Spre deosebire de cosmogoniile şi teogoniile mesopotamieme, creaţia din Geneza este o veritabilă reducţie mitologică, cu un larg simţ al libertăţii. În ochii cercetărului biblic contemporan, cu filiaţii în ştiinţele naturale, Geneza 1:1-2:3 pare a fi cosmologia antică cea mai apropiată de o viziune ştiinţifică, cel puţin aşa cum ne-o asumăm în momentul actual. W. P. Brown consideră oportună evocarea conexiunilor precum şi a disjuncţiilor dintre creaţie şi ştiinţă:
- să fie apele de sus din Geneza 1 apa din comete, norii interstelari şi planete (Robert M. Hazen, Gen-e-sis: The Scientific Quest for Life’s Origin, Joseph Henry, Washington D.C., 2005, p. 122)?
- să fie aceste ape de sus forme de materie şi energie cunoscute în cosmologia modernă ca “energie şi materie neagră” (“dark energy”, “dark matter”) sau praful şi gazul interstelar responsabile pentru apariţia stelelor şi a planetelor?
- atmosfera este descrisă ca fiind protectoare pentru viaţa de pe pământ în faţa inundaţiei “apelor de sus” (Gen. 7:11), ştiinţa confirmând rolul său protector în faţa distrugerii razelor ultraviolete sau a corpurilor extratereste, precum comete şi meteoriţi.
- Chiasmul zilelor din Geneza 1 (expus în articolul precedent) corespunde simetriei a două caracteristici fundamentale a ştiinţei: structura şi varietatea, atât de necesare unei lumi care este “hospitable to life” (Lee Smolin, The life of the cosmos, Oxford University Press, 1997, p. 16). Aşa cum observa Brian R. Greene,
everything we’ve ever encountered is a tangible remnant of an earlier, more symmetric cosmic epoch (Brian R. Greeene, The Fabric of the Cosmos: Space, Time and the Texture of Reality, Vinatage Books, New York, 2004, p. 220).
Se poate vorbi de “simetrie translaţională”, invariabilă, care asigură faptul că legile fizicii se aplică oriunde în univers; mai există “simetrie rotaţională” – rotiţi universul pe orice axă şi el va arăta la fel. Uniformitatea microradiaţiilor este un alt semn al omogenităţii cosmosului, a distribuţiei uniforme a materiei şi energiei după Big Bang. (Pasionaţii de cosmologie şi de teorii matematice complexe pot citi Mirror Symetry, o uimitoare culegere de studii despre simetrie). Dar pe lângă atâtea simetrii, universul ne relevă şi cazuri de asimetrii care fac posibilă viaţa, a se vedea celebra şi fina asimetrie dintre materie şi antimaterie.
- pentru că “dezordinea la un anumit nivel poate duce către o ordine la un nivel mai înalt” (Ilya Prigogine), nu ar trebui să ne mirăm de rolul constructiv al haosului în creaţie. “Haosul determinist” (Alan Cook) şi teoria modernă a haosului reflectă dinamica părţii constructive a tendinţei creaţiei către ordine, vizibilă în auto-organizarea complexităţii sistemelor chimice şi biologice, a creaţiei, anihilării şi transformărilor.
Through entirely ignorant of cosmic background radiation, rotational invariance , and cosmic clumpiness, the autor of Genesis 1 observed that creation is indelibly imprinted with a skewed symmetry. There are, as we heve seen, cases of broken symmetries or “nonpredictable variations” littered throughout the ancient account. Most significant is Day 7, which presents the greatest “anomaly” in the creation schema, yet provides the key to the entire structure. Again, perfect symmetry makes for a lifeless universe. variation, by contrast, constitutes the story of cosmic evolution as it does the Genesis story of creation (p. 53).
The chaos depicted in Genesis 1:2 can be read as the disorder that sets the precondition for order. It is the kind of disorder that God can work with, not against (p. 55).
Brown trece apoi prin discuţia asupra binomului spaţiu-timp ca nişte concepte interdependente care fac posibilă dezvoltarea universului, oprindu-se asupra singularităţii Big Bang-ului (respins în primă instanţă de astronomul Fred Hoyle pentru că era prea “conformă” cu teologii iudeo-creştini), care nu explică originea universului ci evoluţia după o fracţiune de la timpul zero, aşa cum nici primul verset din Geneza nu explică începutul absolut al creaţiei (p. 56):
Both the ancient narrator and the modern cosmologist find a sliver of common ground: creation commences in extremis, in a condition of incredible (some would say “infinite”) density, uniformity, and density. Physicist describe this initial condition as an inconceivable situation of extreme intensity in which the temperature remained above a milion billion degrees Kelvin with wild fluctuations of energy so severe that all known particles assumed zero mass, a state of perfect symmetry… and chaos! (…) Although the universe may existed in a state of spacetime “singularity” or point of infinite compression, as some physicists describe it, that state was also thoroughly “jittery and turbulent” on the quantum level. (…)
But primordial pathology was not all bad in the course of creation. It reflected, according to the Grand Unification Theory (GUT), a condition in which all the known forces were unified: gravity, electromagnetic force, strong nuclear force, and weak nuclear force. It was a “perfect unity” until the Bang – an “explosion” occasioned by a false vacuum state or condition of gravitational repulsion. This state of negative pressure expanded space by a factor of at least 10³⁰, lasting for the briefest of moments. (…)
So marked the earliest stage of cosmic evolution, one that began in “perfect unity” and was shattered by a false vacuum, putting the “bang” in the Big Bang-. Genesis 1:2 analogously describes suspended a state of colossal potential, of cosmic readiness for creation. God’s breath suspended above the dark waters; pent-up quantum energy poised to burst forth. Both indicate a generative fluctuation of astronomical or (I can’t resist) biblical proportionas. As one theologian notes, “The Spirit that is moving over the waters of chaos expresses … God’s readiness to speak and to act from eternity”, or, as one could restate, from the initial state of “chaos” within which time and space had no bearing, the state in which God’s breath was held, ready to explode and unleash creation (p. 56-57).
Trecând de evoluţia cosmică prin permutarea de la Big Bang la Big Flash, marea difuză de fotoni care a inundat universul la naşterea sa şi ale căror rămăşiţe le putem vedea în radiaţia cosmică de fond (Să fie lumină! – ziua 1) care precede lumina stelelor (ziua a patra), autorul american ajunge la evoluţia biologică, la fecunditatea organismelor, proiectate să se potrivească unei nişe specifice. De altfel viaţa din Geneza 1 nu e caracterizată ca fiind perfectă, ci bună, element care este folosit pentru explicarea unei forme de competiţie, luptă pentru viaţă (Gen 1:26-28). Viaţa apare din interacţiunea fertilă a apei, aerului şi a pământului, aşa cum apare şi în Geneza, cu remarca că ziua a 6-a pare a fi perioada naturală de dezvotare a vegetaţiei, nicidecum ziua a 3-a.
Discutând apoi unicitatea omului şi problema asemănărilor cu cimpanzeul, până şi dr. Craig Venter consideră că, datorită limbajului, a cogniţiei şi culturii pe care o creează, omul este de o “singularitate masivă” (C. J. Venter, The Sequence of the Human Genome, Science, Vol. 291, February 2001, p. 1347). De altfel, după ce citesc articolul Chimpanzee and human Y chromosomes are remarkably divergent in structure and gene content (Nature 463, 536-539, 28 January 201o), cu siguranţă că săracii cimpanzei se simt ameţiţi de “evoluţia” situaţiei înrudirii lor cu oamenii şi mai că le-ar trece prin cap ideea unui proces de înselătorie şi a despăgubirilor morale de la anumiţi “oameni de ştiinţă”, “binevoitori” cu soarta lor, şi nu numai!
Trecând peste abundenţa datelor pe care le oferă autorul pentru a surprinde dialogul dintre Geneza 1 şi mai multe discipline ştiinţifice, redau doar schema prin care se face o recitire, în termenii unui evoluţionism teist, primului capitol din Geneza 1:
| Geneza 1:1-2-3 | Înţelegerea ştiinţifică |
|
|
|
|
| 1. Ziua 1 şi Ziua 4 | 1. Lumina primordială |
| 2. Crearea spaţiului şi a timpului | 2. Emergenţa binomului “spaţiu-timp” |
|
|
|
|
Alonewithothers's Blog 