Când joci moralitatea la zaruri
Observ foarte multe aprecieri pentru Kervokian, “enervantul patologic”, traduse sub forma: “omul are o cauză, o convingere şi luptă pentru ea”. Ciudată opţiune pentru un public cultivat, care nu apreciază pe cei ce au convingeri puternice în ocrotirea şi slujirea vieţii, dar se proşterne cu încântare în faţa unui om care are convingerea pusă în slujba morţii. Să fie aceasta dovada unui nihilism şi a unei opţiuni filosofice bine închegate?
Simulacrul pare a-şi găsi din plin locaşul în unele retorici şi practici contemporane. Cruţarea de la suferinţe mizerabile şi compasiunea sunt parfumurile propagandistice care acoperă filosofia “calităţii vieţii”, background-ul conceptual al susţinătorilor eutanasiei. Fericirea generală a societăţii noastre, excitată şi hiperdezvoltată, nu trebuie pângărită cu letargii şi suferinţe amare! Barbarismul pedepsei cu moartea din anumite societăţi subdezvoltate ale epocii noastre este fin prelucrat filosofic şi estetic cu moartea la comandă din ţările dezvoltate. Oare nu cumva unele crime (acţiuni prin care se intervine conştient în cursul unei vieţi umane, curmând-o) se pot justifica doar pentru că se apelează profesionist la un marketing mai performant decât cel al “barbarilor”?!? Evident, multe crime se fac în numele unui ideal, numai că în cazul nostru idealul e mai bun pentru că e vorba de calitatea vieţii. Însă despre ce calitate şi ce viaţă mai poţi vorbi când pacientul e mort? Vorba lui G. Carlin, comediantul care ştie cel mai bine să spună lucrurile pe nume şi totuşi să le înţeleagă exact pe dos:
And dead people give less than a shit about the sanctity of life. Only living people care about it so the whole thing grows out of a completely biased point of view. It’s a self serving, man-made bullshit story. (George Carlin – Sanctity of life)
Înlocuiţi sintagma sanctity of life cu quality of life şi veţi obţine un efect retoric nedorit de unii, dar ironic şi amuzant pentru alţii.
Totodată, observ că reciclarea şi neintervenţionismul ecologist postmodern au un foarte ciudat revers, cel al intervenţionismului în cursul natural al vieţii umane. Deci natura trebuie protejată să îşi urmeze cursul său “natural”, pe când oamenii pot fi controlaţi şi pot fi învăţaţi să controleze propria viaţă, modificând-o în virtutea bunului plac al autonomiei lor impuse.
Dezvoltarea medicinei şi a tehnicilor medicale scot la iveală slăbiciuni ale naturii umane, vechi de milenii. Pe lângă moda tunării vieţii şi a corpului uman (operaţii estetice, bodybuilding şi body-lovers trends, tatuaje, piercinguri, etc.), trebuia să ne tunăm viaţa şi cu o moarte “demnă”.
Ciudat paradox al societăţii noastre: hiperpermisivii şi fericiţii utilitarişti de astăzi propun avortul şi eutanasia ca mărci înregistrate ale noilor valori “umaniste”. Aş greşi dacă observ că plinătatea tuturor etichetelor pretenţioase ale noului umanism se bâlbâie în semantica “controlului” naşterii şi a “libertăţii” morţii? Oare întreaga emancipare şi progres al fiinţei umane să se reducă la comandamente etice care vizează doar moartea sau procesele entropice, care contrazic cât se poate de clar pretinsa eliberare şi vitalitate pe care o promit evangheliştii noului umanism? Cei care îşi iau dreptul de a lua viaţa celor nenăscuţi sau diformi nu pot decât să îţi ofere dreptul de a primi din mâinile lor moartea!
Iată ce spune un comentator pe forumul de discuţii adiacent prezentării acestui film pe HBO:
I don’t believe there’s a loving, compassionate God. My friends died horribly from AIDS, and my Dad took 7 years to wither away from Alzheimer’s. I think a person should take their own life whenever they want – illness or not. After passing a medical & psychological test, a doctor should be able to prescribe pills. Some people simply are “done” with living. As it is now, ending one’s life is done with violent, ugly methods. They traumatize the family & there’s no peace. How much better to go GENTLY into the void.
Când nu-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru viaţă, te vei ruga şi vei mulţumi oamenilor ca să îţi aducă moartea!
Aşadar, bine aţi venit în Death Zone!
din pacate conceptul de moarte a devenit un trend in ultimul deceniu ceea ce este dezamagitor si destul de terifiant.ni s-a dat cel mai ravnit si mai pretios dar pe care DUMNEZEU il poate oferi,iar noi continuam sa-l denigram si sa-l privim ca pe o pedeapsa,insa iata o observatie ce caracterizeaza intr-un fel sau altul natura umana:toate animalele cu exceptia omului au inteles ca scopul vietii este de fapt acela de a te bucura de viata.
De ce să opunem neaparat, maniheistic, tendințe în societatea modernă?
Într-un fel eutanasia, ca și alte subiecte și idei adunătoare de controverse a apărut natural aș zice ca urmare a preocupării omului pentru permanenta autoperfecționare. Body-buildingul poate fi un sport sau o obsesie. Depinde de locul ocupat în ierarhia sistemului individual de valori.
Ne oripileaza ideea așazisei normalizări a sinuciderii prin promovarea eutanasiei ceea ce e normal. Moartea nu va fi niciodata atractivă. Nu putem echivala execuția cu eutanasia însă. Diferența dintre ele e dată de scopul fiecăreia și de legitimitatea participanților. Execuția este un gest justițiar pe când eutanasia unul caritabil. Cel puțin în intenție. În primul caz actul este în extremis acceptat de subiect, în al doilea este inițiat de către acesta.
Eutanasia este una din armele omului modern împotriva a ceea ce este perceputa ca injustiția condamnării la moarte din Eden, un act de independență față de un sistem de valori bazat pe raportul tot mai inadecvat dintre om și divinitatea așa cum a fost percepută ea în ultimele două milenii.
Deceniile următoare vor aduce surprize mari cred, exact aici: la raportul religie-societate.
Eutanasia ar putea fi doar un palid semnal a ceea ce va să vie: execuția prin sufocare a sacrului într-o lume muribundă
… ma refeream la contrastul inconsistentei dintre oripilarea occidentalului fata de crimele din tarile mulsumane (linsajul cu pietre, decapitarea, etc. – justitiare sau nu), de exemplu, si deschiderea sa trendy fata de tehnologiile mortii la comanda, de sub proprii sai ochi…. Sau poate ca e o armonie intre cele doua reactii si nu o vad eu?!?
Cred că sunt două diferențe majore: cine decide (auto) execuția și metoda de aplicare a ei.
Publicul se revoltă împotriva injustiției (instinctul de conservare e puternic prezent aici) și are o reacție de repulsie fața de barbaria execuției (simțul estetic e puternic violentat) în primul caz.
Eutanasia nu este atât de larg acceptată în vest cum se înțelege din textul tău.
Provoacă reacții extreme (de înțeles pentru că atacă rațiunea existenței) ceea ce-i dă un spark mai aparte.
… din perspectiva simplista, utilitarist-pragmaticista (folosim materialul clientului), rezultatul e acelasi. Diferentele, nuantele, sunt doar pentru seminarii universitare… Chiar tu ai spus ca simtul estetic e violentat – iata esenta problemei! Strecuram camila si masuram mararul.
Eutanasia nu e atat de larg acceptata in vest asa cum se intelege – depinde de spatiile sociale la care ne referim. In primul articol din serie am schitat putin profilul si motivatia unui anumit tip de public care accepta eutanasia. Iar trendul exista, chiar daca moda emanciparilor va gasi in viitor vreun alt subiect tabu…
Ce am realizat eu recent este că modernitatea este era victoriană în sens invers. Dacă atunci sexul şi nu moartea era tabu, acum este exact opus. Chiar cred că avem nevoie ca moartea să fie mai importantă în societate, la fel cum era înainte. Nu era filozoful descris de Socrate ca fiind omul pe jumătate mort? Societatea modernă pare să aibe nevoie de o filozofie a morţii altfel o să ajungem nişte tâmpiţi fricoşi.
Si da, si nu!
Nu orice fel de moarte e “fericita”! “Ferice de mortii care mor in Domnul, ei se vor odihni de ostenelile lor caci faptele lor ii urmeaza” – Apoc. 14:13.
Discutia e mai extinsa – recomand lectura cartii Architects of the Culture of Death.
pentru occident obiceiurile culturilor orientale intodeauna au fost subiecte tabu.suntem absolut ingroziti de ceea ce se intampla in acel univers,pornind de la traditii pana la justitie.din pacate uitam ca si noi”occidentalii” avem aceleasi metode de a supune legii crimele efectuate,intradevar sub altfel de invelis,in moduri mai subtile si cateodata conform propriilor legi facute de fiecare dintre noi insa in esenta acelasi mod de operare.daca aceste sentinte(ma refer la metodele in care crimele sunt comise in tarile musulmane dar si in cele occidentale)sunt justitiare sau nu,nu ma pot exprima deoarece in spatele fiecarei crime este ascuns un motiv,poate ca si eu as putea ucide sau tortura,dar de altfel si oricare dintre noi.in concluzie,cu totii putem judeca,insa mai putin sa iertam,nu suntem cu nimic mai presus decat vecinii nostrii orientali.