Ce urmează după “baby boomers”? (Care e cea mai proastă generaţie?)

Poţi cunoaşte mai bine un om într-o oră de joacă decât într-un an de conversaţie.

(Richard Lindgard)

Aroganţa manipulării tehnologice poate acoperi un deficit de calităţi umane intrinseci. O pană de curent poate fi un prilej perfect nefericit pentru testarea cunoştinţelor unui copil/tânăr de astăzi. Ştim din ce în ce mai bine unde să căutăm informaţiile, depozitându-le în memoriile externe şi în lumea virtuală, uitând însă să ne însuşim aceste informaţii, să le transformăm în acte reale, într-o viaţă reală. Problema a fost dezbătută cu peste 2000 de ani în urmă, de către Platon. Noi nu facem altceva decât să mai adăugăm câteva note de subsol la ceea ce a spus el în mitul lui Theuth din Phaidros 168-171, 274b-275b. Poate că greşesc, dar mi se pare că în general, la noua generaţie, memoria trecutului pare a se fi topit în lascivitatea şi imanenţa prezentului. Aşadar, Platon cu ale lui, noi cu ale noastre!

Să începem dar schiţarea profilului generaţiei Y cu o lectură incomodă şi deloc măgulitoare. Mark Bauerlein nu prea vrea să mângâie orgoliul copiilor/tinerilor în cartea sa The Dumbest Generation. How the Digital Age Stupefies Young Americans and Jeopardizes Our Future (Tarcher/Penguin, 2008). Autorul are destule motive să ne tempereze aşteptările utopice şi condescendente de la generaţia tânără. Dar într-o eră a educaţiei centrate pe copil şi nevoile (mofturile?) lui, a idolatriei militante a stimei de sine, o astfel de carte pare a fi sortită unui  suicid sau linşaj publicistic.

Profesorul american, cu o largă experienţă de supervizare a dinamicii culturale a tinerilor din America, observă paradoxul ciudat şi periculos la adresa democraţiei că multiplicarea informaţiei şi accesul la ea nu garantează exerciţiul învăţării şi al gândirii. Tinerii de astăzi sunt agili mental dar ignoranţi cultural. Pentru că timpul de lectură zilnică a unui adolescent american a scăzut de la 18 minute pe zi la 7 minute, timpul dedicat jocurilor video şi Internetului creşte în continuu. Dinamica pare a fi clară şi spune de la sine destul de mult.

Iată dar câteva trăsături de personalitate care schiţează portretul noii generaţii:

• deficitul de cunoaştere

The ignorance is hard to believe … It isn’t enough to say that these young people are uninterested in world realities. They are actively cut off from them. … They are encased in more immediate realities that shut out conditions beyond – friends, work, clothes, cars, pop music, sitcoms, Facebook. (p. 12, 13)

• bibliofobie

Tinerii de astăzi nu citesc cărţi dar nici nu au de gând să le citească. Internetul, un depozit din ce în ce mai mare de cărţi digitalizate, este folosit nu atât pentru lectură ci mult mai mult pentru socializare, vizionare  şi piratare de clipuri, muzică (MySpace, Facebook, You Tube, etc.).

Dincolo de răceala unor statistici pe care le aduce ca argumente, ignoraţa viguroasă şi generalizată este evidenţiată de profesorul american prin evocarea unor dialoguri din  secţiunea Jaywalking a faimoasei emisiuni The Tonight Show a lui Jey Leno.

“Do you remember the last book you read?” Leno queries a young man.

“Do magazines count?” he wonders. Moments later, a long-haired guy replies, “Maybe a comic book”. (p. 11-12)

“It’s a new attitude, this brazen disregard of books and reading. Earlier generations resented homework assignments, of course, and only a small segment of each dove into the intellectual currents of the time, but no generation trumpeted aliteracy … as a valid behavior of their peers.” (p. 40)

• analfabetizare

Într-o eră atât de Crazy Busy, a ADD-ului epidemic (grabă, viteză, nebunia prioritizărilor, comunicare 24/7),  a hipomaniei generalizate, cine mai stă să ne numere greşelile de ortografie, să ne supere cu diagnosticarea incapacităţii de silabisire, datorate analfabetizării prin e-alfabetizare?

Dacă scrii pe MySpace, Facebook, blog, etc., o scriitură clară, coerentă şi bine documentată, vei sfârşi prin a-ţi reduce numărul cititorilor sau prin a fi ridiculizat de către “amicii” (“bodies”) virtuali. În schimb, la modă sunt subiectele “relaxante”. Modul în care se comunică permite folosirea cuvintelor stâlcite (“akasa”, “asha” “4ever” , etc.) şi a  surogatelor de comunicare laxative, care trimit scrierea la originile comunicării primitive, nesofisticate, prin imagini/avataruri/emoticonuri, etc.

Today’s young people don’t suffer from illiteracy;  they just suffer from e-literacy. We can’t spell and we don’t know synonyms because there’s less need to know. What smart person would devote hours to learning words that can be accessed at the clisk of button? Spell/check can spell. Shift+F7 produces synonyms. (mărturia unui internaut, Andrukonis, p. 66)

• hipervizualitate şi fascinaţia nihilistă a distrugerii

Excesul de vizualitate/idolatria ecranului pare a fi un simptom al comodităţii gândirii.

Once again, the thinking element prevails, and screens are praised for the way they shape the consciousness of users, not pass along to them ideas and values. The case for cognitive benefits begins with a fundamental feature of games: “far more than books or movies or music”, Johnson asserts, “games force you to make decisions”. True, books involve judgment, but they don’t allow readers to determine the next chapter or decide a character’s fate. Games realities, by contrast, let them steer the car, invest money, and grab weapons. The content is juvenile, yes, but “because learning how to think is ultimately about learning how to make the right decisions,” game activity evokes a collateral learning that carries over to users’ real lives. As Malcom Gladwell noted in his fawning review in The New Yorker, ” When you play a video game, the value is in how it makes you think”. The images may be flashy and jumbled, the action silly and inconsequential, but when you play the game, Johnson explains, “It’s not about tolerating or aestheticing chaos; it’s about finding order and meaning in the world, and making decisions that help create that order. (p. 88)

Cu toate că The Federation of American Scientist constată că jocurile video măresc performanţele de gândire (gândire strategică, analiză interpretativă, capacitate de rezolvare a problemelor, conceperea şi execuţia unui plan, adaptare la schimbări rapide), totuşi

U. S. employers complain relentlessly about “lower-order” thinking skills, the poor verbal and numerical competencies of incoming workers. The Federation report itself notes that only some games prove beneficial (“educational games”) and that they affect only “some aspects of learning”. “Strategic thinking” and “interpretative analysis” sound like advanced cognitive talents, but do games help students read and multiply better than traditional methods do? (p. 139)

Desigur, portretul noii generaţii poate fi continuat prin lectura cărţii, la care vă învit cu căldură.

Poate că nimic nu e mai şocant ca pandemia de ignoranţă într-o eră a comunicării şi a rapidităţii transmiterii informaţiilor. Evident, această ignoranţă poate fi camuflată şi justificată de strategiile de selecţie a informaţiilor într-un ocean imens de  date. Cred că nu tehnologia în sine este vinovată de degradarea standardelor educaţionale/intelectuale/culturale  ale tinerilor din ziua de azi, ci de vină este capacitatea sau incapacitatea de formare a discernământului şi a stăpânirii de sine.

Când atâtea paradisuri sunt oferite simţurilor noastre,  când timpul poveştilor se prelinge peste anii de adolescenţă târzie şi de tinereţe viguroasă, când sunt atâtea artefacte care să te mintă frumos că eşti în centrul atenţiei, cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai iubit şi dorit, atunci cine şi de ce să se mai abţină în umilinţa ascetică a decenţei şi a actelor gândite? În limbajul publicitarilor, demult nu se mai foloseşte cuvântul instinct. S-a găsit sinonimul perfect: atitudine! Trebuie să ai atitudine! Just do it! Oricum, a gândit altcineva pentru tine! În acest sens, parcă e inutilă comparaţia cu ignoranţa altor generaţii. Chiar dacă ne proclamăm superioritatea prin progresul cunoaşterii şi al atitudinii open minded, comparativ cu alte epoci istorice, asistăm acum la experienţe de manipulare masivă în plină eră a informaţiei. Realitatea de astăzi  îşi permite luxul unui oximoron: cu cât mai multă informaţie, cu atât mai puţină cunoaştere!

Desigur, calculul inuman al statisticilor poate fi răsturnat cu un alt calcul. Tonul profesorului american, cam aspru, la adresa noii generaţii poate fi psihanalizat imediat de către tinerii răniţi în amorul propriu. Cred însă că o parte dintre tezele acestei cărţi se susţin, tocmai datorită faptului că celui care i s-a dat mult, i se cere mult!

Vom analiza şi părerea unui alt autor nord american, care încearcă să ne convingă că generaţia Y este cea mai deşteaptă.

Dar până la următoarea lectură, trebuie să recunoaştem că o parte din vina situaţiei copiilor şi tinerilor de azi o poartă şi cei din generaţia precedentă. Dacă astăzi tinerii sunt

• mai prost pregătiţi, cu performanţe şcolare mai slabe,
• dependenţi de ecran, pierzând contactul cu realitatea, cu relaţiile sociale,
• dacă astăzi tinerii sunt fără ruşine, voyerişti, dependenţi de afişarea şi consumul sexualităţii,
• dacă astăzi nu vor să îşi asume responsabilităţi,
• nu mai cred în căsătorie,
• fură, piratează, mint,
• nu cred  în Dumnezeu ci în bani, faimă şi noroc,
• dacă ei sunt din ce în ce mai violenţi,
• nerăbdători,
• fără o etică a muncii şi a relaţiilor,

poate că va trebui să ne plecăm pe genunchi şi să recunoaştem iresponsabilitatea noastră, faptul că

• i-am lăsat singuri iar ei ne-au imitat solipsismul şi avariţia
• le-am cumpărat computer şi jocuri doar ca să nu ne mai bată la cap, să aibă şi ei o preocupare, “să stea cuminţi”,
• poate că ar trebui să vedem unde s-a rupt legătura emoţională cu ei,
• cum şi-au pierdut încrederea în cuvântul nostru,
• cum am furat,
• cum am minţit
• cum L-am înşelat pe Dumnezeu
• dar ne-am rugat să câştigăm la Loto, etc.

Cred că fructele amare ale generaţiei tinere sunt nu doar creaţia exclusivă a acesteia ci şi produsul unor procese care au fost iniţiate din generaţia precedentă. Poate că ar trebui să ne căutăm blândeţea, dragostea, credinţa, răbdarea. Iar apoi să le-o oferim şi lor. Poate că atunci îi vom surprinde ascultând Messiah pe iPod, ştiind şi cine a scris oratoriul. Sau poate că vor citi cărţile din patrimoniul cultural universal pe reader-ul lor şi îşi vor da seama că lumea nu a început cu ei şi cu suferinţele lor neînţelese…

Nota bene: în spaţiul virtual românesc, Scrisoarea către liceeni a lui Tudor Chirilă poate fi interpretată tocmai ca un apel adresat generaţiei Y de a fi cu adevărat originală şi creativă.