Alonewithothers's Blog

Prolegomene pentru un exercitiu incomod

In Matei 15:14 Isus, tamplarul din satucul prafuit din nordul Israelului antic, tocmai se certase cu fariseii si carturarii veniti in vizita tocmai din Ierusalim. In contextul in care ucenicii lui erau ingrijorati ca invatatorul lor tocmai a ofensat acesti respectabili sus-pusi intelectuali, Isus le replica: Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.

Poate ca dincolo de stilul abrupt, nepoliticos and obtuz cu care l-am eticheta azi pe Isus, discutia este in jurul ideii care va fi apoi preluata (rasturnata, inversata imagologic-narcisist) de Iluminism: ce e de facut cand intelectualii, care ar trebui sa aduca lumina revelatiei/ratiunii, sunt cei care se zbat satisfacuti in intunericul propriei orbiri si ignorante? Dincolo de optiunea facila a interpretarii acestui pasaj in favoarea unui anti-intelectualism cu vadite interese mercantilist-politice, exista o problema fundamentala pe care nu o putem nega: ce se intampla cu noi, ceilalti, publicul sau plebea, cand farurile de lumina intelectuala si spirituala inceteaza sa isi implineasca misiunea/functia? Din textul biblic putem intelege ca Isus se refera la atat inabilitatea acelor intelectuali de a vedea lumina, dar si la elementul de conformism, de mentalitatea de turma care domnea bine merci prin mediile “comunitatii intelectuale” din acele timpuri. Apropos, Evangheliile ne prezinta si exemple pozitive ale unor oameni sus-pusi, cu vadite calitati intelectuale exceptionale si cu impecabila prestanta publica, care sunt primiti si chiar apreciati de Isus (referinta biblica merge in dreptul unui Nicodim, Iosif din Arimateea si alti farisei care credeau “pe ascuns”), dar de fiecare data aceste profile umane sunt umbrite de teama de a fi izolati si pedepsiti de propria comunitate. Sa nu mai spuna vreun tanar ca Evangheliile nu sunt cool si nu e nimic demn de o rebeliune impotriva “sistemului” pe acolo!

Asadar, cum sa evaluam prestanta, valoarea si rolul public al intelectualilor in timpurile noastre?

Voi incerca sa aduc ceva “lumina” in acesta chestiune, ca unul care, in ciuda diminuarii profilului public in ultimii ani, am ramas conectat la fluxul de idei si spectacolul public de prin America din Nord si, prin varii canale, la cel din Romania. Aceasta distantare mi-a oferit posibilitatea de a vedea tendinte si schimbari, cateodata bruste, ale unor optiuni si justificari pe care nu am crezut ca le voi auzi de la oameni cu o buna prestanta intelectuala si morala. Oare ce se intampla cu intelectualii (unii, dar nu putini) si lumina pe care o tin de ajung orbi, ca in pericopa biblica? Este acea lumina iluzorie, toxica, un intuneric hibrid, camuflat ca lumina? Este ceva ce tine de modul in care ei primesc si proceseaza acea lumina? Sau poate ca noi, cei care ar trebui sa le primim sfaturile intelepte, nu avem lumina pentru a le vedea lumina?!? (poate ca de aceea psalmistul spune ca de fapt prin lumina Ta vedem lumina (Psalmul 36:9). Aceasta este, cred eu, preconditia intelectualului, ca de altfel al oricarui altcuiva: umilinta, o onestitate peratologica – constientizare a limitelor, disponibilitatea de primi  pentru ca apoi sa dea si altora! Daca nu consideram Biblia ca fiind o sursa seriosa, sa luam atunci citire la nenea Socrate, care vorbea despre acelasi principiu al constientizarii propriei ignorante ca pre-conditie a drumului catre cunoastere. Un “stiu ca nu stiu nimic” nu ar pica bine la papionele, barbijoanele si scriitura sau oratoria finuta de azi – de aceea Caragiale e intotdeauna actual!)

Acest demers va necesita mai intai anumite operatiuni arheologice si de diagnosticare, facand referinta la istoricul pacientului. Suplimentar, vom continua cu ceva eforturi de considerare a optiunilor terapeutice pentru a nu ajunge sau pentru a ne “deconverti” de la statutul de orb care calauzeste pe alti orbi in timp ce se vede ca detinator al luminii! Cu alte cuvinte, demersul pe care il initiez aici se vrea o clarificare a statutului si mandatului unui intelectual in scena publica urmand o procesualitate foarte simpla:

1. Temelii filosofice – definirea intelectualului public, impreuna cu delinearea fundatiei filosofice a diferitelor optiuni pe care le avem in arena publica. Cu alte cuvinte: ce este un intelectual public, cine sunt intelectualii ale caror voce o auzim in spatiul public? Ce motivatii explicite, ce standarde si justificari acesti intelectuali publici ne ofera? Sa facem un exercitiu incomod si riscant in a aduce ceva lumina pe cei care invata cum sa punem lumina/reflectoarele pe altii!
2. Fabrica clonelor ideologice – o invitatie la o onestitate, cu o ocheada insistenta a mecanismelor de influentare a curentelor/scolilor de gandire care influenteaza opinia publica. Cu alte cuvinte: cum se fabrica consensul (ca sa folosim o expresie a lui Noam Chomsky), care sunt mecanismele folosite de varii forte in a uniformiza si schimba climatul cultural? Cum jucariile mentale (a.k.a. pretiozitati ideologice) ale unor profesori din universitati se preling vascos prin canalele media, scoli, forumuri si discutii in familie si cercuri de prieteni pentru a ne parazita gandirea, captura opinia publica, cenzura abilitatea de a gandi divergent si chiar contradictoriu.
3. Lectii din trecut – o radiografie a principalelor esecuri morale ale unor intelectuali care au devenit vectori ai uniformizarii ideologice, instrumente eficiente ale fortelor politice. Cu alte cuvinte: sa privim atent si fara ura in trecut pentru a intelege avalansa de servilism si prostitutie intelectuala din prezent, in contrast cu exemple relevante ale unor intelectuali care si-au pastrat prestanta, caracterul si independenta.
4. Ce e de facut? este o posibila schema terapeutica pe care o deschid spre analiza, in speranta ca vom putea ajunge la un minimum de principii si valori pe care cei care se considera intelectuali are trebui sa le urmeze si respecte atunci cand se angajeaza in operatiuni de inginerie socio-culturala. Cu alte cuvine: oare care sunt conditiile igienice minimale cu privire la ce trebuie sa gandim mai intai, inainte de a ne deschide portavocea spre altii?

Inainte de a plonja in acest demers vreau sa fac precizarea ca acest exercitiu este unul strict chirurgical, ca o demonstratie de stabilire a unei metodologii de analiza si evaluare, fara a intra in aplicatii directe ale acestei metodologii la fenomene particulare. Voi evita intentionat referirile la evenimente actuale tocmai pentru a nu intra in jocul partizan al pasiunilor cotidiene. Intentia mea este cat se poate de explicit academica si invitationala. Pentru asta, vom trece insa prin manualul de DO’S and DON’TS, de manuta cu J. Benda, M. Foucault, A. Gramci, K. Marx, J. Dewey, R. Rorty, Z. Bauman, J. Kristeva, S. Žižek, A. Davis, J. Butler, R. Aron, A. Bloom, M. Heidegger, J. P. Satre, B. Weiss, T. Sowell, J. St. Mill, H. Marcuse si altii (de vazut proportia covarsitoare a intelectualilor de o anumita preferinta filosofica si ideologica – act intentional, de destructurare jucausa, de folosire a argumentarii inversate, dialectice vezi ἐνθύμημα – enthymeme – pe care ne-a recomandat-o Aristotel mai mult de 2000 de ani in urma).

Poate ca efortul meu va deschide punti nu doar de comunicare, dar si de analiza divergenta, mai libera si indepedenta, atat de necesare pentru ceea ce numim conditia unui intelectual. Pana la urma, a fost gradina din Eden un “safe place” pentru Adam si Eva?

to be continued