Robbie Seay Band – New Day

Recunosc că prima dată când am auzit New Day m-am gândit la fondul muzical hiper-debilitant al clipurilor publicitare de la Orange, cele în care, pe un fond vizual parcă colorat în Photoshop, ne zâmbesc tineri glamuroşi, îmbracaţi “trendy” şi cu  gesturi de o bucurie aproape inabordabilă şi inexplicabilă în Românica noastră cenuşie. Şi totuşi, când am văzut cine şi ce cântă, mi-am dat seama că pot lăsa jos “garda” de consumator agresat de prea multă “amabilitate” publicitară şi să mă bucur ca un copil, dansând inocent printre scrâşnirile vieţuirii mele.

Aşa mi-am dat seama că de fapt iubirea este singura boală “vivantă”  care te molipseşte prin gesturi şi cuvinte simple, “minore” în amplitudinea lor aparent doar domestică, bi-relaţională. Acestă iubire este singura fereastra reală către reminescenţele (post)edenice care condamnă utopica oricăror mari şi încrâncenaţi gânditori la o simplă construcţie mentală, construcţie care se metamorfozează în realitatea imediată doar ca un coşmar de neuitat (vezi comunismul şi fascismul din leat-ul trecut precum şi corectitudinea politică demnă de 1984 a lui Orwell care se instaurează niţel peste noi).

Melodia asta îmi dă o poftă de viaţă asemănătoare celei de la finalul Eclesiastului: bucură-te tinere de tot ceea ce ochiul tău se bucură, mâna ta vrea să facă, inima ta vrea să cucerească…, etc., până când…

Vă invit să savuraţi această melodie ca pe o cafea la o prajitură glazurată cu miere, într-o dimineaţă senină de august, la marginea unei păduri răcoroase şi liniştite…

V.A. - When You Love Someone (Songs Of Love & Friendship)

New Day

I’m gonna sing this song
To let you know that you’re not alone
And if you’re like me
You need hope, coffee, and melody
So sit back down
Let the world keep spinning ‘round
For yesterday’s gone and today is waiting on you to show your face

It might not be
The prettiest thing that you’ll ever see
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day
And it might not look like
A beautiful sunrise
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day

I’m a pilgrim soul
I’ve traveled far and come back home
This land is hard and cold
For those who long to love
And I know it might seem
That the world is crumbling
But it’s me and you dancing in the kitchen at 2 am
And we’re still alive

It’s the calm of the storm that comes blowing in
It’s the springtime saying I’m back again
The clouds that roll by
Crossing moonlight
Me and you love – everything’s alright
Standing in the rain with nowhere to go
Laughing and we’re spinning and I hope that you
Remember this day
For the rest of your life
Me and you love – everything’s gonna be alright

And it just might be
The prettiest thing that you’ll ever see
It’s a new day
Oh baby, it’s a new day
If you look outside
To see a beautiful sunrise
It’s a new day

http://music.myspace.com/index.cfm?fuseaction=music.artistalbums&artistid=1328087&albumid=9634984

  1 comment for “Robbie Seay Band – New Day

  1. meid in rumenia
    August 28, 2009 at 10:37 pm

    i’m gonna sing a song, to let u know that you’re not alone/UIT ADARS, AVCORS/ and if you’re like me, you need hope, coffee and melody. si din cand in gand am sa va bazai cu cate un comentariu intarziat. ay, ce mult am asteptat aparitia pe piata a blogului dvs!Sa ne traiti, sa infloriti ca marul, ca parul etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: