probleme” în relaţia lor cu Dumnezeu, credincioşie a lui Dumnezeu faţă de promisiunile făcute celor dintre neamuri:

– Esau (2:1-8) ca o degustare a ţării promise de Dumnezeu urmaşilor lui Esau, deci nu furaţi o binecuvântare care a fost deja dată!

– Lot (2:9-23) ca o degustare a biruinţei asupra vrăjmaşilor lui Lot, deci Dumnezeu poate nimici uriaşii (2:10; 20; 21) care se asemănau cu cei din Canaan, cu care trebuiau să se lupte noua generaţie de israeliţi!

b) urmaşii unor oameni care au avut „probleme” în relaţia lor cu Dumnezeu (cei care au murit în pustie), credincioşie a lui Dumnezeu faţă de promisiunile făcute pentru voi, poporul lui Dumnezeu:

– cucerirea ţărilor lui Sihon şi Og (2:24-3:11) ca o primă degustare a victoriilor împotriva vrăjmaşilor din ţara promisă (ţinând cont că Og era dintr-un neam de statură înaltă, asemenea celor din Canaan -3:11);

– împărţirea ţării cucerite de dincolo de Iordan (3:12-22) ca o primă degustare a ţării promise.

C. Învăţaţi din istoria relaţiei lui Moise cu Dumnezeu (3:23-29)

Chiar şi atunci când slujitorii lui Dumnezeu nu Îl sfinţesc pe Dumnezeu în faţa poporului Său, Dumnezeu este sfinţit prin pedepsirea celor vinovaţi: cui i se dă mult, i se cere mult! Istoria lui Moise este o mărturie despre cine este Dumnezeul Cel Sfânt!


1.3. Pregătirea pentru darea Legii (4:1- 43)


A.”Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile” (4:1-8)

B.”Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău” (4:9-15a)

C. “Vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre” (4:15b-22)

B’. ”Vegheaţi asupra voastră ca să nu daţi uitării legământul” (4:23)

A’. ”Păzeşte dar legile şi poruncile Lui” (4:40)


A.”Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile” (4:1-8) pentru că:

– sunt date “la pachet” cu “instrucţiuni”: cel ce le emite arată şi modul lor de utilizare (4:1a);

– împlinirea lor asigură viaţa şi stăpânirea ţării promise (4:1b);

– nu se negociază conţinutul şi păzirea lor (4:2-4)

oferind spre exemplificare

istoria de la Baal- Peor: cei ce au pervertit termenii relaţiei cu Dumnezeu, alergând după idoli, tocmai ei au fost nimiciţi de Dumnezeu la Baal-Peor, iar cei care s-au alipit de Domnul sunt vii (v.3-4);

– împlinirea lor (v. 5) va face diferenţa dintre

– poporul lui Dumnezeu şi celelalte popoare (v. 6, 8);

– Dumnezeul lui Israel şi ceilalţi dumnezei (v. 4-7).

B.”Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău” (4:9-15a) pentru că:

– poţi uita ce ţi-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă că Dumnezeu este personal (v. 10,13-14) şi nevăzut (v. 11,12,15a),

oferind spre exemplificare

istoria de la Sinai (v. 10-15a).

C. “Vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre” (4:15b-22) pentru că:

– Dumnezeu nu se compară cu nici o creatură de pe pământ (v. 16, 17a, 18a), din ceruri (17b, 19) sau din ape (18b) (compară cu Gen. 1:4-27), aşa cum fac celelalte popoare,

oferind spre exemplificare

istoria mântuirii lui Israel din Egipt – ca să-I fiţi sfinţi Domnului (v. 20);

istoria lui Moise – ca dovadă că Domnul este sfânt (v. 21-22).

B’. ”Vegheaţi asupra voastră ca să nu daţi uitării legământul” (4:23) pentru că:

– Dumnezeu este “un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos” (v. 24)

oferind spre exemplificare

istoria viitoare în blestem (v. 25-28) şi în binecuvântare (v. 29-31);

istoria trecută (v. 32-39) ca dovadă a supremaţiei şi unicităţii lui Dumnezeu.

A’. ”Păzeşte dar legile şi poruncile Lui” (4:40), iar pentru cel ce-a încălcat o expresie a Legii – uciderea din accident (un păcat fără voie), Dumnezeu a stabilit trei cetăţi de scăpare la răsărit de Iordan (v. 41-43).

Israele, astăzi intri în legământ cu un Dumnezeu personal, nevăzut, sfânt şi unic!


Apendice:

Care este rolul acestui prolog istoric, a „aducerii aminte” în economia cărţii?

1. Pentru a împlini Legea este foarte important cunoaşterea dătătorului Legii. Altfel Legea ar deveni literă moartă, o povară şi o certă condamnare. Avem cel puţin două exemple din istoria biblică:

a. Atunci când Adam şi Eva au despărţit porunca (de a nu mânca din pomul interzis) de Persoana vie a lui Dumnezeu, atunci au crezut minciuna şarpelui şi au considerat că Dumnezeu nu răsplăteşte pe cei ce-L caută (Evrei 11:6). Ei nu au crezut că porunca a fost dată ca un hotar dintre viaţă şi moarte ci că ea a fost dată ca o modalitate de asuprire, expresie a injustiţiei lui Dumnezeu.

Depersonalizarea poruncii lui Dumnezeu duce inevitabil la încălcarea ei!

b. În cartea Exod încheierea Legământului lui Dumnezeu cu poporul Israel (Exod 24:1-8) se face pe baza unei Legi (Exod 20:1-23:33), dar acestea sunt încadrate de revelarea Persoanei lui Dumnezeu (Exod 19:1-25; 24:9-18). Aceeaşi secvenţă a revelaţiei se desfăşoară şi cu a doua generaţie de israeliţi în cartea Deuteronom.

Exod:

Persoana lui Dumnezeu –  Legea   – Legământ – Persoana lui Dumnezeu

19:1-25                             20:1-23:33       24:1-8                   24:9-18

Deuteronom:

Persoana lui Dumnezeu  –  Legea  – Legământ  – Persoana lui Dumnezeu

1- 4:43                               4:44 -26:15   26:16-19; 29        32

2. Narativul şi prescriptivul se inter-definesc, reflectând raportul simetric între istoria lui Israel şi dreptul lui Yahwhe asupra poporului care l-a răscumpărat:

Partea narativă (…) dă un fond istoric (arheologic) aplicării Legii ca praxis istorică; el îndreaptă către teleologie, Legea fiind înglobată în procesul dinamic al relaţiei dintre Dumnezeu şi omenire (…). Narativul trimite cititorul la prescripţie şi prescripţia trimite cititorul la narativ. În această mişcare de du-te-vino, povestirea exemplifică regula şi regula ridică povestirea la nivelul unei paradigme. 1

Istoria şi Legea stabilesc dreptul divin asupra lui Israel. 2

Legea trimite la istoria legăturii dintre Dumnezeu şi Popor şi istoria pune temelia poruncii lui Dumnezeu către Poporul Său. 3

Înainte de a face ceva (a împlini poruncile şi a intra în ţara promisă), trebuie să ştii cine eşti (cel ce ai fost eliberat dintr-o robie) şi cine este Dumnezeu (Cel ce te-a eliberat şi Căruia Îi aparţii acum)!


1 Andre La Coque & Paul Ricoeur, Cum să înţelegem Biblia, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 94;

2 ibidem, p. 101;

3 ibidem, p. 112.

Noul Templu al lui Dumnezeu – Ioan 2:13-22 (2. Bibliografia biblică obligatorie)

Când Isus Hristos defineşte Templul ca fiind “casa Tatălui Meu”, El declanşează cu bună intenţie reţele inferenţiale în mintea celor de faţă, făcând conexiuni între mai multe texte şi promisiuni vechi-testamentare. Tocmai pentru a înţelege mai bine dinamica textului din Evanghelia după Ioan, ar trebui să facem un efort empatic, culegând datele reprezentative pe care le aveau iudeii în “arhiva” lor biblică.

Prima referinţă biblică (de ordin cronologic) cu privire la Casa lui Dumnezeu o găsim în cartea Genesa. Fugind de fratele său mai mare, căruia tocmai îi furase dreptul de întâi născut, Iacov adoarme în cetatea Luz (Gen. 28:19b), plecându-şi capul pe o piatră. Aici visează o scară ce uneşte cerul şi pământul, îngeri care urcau şi coborau pe ea. Tot aici îi vorbeşte Dumnezeu, asigurându-l pe Iacov de ocrotirea Sa şi de dorinţa de a împlini făgăduinţele făcute lui Avraam. Trezindu-se din somn, Iacov recunoaşte:

“- Cu adevărat, Dumnezeu este în locul acesta şi eu n-am ştiut!”

I-a fost frică, şi a zis:

” – Cât de înfricoşător este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

Şi Iacov s-a sculat dis de dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o stâlp de aducere aminte, şi a turnat undelemn pe vârful ei. A dat locului acestuia numele Betel (Casa lui Dumnezeu).

“(…) piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu (…)” (Gen. 28:16b-19a, 22a).

Casa lui Dumnezeu este deci un loc în care Dumnezeu Îşi afirmă în mod expres prezenţa, un loc în care El Se descoperă şi vorbeşte oamenilor (vezi şi Gen. 35:7, 9, 11-15).

Istoria biblică continuă apoi cu naşterea copiilor lui Iacov, schimbarea numelui său în Israel (cel ce luptă cu Dumnezeu, nume ce reflectă cu fidelitate o trăsătură de caracter al lui Iacov şi a urmaşilor săi), refugierea familiei lui în Egipt datorită foametei de şapte ani, înmulţirea fiilor lui Israel, robia şi izbăvirea lor din Egipt prin mâna tare a lui Dumnezeu.

După trecerea Mării Roşii şi nimicirea armatei egiptene care-i urmăreau, copiii lui Israel, împreună cu Moise (care începuse să îi înveţe câte ceva despre Dumnezeul care tocmai îi salvase din robia Egiptului), cântă o cântare de laudă lui Dumnezeu. În desfăşurarea acestei bucurii generale găsim referinţe şi despre finalitatea izbăvirii lor:

Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta;

Apoi prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale (…).

Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale,

În locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne,

La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!

Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci (Ex. 15:13, 17-18).

Locul prezenţei lui Dumnezeu este numit “locaş al sfinţeniei”, el este un Templu făcut de însăşi mâna lui Dumnezeu. Acolo El va împărăţi în veci de veci. Acest locaş va fi în ţara promisă, în moştenirea lui Israel, unde poporul se va putea bucura de aşezarea Numelui lui Dumnezeu, după ce Domnul va da odihnă poporului Său şi îl va izbăvi de toţi vrăjmaşii. Acolo Israel va putea să se bucure de Dumnezeu şi să i se închine cu darurile sale (Deut. 12:5-28).

Dar până la ajungerea lui Israel în ţara promisă ca să locuiască împreună cu Domnul care-i izbăvise, Însuşi Dumnezeu doreşte să locuiască în mijlocul poporului Său. Tocmai de aceea, după ce face legământ cu Israel pe muntele Sinai, proclamându-l ca popor al Său, Dumnezeu îi dă lui Moise o poruncă nouă cu privire la poporul Israel:

Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.

Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta (Ex. 25:8-9).

Planurile Cortului Întâlnirii sunt detaliate în continuarea cărţii Exod (Ex. 25-40), aceste detalii având rolul de a-L revela pe Dumnezeu şi modalitatea de intrare în prezenţa Sa. În Exod 40 avem coborârea slavei Domnului peste Cort, aceasta fiind dovada clară a locuirii lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său (Ex. 40:34-38).

Cartea Levitic este un veritabil “manual de utilizare” a Cortului Întâlnirii.

Primele 10 capitole din Numeri descriu atmosfera de sărbătoare a poporului Israel adunat şi organizat în jurul Cortului şi a Dumnezeului lor Care locuia în el. Dedicarea poporului atinge acum cote maxime.

Începând însă cu capitolul 11, cartea Numeri ne descoperă consecinţele necinstirii lui Dumnezeu de către Israel prin călcarea în picioare a poruncilor Lui, a Cortului Întâlnirii, a sărbătorilor Lui sfinte (vezi şi Ez. 20:15-16) şi a reprezentanţilor Lui. Toată această necinstire a lui Dumnezeu s-a convertit în cele din urmă în pedeapsa cruntă a nimicirii unei generaţii întregi (Num.14:28-30).

Deuteronom poate fi privită ca o lecţie a episodului din Numeri, arătând condiţiile restaurării şi avertizând noua generaţie de israeliţi să nu repete istoria tragică a înaintaşilor lor. Cartea este de fapt o veritabilă invitaţie de nuntă, de a-L iubi pe Dumnezeu, păzind poruncile Lui. Doar astfel prezenţa Domnului în mijlocul poporului Său va fi spre binecuvântare şi viaţă şi nu spre blestem şi nimicire.

În Iosua Îl vedem pe Domnul împărăţind peste poporul Său, El fiind pricina de bucurie şi de biruinţă a lui Israel în războaiele de cucerire a Canaan-ului.

Judecători este reversul cărţii Iosua. Pentru că au părăsit pe Domnul, Împăratul lui Israel, care domnea de la înălţimea capacului ispăşirii, pentru că L-au uitat şi au făcut ce nu plăcea Domnului, israeliţii au fost biruiţi de popoarele canaanite. În timp ce prezenţa Domnului în Cortul Întâlnirii era de cele mai multe ori neglijată,

pe vremea aceea nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea (Jud. 21:25).

Ajunşi însă în timpul lui David, cel pe care Dumnezeu l-a ales ca împărat al lui Israel – după experienţa domniei lui Saul – (1 Sam. 15:16), vedem cum Domnul dă biruinţă asupra vrăjmaşilor lui Israel, oferind poporului Său mult promisa odihnă în ţara moştenirii. Conştient însă de partea rămasă încă neîmplinită din cântarea izbăvirii – Ex. 15:13, 17-18 – şi din porunca din Deut. 12:4-12, recunoscându-L, totodată, pe Dumnezeu ca adevăratul Păstor şi Împărat al lui Israel (Ps. 23; 24; etc.) care locuia în Israel într-un cort (2 Sam. 7:1-2), David doreşte să zidească o casă lui Dumnezeu. Logica lui este cât se poate de simplă: pentru că drumul pribegiei poporului prin pustie s-a sfârşit, Israel aşezându-se acum în odihna ţării promise, locuinţa Domnului în mijlocul poporului Său nu mai trebuia să fie una temporară, într-un cort (2 Sam. 7:6; 1 Cron. 17:5), ci într-o casă unde El să domnească veşnic.

Răspunsul lui Dumnezeu ne dovedeşte (oare pentru a câta oară?) că El are de fapt “patentul” inovaţiilor şi a iniţiativelor. Nu noi Îl surprindem nepregătit, ci El ne întâmpină cu oferta bunătăţii Sale care se înnoieşte în fiecare dimineaţă (Plângeri 3:22-23). Domnul îi vesteşte lui David că El, Dumnezeul Cel Prea Înalt îi va zidi o casă (2 Sam. 7:16c; 1 Cron. 17:10c), ridicându-i astfel un urmaş căruia îi va oferi un scaun de domnie veşnic:

Când ţi se vor împlini zilele şi când te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, şi anume pe unul din fii tăi, şi-i voi întări domnia. El îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am depărtat-o de la cel de dinaintea ta. Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie (2 Cron. 17:11-14; 2 Sam. 7:12-16).

Fiind un războinic ce a vărsat mult sânge, David nu are dreptul de a construi Casa Domnului (1 Împ. 5:3; 1 Cron. 22:8; 28:3), această responsabilitate revenind unuia dintre urmaşii săi, un fiu al odihnei. Cursul istoriei imediate ne-ar duce la concluzia că Solomon este acel fiu al lui David care este şi fiu al păcii (1 Cron. 22:9-10), cel care construieşte Casa Domnului la Ierusalim, pe muntele Sionului (1 Împ. 5:5; 6:1; 2 Cron. 3:1). Promisiunile cu privire la locuinţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său par a se împlini în timpul domniei lui Solomon.

Daca luăm însă în considerare o procesualitate a evenimentelor în relaţie directă cu locuirea lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său din timpul pribegiei lui Israel dinspre Egipt spre Canaan, când Domnul era prezent în Cortul Întâlnirii, observăm că această procesualitate se regăseşte şi în perioada locuirii Domnului în Templul de la Ierusalim.

Israel şi Domnul în Cortul Întâlnirii Israel şi Domnul în Templul de la Ierusalim
1. slava Domnului coboară în Cort (Ex. 40:34-38); 1. slava Domnului coboară în Templu (1 Împ. 8:10-11; 2 Cron. 5:13-14);

.

2. “manualul de utilizare” a Cortului (Levitic); 2. “manualul de utilizare” a Templului (1 Împ. 8:29-60; 1 Cron. 23:2-26, 28; 28:11-29:9; 2 Cron. 5:2-13; 6:12-7:7; etc.);

.

3. momente de sărbătoare şi de dedicare a poporului (Num. 1-10); 3. momente de sărbătoare şi de dedicare a poporului (1 Împ. 8:65-66; 2 Cron. 7:3-10);

.

4. necinstirea Domnului prin călcarea în picioare a poruncilor Sale, a Cortului, a Sabatelor şi a reprezentanţilor Lui (Num. 11-16); 4. necinstirea Domnului prin călcarea în picioare a poruncilor Sale, a Templului, a Sabatelor şi a proorocilor Lui (din timpul ultimilor ani de domnie ai lui Solomon şi până la Osea în Israel şi Zedechia în Iuda: 2 Cron. 36:11-16; Ier. 7:10-15; etc.);

.

5. condiţia prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său ca binecuvântare şi nu ca blestem: iubirea Domnului dovedită prin păzirea poruncilor Sale; condiţia restaurării: căutarea Feţei Lui (Deuteronom); 5. condiţia prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său ca binecuvântare şi nu ca blestem: iubirea Domnului dovedită prin păzirea poruncilor Sale;    condiţia restaurării poporului: căutarea Feţei Lui (1 Împ. 6:11-13; 8:30-51, 56-61; 9:3-9; 2 Cron. 6:20-40; 7:12-22);

.

6. Domnul împărăţeşte peste Israel şi îi dă biruinţe în lupta cu vrăjmaşii (Iosua); 6. chiar în robia din Babilon a poporului Său, Domnul împărăţeşte şi Îşi arată slava nu prin vasele de aur de la Templu, care sunt pângărite de împăraţii babilonieni, ci prin vase de lut, care au hotărât să se sfinţească pentru Domnul. El împărăţeşte prin copiii Lui (Daniel şi cei trei tineri din Babilon: Daniel 1-6). Domnul dă biruinţă celor ce s-au întors din toată inima spre Faţa Lui şi care caută să împlinească poruncile Sale (Ezra, Neemia);

.

7. când Domnul este părăsit şi uitat de poporul Său, când acesta se duce după idoli (Jud. 3:7; etc.), atunci şi Domnul Îşi părăseşte poporul, lăsându-l să fie biruit şi supus robiei neamurilor (Judecători). 7. când Domnul este părăsit şi uitat de poporul Său şi când acesta se duce după idoli, atunci şi Domnul îl părăseşte (plecarea slavei Domnului din Templu: Ez. 10:4,18-19; 11:22-23), lăsându-l rob neamurilor (ducerea lui Israel în robia asiriană: 2 Împ. 17:6 şi a lui Iuda în robia babiloniană: 2 Cron. 36:17-21).

Noul Templu al lui Dumnezeu – Ioan 2:13-22 (1. Profilul consumatorilor religioşi atei)

Mergând la Ierusalim să Se închine, Isus

În Templu [1] a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezând jos (Ioan 2:14).

Câtă diferenţă între intenţia lui Dumnezeu şi modalitatea de înţelegere şi de acţiune a oamenilor! Câtă diferenţă între semnificaţia sărbătorii şi prăznuirea efectivă a ei! Întreaga teologie a Paştelor, a curăţirii şi a jertfelor devenise doar un bun pretext al unor afaceri profitabile. Aşa s-a întâmplat întotdeauna în istorie! Chiar închinarea şi relaţia cu adevăratul Dumnezeu au fost transformate într-un sistem religios, contractual, premisă a unor afaceri imense. „Valutişti” care transformau banii celor ce veneau din toate colţurile lumii în şekelii de la Templu, inspectorii veterinari „incoruptibili” care respingeau cu stil impardonabil animalele „cu defecte” (chiar şi când ele împlineau cerinţele Legii) aduse de unii pelerini pentru a-i forţa pe aceştia să cumpere animale „bune de jertfă” ale comercianţilor de la Templu, etc, toate acestea erau  făcute în Numele Domnului, spre propăşirea spirituală a poporului şi pentru păstrarea sfintei tradiţii. Oare nu ne sună destul de familiar toate acestea?

Orice sistem religios îşi are profitorii săi! Doar într-un sistem religios poţi vorbi despre Dumnezeul ascuns!

Iată dar Paştele live, on-line, o sărbătoare anonimă, poleită cu numele Dumnezeului Celui Viu.

Îmbulzeala, negocierile şi înşelările în Numele Domnului au luat sfârşit în cele din urmă, pentru că

A făcut un bici de ştreanguri, şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.

Şi a zis celor ce vindeau porumbei:

” – Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.” (Ioan 2:15-16)

Cât curaj să faci aceste gesturi tocmai în faţa poporului şi a autorităţilor sale religioase, mai ales în Templul de la Ierusalim şi în preajma marii sărbători de Paşte! Să pui sub semnul întrebării un sistem atât de bine pus la punct în toate detaliile sale, sistem religios ce mângâia orgoliul şi nevoia de semnificaţie a poporului, sistem religios care era, totodată, un mijloc de căpătuire pentru unii şi sursa puterii şi a autorităţii pentru alţii!

Dar oare cine este cel ce-şi permite să deranjeze behăitul oilor şi mugetul boilor pregătiţi pentru jertfă, sunetul arginţilor şi bucuria profitorilor? Un tânăr de vreo treizeci de ani, un tâmplar din Nazaret! Nu avea nici măcar vârsta şi perii albi, onorabili, ai învăţătorilor, nu făcea parte din nici o şcoală teologică, nu avea nici un mentor şi nici un magistru printre învăţaţii lui Israel şi, în plus, venea dintr-o cetate famată! Care este identitatea acestui tânăr care îşi permite să tulbure liniştea tradiţiei seculare de la Templu?

Ca un răspuns la toate aceste întrebări, gesturile incomode ale lui Isus au fost urmate de cuvinte incendiare:

Şi a zis celor ce vindeau porumbei:

” – Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.” (Ioan 2:16)

Autorul Evangheliei face o precizare deloc întâmplătoare:

“Şi a zis celor ce vindeau porumbei” (Ioan 2:16a).

Dacă cu cei care vindeau boi, oi şi cu cei care schimbau bani nici nu mai stă de vorbă, ci îi scoate afară din Templu, Isus le reproşează însă celor ce vindeau porumbei că au făcut din casa lui Dumnezeu o casă de negustorie.

Negustorii de porumbei aveau însă justificări biblice: la indicaţiile privind jertfele pentru ispăşirea păcatelor din cartea Levitic, Domnul a dat porunci clare cu privire la cei ce nu-şi permiteau să aducă ca jertfe oi sau capre. Aceşti oameni mai săraci puteau aduce turturele sau pui de porumbei ca jertfă de ispăşire şi ca ardere de tot. (Lev. 5:7-10; 12:6,8; 14:21.22, 30-32).

Problema era însă că un mijloc de sfinţire a devenit un scop în sine. Textul Evangheliei ne spune că atunci când Isus a intrat în Templu, nu L-a găsit pe Domnul Dumnezeu domnind şi şezând pe scaunul Său de domnie, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci a găsit domnind vânzătorii de oi, boi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos nestingheriţi (Ioan 2:14)!

Istoria ne învaţă un trist paradox: dorinţa maselor de oameni de a-L face mai accesibil pe Dumnezeu este convertită de furnizorii serviciilor religioase (clerul) într-un întreg aparat auxiliar, al mijloacelor care devin, cu timpul, scopuri în sine (dar care justifică activitatea şi autoritatea clerului). În acest mod s-a ajuns la reinstaurarea unei preoţii leviticale caricaturale, a mijlocitorilor post-mortem, etc., în Biserica Ortodoxă şi în cea Catolică. Aceeaşi procesualitate a dus la condiţionarea mântuirii de studierea Bibliei sau de vorbirea în limbi, etc., în unele biserici protestante. Când transformi un mijloc de cunoaştere şi de relaţionare cu Dumnezeu într-un scop în sine, ajungi să nu-L mai recunoşti pe Dumnezeul Cel Adevărat şi să cazi astfel în pericolul de a fi alungat de la Faţa Lui pe vecie!

Când problema relaţiei cu Dumnezeu devine o problemă de marketing şi de profit economic, cu siguranţă că acea activitate religioasă şi acea casă a Domnului devin o simplă plapumă pentru acoperirea păcatelor nemărturisite şi neiertate.


[1] În Curtea Neamurilor, o curte largă care împrejmuia clădirea Templului. Acolo se putea cumpăra şi vinde animale ca o convenţie pentru pelerinii din afara Ierusalimului.

%d bloggers like this: